Acești bani ar urma să fie acordati atât salariaților de la stat cât și celor de la companiile private dar numai celor care sunt angajați cu contract de muncă.
Subvenția va consta în tichete cu valoarea de 1.500 de lei și care vor fi acordate o dată la trei ani.
Salariații ar putea să primească subvenția pentru achiziționarea unei biciclete dar și o indemnizație de kilometraj pentru bicicletă, ambele sub forma unor tichete. Indemnizația va fi de 33 de bani pe kilometru, însă limita anuală va fi de 300 de lei. Această sumă va putea fi acordată și celor care deja au o bicicletă.
Acordarea acestor subvenții și indemnizații va fi lăsată la latitudinea angajatorilor după ce se vor purta negocieri cu reprezentanții salariaților sau a sindicatelor.
Propunerea legislativă prevede ca bicicleta cumpărată cu ajutorul subvenției să fie utilizată în principal în interes de serviciu dar lasă posibilitatea acestora de a o folosi și în timpul liber, acest lucru inducând tendința spre un stil de viață mai sănătos dar și la descongestionarea traficului din orașe.
Proiectul acestei legi a fost votat de Senat încă din anul 2016 iar acum se află la comisiile din Camera Deputaților, forul decizional.
Sursa:dcbusiness.ro