Rămâi conectat

Divertisment

Zile de sărbătoare pentru Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, în luna martie: Spectacole și lecții de teatru pentru școlile și grădinițele din Alba

Publicat

în

Zile de sărbătoare pentru Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia. Sărbătorește în 20 martie Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii și Tineret, în 21 martie Ziua Mondială a Marionetiștilor și în 27 martie Ziua Mondială a Teatrului.

Teatrul de Păpuși „Prichindel” sărbătorește, pe 21 martie, Ziua Mondială a Marionetiștilor și suntem în asentimentul celor de la UNIMA (Uniunea Internațională a Marionetiștilor) și ASSITEJ (Asociația Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineri), susținând importanța de a promova arta păpușăriei, de a menține și de a păstra tradiția și noul din arta păpușărească, de a folosi arta păpușăriei, arta teatrului de animație în slujba educației etice și estetice, de a împărtăși cunoștințe și practici din sfera teatrului pentru copii, tineret și adulți din întreaga lume.

Luna martie înseamnă și Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii și Tineret (20 martie) și Ziua Mondială a Teatrului (27 martie). Este, așadar, un prilej de bucurie pentru noi de a sărbători împreună cu spectatorii săptămâna 20 – 27 martie, celebrând TEATRUL, prin spectacole la sediu și în deplasare pentru copiii din școlile și grădinițele din municipiu și județ.
Pentru ziua noastră, ziua păpușarilor – 21 martie – am pregătit un program special, care cuprinde mai multe evenimente, după cum urmează:

– orele 11:00 – spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, regia Adam și Laura Boboc, la Casa de Cultură din Baia de Arieș;
– orele 11:00 – 18.00 – expoziție de păpuși și decoruri în foaierul teatrului;
– orele 17:00 – 18:00 Workshop Prichindel – atelierul Micului actor – grupa cursanților avansați, deschis tuturor celor care doresc să asiste la modul cum se lucrează cu copiii în cadrul acestui proiect.

Tema pe care cei de la UNIMA au ales-o anul acesta pentru ziua de 21 martie este „Chemarea pădurii”. Secretarul general al uniunii, Dimitri Jageneau, explică motivul alegerii acestei teme:

„ Imaginația unei chemări sau a unui zbor sau pur și simplu descoperirea unui refugiu în locul unde legendele, miturile și poveștile ne invită să simțim și să străbatem cărări în pădure pentru a descoperi luminișuri, primăveri și prospețime. Pădurea adună copacii cu frunzele lor, ce adăposteșc partea sălbatică și trainică, partea misterioasă și obscură, partea riscului, a pierderii și abandonului, partea strălucirii și a uitării. Un teritoriu pe care nu contenim să-l explorăm. Această parte a teritoriului este locul respirației și a uimirii, un loc unde zgomotul devine liniște, ciripitul de păsări devine muzică, teama devine curaj, lumea devine o enigmă. Și totuși nimic nu este închis, pentru că granița cu zona populată și prima casă nu este niciodată prea departe. Distanțele se estompează, la fel și direcțiile. Suntem mereu și deja într-o pădure tristă? A fost odată o bucată de lemn care a vorbit. Astfel începe povestea celei mai faimoase marionete, Pinocchio. (…) Vă invităm să ascultăm poveștile trecutului pe care pădurea le spune. Vă invităm să descoperiți poteci noi astfel încât să vă reîntoarceți în același loc. Ascultați poveștile și cântecele păsărilor. Vă invităm să descoperiți chemarea pădurii.”

Evident, este un strigăt și un apel la a ne proteja pădurile, de care toți trebuie să ținem cont. Noi vom urma sfatul și vă invităm și pe voi, dragi copii, părinți și bunici, să urmați calea pădurii și a poveștilor și să veniți să sărbătorim împreună.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Divertisment

Prigoria, un plus de culoare pentru avifauna judeţului Alba

Publicat

în

Prigoria, un plus de culoare pentru avifauna judeţului Alba

Prigoria este una dintre cele mai colorate păsări de la noi din țară, prezentă şi în avifauna judeţului Alba.

