Vineri: Vremea va deveni în general frumoasă, dar mai rece decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, mai ales în jumătatea de est a teritoriului, unde la începutul intervalului, izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, ziua, la munte și în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 22 de grade, iar cele minime între -2 și 11 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
Sâmbătă: Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi în toată țara, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar numai izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată, cu probabilitate mai mare în nordul şi nord-estul ţării. Vântul va fi moderat pe litoral şi la munte şi va sufla slab în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 25 de grade, iar cele minime între 1…2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali și 13…14 grade în Dealurile de Vest. Izolat vor fi condiţii de ceață.
Duminică: Vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil, vânt slab şi moderat și va deveni mult mai caldă decât normal în aproape toată ţara, cu temperaturi maxime între 21 şi 29 de grade. Excepţie va face litoralul, unde vor fi unele intensificări ale vântului şi valori termice după-amiaza între 16 şi 19 grade. În a doua parte a zilei în zona montană vor fi posibile pe spaţii mici dezvoltări noroase convective, averse slabe de ploaie şi descărcări electrice. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 7 și 15 grade, scrie romaniatv.net.