Rămâi conectat

Educație și Cultură

Utilizarea culturii și a creativității în cadrul non-formal pentru copii: Activități și la Alba Iulia

Publicat

în

Activități și la Alba Iulia într-un proiect pentru utilizarea culturii și a creativității în cadrul non-formal pentru copii

Proiectul „TEACH FOR SPEECH – învață de la mine și fii creativ!” vizează utilizarea culturii și a creativității în cadrul non-formal pentru copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani, este implementat de Barbu Antonela Sofia PFA și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în sesiunea II/2024, cu un buget total de 102.793 lei, din care 92.220 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Primele activități vor începe în 12 iulie 2024 la Brașov și vor continua în orașele: Mediaș, Târgu Mureș, Alba Iulia și Sibiu, orașe cu personalități emblematice, făuritoare de istorie în domeniul cultural, al științelor și al artelor, dar și în Nocrich, satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, strâns legat de numele guvernatorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal.

150 de copii își vor dezvolta abilitățile de comunicare, de creativitate, de gândire critică și vor deprinde tehnici de a structura un discurs despre valorile europene în cadrul atelierelor de public speaking, de comunicare, de scriere creativă, de tehnica interviului și de lectură. Vor învăța în cadrul atelierului non-formal biblioteca vie despre cum se schimbă percepția oamenilor asupra unor stereotipuri și prejudecăți.

Atelierele sunt gratuite și vor fi susținute de către zece formatori și specialiști în diferite domenii atât în cele patru biblioteci județene din țară, partenere în acest proiect: Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, cât și la Centrul de Documentare și Informare – Muzeul Gazelor Naturale Mediaș, respectiv la Centrul Cercetășesc „HC Habermann” Nocrich, filiala Organizației Naționale Cercetașii României.

Sunt puse la dispoziție 15 locuri / atelier în fiecare oraș, înscrierea fiind până la data de 10 iulie 2024.

  • 29 IULIE 2024

ALBA IULIA

     Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” ALBA

ora 9.00 – 9.30 – CONFERINȚĂ DE PRESĂ

ora 10.00 – 12.00 – Atelierul  de public speaking susținut de Antonela Sofia Barbu, formator

ora 12.00 – 14.00 – Atelierul BIBLIOTECA VIE susținut de Luiza Maria Pop, bibliotecar


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Festivalul Cele Mai Frumoase Poezii Românești Cântate, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: Prima ediție, în 2 septembrie

Publicat

în

Festivalul Cele Mai Frumoase Poezii Românești Cântate, ediția I

Luni, 2 septembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba se va desfășura prima ediție a Festivalului Cele Mai Frumoase Poezii Românești Cântate.

Inițiat și organizat de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, festivalul îți propune promovarea literaturii române în general și în mod cu totul special promovarea poeziei românești și a poeților noștri.
Începând cu orele 18:00, pe micuțul amfiteatru din curtea bibliotecii județene vor evolua pentru publicul prezent Marius Moga și „Melodis Folk” al Centrului Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Felicia Pop și Grupul „Fluturașii” de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, Sorina Matei și Cercul de chitară al Parohiei „Cuvioasa Paraschieva”, alături de Corul „Glas de înger” al Parohiei Platoul Romanilor și Daniel Avram cu „Școala de Folk” de la Palatul Copiilor Alba.
Seara se va încheia cu recitalul cunoscutului muzician Adrian Sărmășan, care își va prezenta cu acest prilej ultimul album muzical dar și colecția de cărți scrise de-a lungul timpului. Tot Adrian Sărmășan, împreună cu Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba vor înmâna la finalul evenimentului diplome pentru toți participanții la prima ediție a Festivalului Cele Mai Frumoase Poezii Românești Cântate.
„Prima ediție a Festivalului Cele Mai Frumoase Poezii Românești Cântate urmărește să-i aducă pe tinerii interpreți mai aproape de valorile autentice ale literaturii române și îi ajută să cunoască măcar o parte din opera poetică importantă a poporului român. Am ales acest mod inedit de promovare, pentru că timpul a demonstrat că este cea mai simplă cale de a aduce în mintea și în sufletul oamenilor poezii și poeți importanți ai literaturii române din toate timpurile. Este de asemenea un mod facil de a sădi dorința de a reciti poezie și, de ce nu, de a beneficia mai des de serviciile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Le mulțumesc pe această cale profesorilor și muzicienilor care s-au implicat în proiect și sperăm ca la următoarele ediții să se înscrie mult mai multe grupuri și voci minunate din lumea poeziei cântate”, a spus Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Festivalului Cele Mai Frumoase Poezii Românești Cântate este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Parohia „Cuvioasa Paraschieva”, Parohia „Platoul Romanilor” și Palatul Copiilor Alba.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Care este cel mai lung cuvânt din limba română

Publicat

în

Cel mai lung cuvânt din limba română: Care este acesta

Cel mai lung cuvânt din limba română îl găsim în dicţionarele medicale, nu şi în DEX.

Acest cuvânt chiar există şi denumeşte o boală pentru care nu s-a găsit leac. Cuvântul este

PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA.

„Varianta scurtă“ a celui mai lung cuvânt din limba română este silicoza, care desemnează o boală cauzată de inhalarea îndelungată a pulberilor de silice, care apare mai ales la muncitorii din mine.

Iată topul celor mai lungi cuvinte din limba română

1. PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA (44 de litere)
2. DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZA (36 de litere)
3. ENCEFALOMIELOPOLIRADICULONEVRITA (32 de litere)
4. GASTROPILORODUODENOJEJUNOSTOMIE (31 de litere)
5. DICLORDIFENILTRICLORMETILMETAN (30 de litere)

sursa: realitatea.net, dcnews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

31 august: Ziua Limbii Române

Publicat

în

Zi dedicată limbii române

Ziua Limbii Române este sărbătorită, în fiecare an, la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicitau proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Demersul legislativ a fost aprobat de Senat – în şedinţa din 6 decembrie 2011 – şi de Camera Deputaţilor – la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de Preşedinţia României la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Potrivit prezentei legi, Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile. Legea 53/2013 a fost completată prin Legea nr. 290/2013, prin introducerea unui alineat care stipulează că Ministerul Culturii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a legii, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două camere ale Parlamentului.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte şi în Republica Moldova, începând din anul 1990.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba