Miercuri: Vremea va fi în continuare caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată în regiunile sudice, deși valorile termice vor marca o scădere ușoară față de ziua precedentă. Cerul va avea înnorări temporare mai ales în prima parte a zilei în centrul, estul și sud-estul teritoriului, unde local va ploua, iar la munte și în Transilvania precipitațiile vor fi mixte și, cu totul izolat și trecător, vor fi condiții de polei. În rest, cerul va fi variabil și doar izolat vor fi ploi slabe. Vântul va avea intensificări în zona înaltă de munte, dar local și temporar și în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în depresiuni și 17 grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 7 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -9 grade. Spre sfârșitul intervalului, izolat, vor fi condiții de ceață.
Joi: Vremea va fi predominant frumoasă și va deveni deosebit de caldă pentru această dată în toată țara. Cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari, iar temporar și în vestul, estul și centrul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8…10 grade pe litoral și în depresiuni și 19…20 de grade în regiunile vestice și în Lunca Dunării. Temperaturile minime se vor situa între 2 și 12 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -5 grade. Dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiții de ceață.
Vineri: Vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul va avea înnorări în regiunile vestice, nordice și centrale unde local, mai ales noaptea, va ploua. În rest, cerul va fi variabil, mai mult senin, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte, în nord-vest și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 8 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -3 grade. Dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiții de ceață.
Sâmbătă: Vremea va fi în continuare caldă, chiar deosebit de caldă în regiunile sudice, deși valorile termice vor scădea ușor față de ziua precedentă în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în vestul, centrul și nordul țării, unde local va ploua și va fi variabil în restul teritoriului, unde ploile, slabe cantitativ, se vor semnala izolat și trecător. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în sud, centru și nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 12 și 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud și sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 9 grade. Dimineața, izolat, vor fi condiții de ceață..
Tendința evoluției vremii pentru perioada 10- 13 martie: Deși valorile termice vor marca o scădere, vremea va fi în continuare caldă pentru această perioadă. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată, în special în jumătatea de nord-vest a țării, scrie romaniatv.net.