LUNI: Valorile termice, în scădere în cea mai mare parte a țării, se vor situa în majoritatea zonelor în jurul celor climatologic specifice date; temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 6 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade, local mai mici, în jurul a -11 grade, în Moldova. Cerul va fi mai mult noros; în cursul zilei doar pe arii restrânse la munte, în centrul teritoriului și trecător în dealurile sudice se vor semnala precipitații slabe, mai ales sub formă de ninsoare, iar în zonele joase, cu precădere din sudul țării va fi ceață, asociată cu burniță, în special în primele ore. Pe timpul nopții aria precipitațiilor (predominant ninsori) va cuprinde treptat regiunile din jumătatea de sud-vest. Izolat vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în Moldova și în Dobrogea, iar noaptea pe crestele montane și în sud-vest.
MARTI: Vremea va fi în general închisă, cu precipitații în cea mai mare parte a țării. În regiunile sudice și sud-estice acestea vor fi mixte și pe alocuri se va depune polei, iar în restul teritoriului vor fi ninsori, local moderate cantitativ, mai ales în Munții Banatului, vestul Carpaților Meridionali și Moldova, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, în special din sud-vestul țării, unde va fi viscol. Temperatura aerului va avea variații nesemnificative pe parcursul intervalului, astfel că valorile maxime se vor încadra între -6 grade în nordul Moldovei și 4…6 grade pe litoral, iar în noaptea de marți spre miercuri se vor înregistra între -7 și 5 grade. Pe arii restrânse, trecător, se va semnala ceață.
MIERCURI. Vremea se va menține predominant închisă și temporar se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face regiunile centrale, unde cerul va fi temporar noros, iar precipitațiile pe arii mai restrânse. Îndeosebi în Carpații Meridionali și în dealurile subcarpatice din sud, cantitățile de apă vor fi însemnate. La munte și în Moldova vor predomina ninsorile, în Dobrogea, sudul Munteniei și al Olteniei va ploua, iar în rest vor cădea precipitații mixte. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în sudul și sud-estul țării, precum și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade în nordul Moldovei și 11 în sudul Dobrogei, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 și 4 grade. Izolat se va semnala ceață.
JOI. Vremea va fi în continuare închisă și temporar vor fi precipitații, mixte în zonele de munte și în jumătatea de nord a Moldovei și mai ales sub formă de ploaie și lapoviță în celelalte regiuni. Izolat vor mai fi condiții de polei. Local, îndeosebi în jumătatea de sud cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul, sud-estul țării, precum și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -1 și 9 grade, iar cele minime între -4 și 4 grade, cu valori ușor mai ridicate pe litoral. Pe arii restrânse se va semnala ceață.
DE VINERI PANA DUMINICA vremea va intra într-un proces de răcire, astfel valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Temporar, mai ales în prima jumătate a intervalului vor mai fi precipitații, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud-est a teritoriului, scrie romaniatv.net.