VINERI: Valorile termice vor marca o uşoarã creştere, care se va resimţi în special în zonele deluroase, unde cerul va fi variabil, dar mai puţin în regiunile joase, cu precãdere din sud şi est, în condiţii de nebulozitate persistentã şi local cu ceaţã. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -3 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, uşor mai ridicate în vest. În vestul, nordul şi centrul ţãrii vor fi înnorãri şi mai ales noaptea se vor semnala precipitaţii sub formã de ploaie, lapoviţã şi trecãtor ninsoare. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar pe creste mai ales ninsori. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã, local viscolind sau spulberând zãpada, iar în a doua parte a intervalului vor fi unele intensificãri şi în regiunile vestice.
SÂMBĂTĂ: În vest, centru şi nord, precum şi la munte cerul va fi mai mult noros, iar în restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare. Vor cãdea precipitaţii pe arii extinse, mixte în Maramureş şi Transilvania, precum şi la munte, exceptând masivele nordice unde vor predomina ninsorile. Izolat cantitãţile de apã vor depãşi 15 l/mp. În celelalte regiuni, local vor fi mai ales ploi. Pe spaţii mici vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare în majoritatea regiunilor, iar la munte, îndeosebi pe creste va sufla tare. Temperatura aerului va fi în creştere faţã de intervalul anterior şi se va situa peste mediile specifice, cu precãdere la valorile nocturne, astfel încât maximele se vor încadra între 2 şi 10 grade, iar minimele între -1 şi 6 grade.
DUMINICĂ: Vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit, mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice, cu maxime termice ce vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade şi minime între -4 şi 2 grade. Cerul va fi mai mult noros, exceptând sudul ţãrii, unde înnorãrile vor fi temporare. În cursul zilei, pe arii în general restrânse în jumãtatea de nord a teritoriului vor fi mai ales ploi, iar la munte, predominant ninsori. Noaptea, precipitaţiile se vor extinde treptat cu precãdere în regiunile intracarpatice şi vor fi mai ales sub formã ninsoare în zonele montane, mixte în Maramureş şi Transilvania şi îndeosebi ploi în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, iar local la cote mai reduse, ziua şi în zonele joase de relief, în special din sud şi est. Vor fi condiţii de ceaţã.
LUNI: Vremea va fi în general închisã cu precipitaţii temporare, iar valorile termice, în special cele diurne, vor continua sã fie mai ridicate decât normalul perioadei în majoritatea regiunilor. La munte vor predomina ninsorile, în Maramureş, Transilvania şi Moldova, precipitaţiile vor fi mixte la început, apoi mai ales sub formã de ninsoare, iar în rest ploi şi doar trecãtor lapoviţã sau ninsoare, noaptea. Vântul va avea intensificãri locale, cu viteze mai mari pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime în general între -5 şi 3 grade.
MARŢI, MIERCURI şi JOI : Temperatura aerului va avea, în general, valori în jurul mediilor climatologice ale perioadei. Pe arii restrânse, trecãtor, vor fi precipitaţii slabe, scrie romaniatv.net.