Rămâi conectat

Știri

Va ninge la munte: Ce amenzi riscă şoferii dacă nu au cauciuri de iarnă

Publicat

în

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri mai multe coduri de avertisment, între care şi de lapoviţă, ninsoare şi chiar viscol în zonele montane, astfel că în circulaţia rutieră intervine automat obligaţia şoferilor de a-şi echipa maşinile cu cauciucuri de iarnă dacă pleacă la munte.

Codul Rutier stipulează clar că, în cazul ninsorilor, autovehiculele trebuie să fie echipate cu cauciucuri de iarnă, fără a preciza perioada. Ordonanța de Guvern 5/2011 prevede că purtarea anvelopelor de iarnă este obligatorie din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă, gheață  sau polei.

Potrivit art.100, aliniatul 6 din Noul Cod Rutier, pentru conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă, şoferii riscă o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 de puncte-amendă), respectiv sancţiuni cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei (un punct amendă este 145 lei).

Trebuie știut că singurele anvelope de iarnă acceptate sunt cele inscripționate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons”. Literele M si S reprezintă inițialele cuvintelor englezești „mud” and „snow”, care înseamnă „noroi (nămol)” și, respectiv, „zăpadă”. Anvelopele denumite comercial „all seasons” sau 4S, ca și cele Alpin, Mountain sau Winter, pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de zăpadă (M+S, M.S., M&S), potrivit Ministerului Transporturilor.

Citește și Cauciucuri de iarnă: Ce ți se întâmplă dacă nu ai anvelope de iarnă și provoci un accident?

Recomandări de la Poliţia Rutieră

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor. Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei).  Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi, sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă. Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei.

Asiguraţi-vă o vizibilitate bună în habitaclul maşinii prin curăţarea parbrizului, geamurilor laterale şi a lunetei şi să aveţi în perfectă stare de funcţionare sistemul de climatizare şi ştergătoarele de parbriz.

Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile.

Atunci când circulaţi pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă, sau polei, echipaţi autovehiculul cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone, montaţi pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

Verificaţi periodic acumulatorul autovehiculului.

Nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor.

Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţă redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

Când vă deplasaţi în coloană, evitaţi să depăşiţi. Această manevră nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol. Totuşi, când depăşirea este absolut necesară, asiguraţi-vă temeinic înaintea efectuării acestei manevre şi semnalizaţi din timp intenţia dumneavoastră.

În zilele cu ploi, lapoviţă, ninsoare şi temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi se asigură mai puţin la traversare!

Pietonilor le recomandăm să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Totodată, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.

Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.

Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 de metri: Investiție de peste 930.000 de lei

Publicat

în

O stradă din Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată

Administrația albaiuliană a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare ce vizează o stradă din cartierul Arex din Alba Iulia, printr-o investiție de peste 930.000 de lei.

Este vorba despre strada Humulești, care va fi modernizată pe o lungime de aproape 300 m. Potrivit documentației, în prezent strada este nemodernizată, respectiv este în stadiul de drum pietruit care prezintă gropi și denivelări.

Partea carosabilă nu are asigurată panta transversală necesară, favorizând stagnarea apelor pluviale și infiltrarea acestora la nivelul patului drumului. Pietruirea existentă are grosimi variabile, între 15 și 20 cm. Toate aceste defecțiuni îngreunează foarte mult desfășurarea circulației riveranilor, a mașinilor de intervenție și afectează dezvoltarea economică a zonei. Lucrările în valoare de aproape 935 de lei constau în amenajarea carosabilului cu beton asfalt încadrat cu borduri tip A, realizare de canale tehnice îngropate, realizare de rețea de canalizare cu guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale și realizarea de marcaje rutiere și indicatoare, amenajarea căilor de acces la proprietăți. Termenul de prestare a serviciilor și de execuție a lucrărilor este de 5 luni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba