JOI. Cerul va fi temporar noros şi vor mai fi precipitaţii slabe, ziua, izolat, mai ales sub formă de ninsoare, iar noaptea pe arii relativ extinse, mixte în vest, nord şi centru şi predominant ninsori la munte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sud şi în est, unde la rafală se vor depăşi local 55…60 km/h şi la munte, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi de peste 80…90 km/h şi va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -11 şi 3 grade.
VINERI. Regimul termic va fi caracterizat de valori ce se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii, în general slabe cantitativ, în regiunile sud-vestice, vestice, centrale şi nordice. Acestea vor fi mixte, iar în Banat, Crişana şi pe arii restrînse în Oltenia vor predomina ploile. Izolat se va produce polei. Vântul va continua să prezinte intensificări, cu precădere în zona de munte, dar la cote mai reduse faţă de intervalul precedent. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.
SAMBATA – Valorile de temperatură se vor menţine mai ridicate decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse vor cădea precipitaţii, exceptând regiunile estice şi sud-estice unde se vor semnala doar izolat. Vor predomina ploile, iar în nord-est şi la munte vor fi mixte. Izolat se va produce polei. Vântul va prezenta intensificări temporare în zona de munte şi local în regiunile sudice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, iar cele minime între -4 şi 7 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.
PROGNOZA METEO DUMINICA, LUNI si MARTI – Valorile termice se vor situa peste cele normale specifice acestei perioade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în majoritatea regiunilor.