Portul românesc din Munții Apuseni păstrează unitatea portului din România prin piesele care îl compun: cămașa, poalele, zadiile, năframa

„Ciupagul” mare, aspectuos, lucrat sub guler uneori cu o lățime de peste 10-15 cm în motive geometrice, este elementul caracteristic al acestui costum. Pentru a nu strica aspectul regulat al ciupagului, gura cămășii este tăiată în spate. La mâneci cămașa se termină cu fodori largi care cuprind aproape o treime din lungimea mânecii. Cămașa este de obicei monocromă.

De la brâu în jos se poartă zadiile cusute în scoarță pe fond vânăt, încrustate cu vărgi în motive geometrice de culoare roșie, verde, albă, albastră. Mai nou, zadiile au fost lucrate pe fond roșu. Peste zadii se poartă un brâu care nu este foarte lat, colorat policrom. Peste cămașă se îmbracă pieptarele înfundate sau deschise în față, cu broderii bogate în motive florale, cusute cu roșu, verde, galben și fluturi cojocărești galbeni sau albi cu adâncituri. Pieptarele sunt decoltate larg pentru a lăsa ciupagul de pe piept la vedere.

Portul „buciumănesc” a apărut în cursul secolului al XVIII-lea în șase localități de mineri din apropiere de Abrud (Bucium Sat, Bucium Şasa, Bucium Muntari, Bucium-Cerbu, Bucium-Izbita, Bucium-Poieni), datorită condițiilor economice și sociale favorabile. Acest port este unul mai bogat și mai strălucitor, ajungând astfel la o înflorire deosebită și fiind considerat cel mai frumos costum românesc din Ținutul Munților Apuseni. Vechiul port femeiesc buciumănesc se compunea din cămașă lungă țesută din cânepă, opreg negru de lână purtat în față, zadie roșie purtată în spate, cârpă mare albă pe cap, pieptar înfundat, țundră, ciorapi lungi din pănură și opinci.

Din portul vechi buciumănesc astăzi se mai păstrează doar cămașa, zadia și pieptarul, pentru că restul pieselor sunt confecționate din material obținut în fabrică. Poalele de cânepă ale cămășii au fost înlocuite cu poale lungi și largi din material fin ca și la cămăși, fiind decorate cu cerculețe și broderie din fabrică. Se suprapuneau două sau trei perechi de poale pentru a sta mai înfoiate. S-au introdus și piese de lenjerie, confecționate din materiale subțiri: jupoane, lăibărica, combineul, precum și „cămașa mică” purtată sub ia de grenadină. Mai recent s-a introdus cămașa din pânză topită cu altiță brodată, purtată sub cămașa buciumănească sau cu fustă. Cârpa albă cu care se acoperea capul a fost înlocuită de năfrămi mari cumpărate din comerț, sub denumirea de „chișcaneu” cu ciucuri. Peste șorț și zadie se încinge un brâu îngust țesut din trei culori. Zadia roșie tradițională purtată la spate era țesută din lână. Zadia nouă este din catifea sau mătase brodată sau este țesută din bumbac din comerț pentru urzeală și lâniță moale pentru băteală. Opregul este înlocuit cu șorțul creț și lung din material luat din comerț. Încălțămintea mai veche era compusă din cisme, mai târziu s-au purtat ghete și pantofi. Ca podoabe se purtau cercei și coliere în special din aur.

Materialul folosit pentru confecționarea cămășii și poalelor a evoluat de la cânepă la jolj, mol (batist), grenadină (marchizet), materiale fine și subțiri care permiteau lărgirea cămășii, în special a mânecilor. În executarea broderiei cămășii se folosea coton perle negru cu fir lucios, mai răsucit și rezistent la spălat. Broderia era dispusă peste cot și la marginea fodorilor, ca și la cămășile bătrânești, gulerul îngust era brodat, iar creții de la gât și creții fodorului se prindeau printr-o curelușă îngustă. Punctele de cusătură folosite la cămașa bătrânească s-au păstrat (urzit pe fir și pe crețuri și lănțișor), mai ales broderia executată în tehnica punctului „lănțișor” denumită și „broderie buciumană” aplicată peste cot și la fodori ce constituie o particularitate specială proprie portului din ținutul buciumănesc. Este o broderie executată liber, fără desen, „după chibzuința ochilor”. Motivele sunt vegetale: laleaua, flori înghinate, struguri, flori înclinate cu dispunere a modelelor sub formă de ghirlandă sau vrej pe o linie șerpuită, sau așezate pe un rând sau două față în față, rândul inferior fiind mai mic decât primul.

Sursa:enciclopediaromaniei.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Moda în Alba Iulia, în anii 1900 însemna doamne cu corsete pentru o siluetă de clepsidră, domni cu joben și costum cu vestă

Chiar dacă Alba Iulia nu putea fi arbitrul modei la începutul anilor 1900, locuitorii săi cu dare de mână încercau cel puțin să se țină aproape de evoluția vestimentației în vogă din marile orașe.

O adevărată apropiere de oamenii unui oraş îi scoate pe aceştia din sumbra mulţime de capete fără fizionomie şi îi transformă în persoane cu nume, naţionalitate, expresie, vârstă, veşminte.

Fotografiile realizate de Adalbert Cserni ne arată că tinerele doamne se străduiau cu ajutorul corsetelor să-și modeleze o siluetă de clepsidră, care să le scoată în evidență subțirimea taliei, dar și volumul generos al bustului și al formelor ascunse de fustele în culori pastelate, lungi până în pământ și ornate cu dantele.
Nu lipseau accesoriile modei: poșetele, umbrelele și evantaiele. Matroanele cărora vârsta le atribuise deja statutul de stăpâne ale caselor, își compensau silueta de altădată cu monumentalitatea staturii, reflectată și în forma și culorile vestimentației. Ele nu renunțau totuși la atributele cochetăriei: dantele, pălării, evantaie.
Mult mai simplă, moda masculină oferea culori sobre, negrul sau nuanțele de gri. Și atunci era universal costumul cu vestă, iar în împrejurări mai speciale, redingota. Mustața sau barba, pălăria obișnuită, melonul sau jobenul erau atribute nelipsite ale masculinității.

Sursa:viziteazaalbaiulia.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE