Luni, vremea va fi caldă, dar și în general instabilă îndeosebi în sud-vestul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, în Oltenia, vestul Munteniei, local în Banat și în zonele de munte, iar seara și noaptea și în Moldova. În celelalte regiuni, manifestările asociate instabilității atmosferice, vor fi pe arii mai restrânse, în special, în timpul după-amiezii. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp. Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul țării, dar de scurtă durată și în timpul ploilor, posibil și cu aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 grade in Bucovina și 28 de grade in sud-estul Transilvaniei, iar cele minime, în general, între 5 și 17 grade.
Marți, vremea va fi caldă, dar și în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate în zonele de munte și în regiunile estice și sud-estice, unde pe arii relativ extinse se vor semnala averse și descărcări electrice. În restul țării, cerul va fi variabil, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta local, cu precădere după-amiaza și seara. Ploile vor avea și caracter torențial și izolat va cădea grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată, îndeosebi în timpul ploilor, posibil și cu aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade pe litoral și 29 de grade in sudul Munteniei, iar cele minime între 7 și 17 grade.
Miercuri, vremea se va menține în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și mai ales în a doua parte a zilei și la începutul nopții, în sudul, centrul și estul țării și pe arii mai restrânse în rest, se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial și izolat va cădea grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată mai ales în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade pe litoral și 28 de grade in sudul Oltenieie is in Maramures iar cele minime între 7 și 17 grade.
Joi, temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice, în zonele de munte, dar local și în restul țării, cu o probabilitate mai mare în vest și sud-vest. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată mai ales în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, iar cele minime, în general, între 6 și 16 grade.
Prognoza meteo de vineri până duminică: Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Vor fi averse și descărcări electrice, la începutul intervalului în cea mai mare parte a țării, apoi, cu o probabilitate mai ridicată în regiunile vestice și sud-vestice, scrie romaniatv.net.