Este o specie de mărime medie, cu o deschidere a aripilor între 36 şi 40 de centimetri și o lungime a corpului între 25 şi 29 de centimetri. Coloritul este foarte viu, în culori contrastante, făcând astfel să fie ușor de recunoscut. Are galben pe gât, albastru pe coadă și pe aripi, roșu-brun pe cap și pe spate și turcoaz pe piept.

Este singura specie a familiei Meropidae din România, majoritatea speciilor din această familie întâlnindu-se în Africa. La noi este un vizitator de vară, ce sosește în luna mai și pleacă la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie.

Este o specie insectivoră și se hrănește în special cu albine și alte insecte zburătoare.Prigoriilor le place să rămână așezate pe un copac sau un tufiș, de unde au o bună vedere asupra zonei de hrănire. Când văd o insectă se reped spre ea și o prind din zbor. Se spune că o prigorie poate observa o albină de la 60 de metri.

Preferă habitatele deschise și calde, cu maluri abrupte și uscate, formate din argilă, nisip, piatră moale, pentru săparea galeriilor și a cuibului. Au instinct gregar, formând colonii relativ numeroase.

Este o specie de interes național care necesită o protecție strictă.

sursa: facebook Consiliul Judeţean Alba

foto: pasaridinromania.sor.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Divertisment

Bazinul acoperit de înot din Blaj, redeschis de marți, 8 octombrie

Publicat

în

Bazinul acoperit de înot din Blaj, redeschis de marțea viitoare

Bazinul acoperit de înot din municipiul Blaj se va redeschide marți 8 octombrie.
Programul de funcționare și tarifele de acces au rămas aceleași ca în ultimii doi ani, anunță Primăria Blaj.
Taxa de acces la bazin este de 30 de lei pentru adulți și adolescenți, iar pentru copiii sub 14 ani aceasta este de 15 lei. Un abonament lunar costă 300 de lei pentru adulți și adolescenți, respectiv 150 de lei pentru copiii sub 14 ani.
Program acces la bazinul acoperit de înot Blaj
*Marți – Sâmbătă
– 07.00 – 13.00: înot agrement;
– 14.00 – 18.00: cursuri inițiere înot;
– 18.00 – 21.00: înot agrement.
*Duminică
– 07.00 – 13.00: înot agrement;
– 14.00 – 21.00: înot agrement.
Bazinul acoperit de înot este închis lunea, pentru curățenie și dezinfectare.
Relații la telefon: 0799 – 500.806.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Tineret

Voluntarii ASCOR, ghizi pentru tinerii din Tabăra de Vară de la Găbud în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Voluntarii ASCOR, ghizi pentru tinerii din Tabăra de Vară de la Găbud în Cetatea Alba Carolina

În perioada 18-23 august 2024, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud s-a desfășurat Tabăra de vară creștin-ortodoxă intitulată „Vară de poveste. În pas de supererou”, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani.

Evenimentul, proiect al Asociației Start Up Ed, a fost organizat prin programul „Școala de la Găbud”, având ca scop petrecerea timpului liber într-un spirit ortodox. Activitățile au cuprins ateliere cu povești, ateliere de comunicare, ateliere practice și de învățare nonformală, drumeții, jocuri, dar și participarea la programul liturgic al Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud.

Joi 22 august, tinerii au vizitat Cetatea Alba Carolina, unde i-au avut ca îndrumători, gazde și prieteni pe voluntarii ASCOR Alba Iulia, care au organizat itinerariul și au călăuzit pașii copiilor pe toată durata zilei. Tinerii au vizitat Catedrala Reîntregirii și Încoronării, dar și Muzeul Național al Unirii, unde au fost primiți de către istoricul Dragoș Ursu. Acesta i-a ajutat să descopere tezaurul istoric românesc din vechiul Bălgrad, oferindu-le amănunte prețioase despre Marea Unire de la 1918 și Încoronarea Regilor Ferdinand I și Maria.

Momentele favorite ale copiilor au fost plimbarea cu bus-ul prin Cetatea Alba Carolina, dar și degustarea înghețatei cu care cei mici au fost răsplătiți pentru atenția de care au dat dovadă la muzeu.

foto: Alexandru Samuel Popa


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba