Răscoala de la 1784 a fost una dintre cele mai mari mișcări sociale din Europa sfârșitului de veac XVIII, iar în Transilvania a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din Evul Mediu.

Cauzele care au generat răscoala au fost de ordin economic și social: robota excesivă, dările în bani către stăpânii de pământ, către statul austriac, taxele pentru plata funcționarilor, pentru întreținerea armatei. Situația moților se înrăutățise dramatic: iobagi fiind, ei erau obligați la munci grele în mine și la suprafață.

Se adăugau și măsurile abuzive, precum răpirea pășunilor și pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei. O cauză imediată o constituie anularea decretului imperial din 31 ianuarie 1784, prin care se dispunea conscrierea unor sate din ținuturile de graniță și extinderea regimentelor de graniță.

Țăranii care se înscriau în regimentele de graniță scăpau de iobăgie și primeau casă și pământ în schimb. Măsura de anulare a conscripției stârnește un val de nemulțumire.

Răscoala izbucnită la 2 noiembrie 1784, în Zarand, cuprinde repede Munții Apuseni, comitatele Hunedoara și Alba, trecând și în comitatele Turda, Cluj, Sibiu și amenințând să cuprindă toată Transilvania. Pe lângă țărani români, la răscoală participă și țărani maghiari din Arad și Trascău, în timp ce țăranii sași din numeroase localități rurale situate între cele două Târnave refuză să mai muncească pentru dijmă.

Programul răscoalei prevedea desființarea nobilimii, fiecare să trăiască din slujba îndeplinită, desființarea iobăgiei și împroprietărirea cu pământ, impunerea tuturor în mod egal la dări, eliberarea țăranilor arestați, eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”.

Era cel mai înaintat program al vremii formulat în Transilvania, care, aplicat, însemna distrugerea temeliilor relațiilor feudale.

În fața radicalizării și extinderii mișcării țărănești, autoritățile și nobilimea iau măsuri pentru potolirea răscoalei: se numește un comisar pentru cercetarea cauzelor, sunt trimiși episcopii și se publică patente pentru liniștirea răsculaților; se hotărăsc pedepse pentru „ațâțători”; încep tratative în vederea încheierii de armistiții. Lupte grele se dau între răsculați și trupele nobiliare și imperiale. Pentru a câștiga timp, autoritățile încheie mai multe armistiții cu țăranii răsculați.

În decembrie 1784, țăranii răsculați suferă o grea înfrângere la Mihăileni, ceea ce îl determină pe Horea să înceteze lupta, la 14 decembrie. Nobilimea și armata imperială condamnă la moarte sute de țărani. Horea și Cloșca sunt prinși la 27 decembrie 1784, iar Crișan la 31 ianuarie 1785. Primii doi au fost trași pe roată, la 28 februarie 1785, pe platoul „La furci” din Alba Iulia, iar Crișan s-a spânzurat în închisoare.

După înfrângerea răscoalei, la 22 august 1785, a fost publicată o patentă imperială, care a desființat legarea de glie a iobagilor și servitutea personală. Țăranii au căpătat dreptul de a se muta de pe un domeniu pe altul, de a învăța meserii, de a-și vinde bunurile. Iobăgia nu a fost însă desființată. Patenta nu a putut fi aplicată în întregime, mai ales că după moartea împăratului austriac Iosif al II-lea, nobilimea a solicitat repunerea sa în drepturile de care se bucurase anterior.

Evenimentele din Transilvania au avut un larg răsunet în toată Europa, în presa vremii, publicistică, beletristică. În Franța, Jean Pierre Brissot, viitor conducător al grupării girondine în revoluția franceză, într-o scrisoare adresată lui Iosif al II-lea, declara că românii „au avut dreptul să se revolte căci nu aveau nici proprietate, nici libertate, care erau la bunul plac al stăpânilor lor”.

Sursa: agerpres.ro, timpul.md