Economia românească îşi revine încet-încet după criza financiară globală. Factori precum scăderea treptată a inflaţiei şi o uşoară scădere a ratei şomajului au un efect pozitiv asupra situaţiei economice şi, prin urmare, asupra siguranţei plăţilor’, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Georg Kovacs, Director General EOS KSI România.
Potrivit studiului, după expirarea termenului de plată normal, clienţii îşi achită datoriile scadente mult mai repede comparativ cu anul trecut. Dacă în 2014 companiile trebuiau să mai aştepte încă 19 zile pentru efectuarea plăţilor din partea clienţilor persoane fizice şi 33 de zile pentru sumele datorate din partea clienţilor corporativi, în prezent întârzierile au ajuns la 12, respectiv 24 de zile de la încheierea termenului stabilit.
Citește și Facturile pentru electricitate cresc din 2016
‘În ciuda tendinţei pozitive, numărul întârzierilor de plată şi al plăţilor neonorate încă nu a atins un nivel acceptabil din punct de vedere economic’, precizează Kovacs.
Potrivit studiului EOS, din cauza întârzierilor înregistrate în lanţul de plată, companiile au de suferit de pe urma profitului în regres şi a numeroaselor probleme de lichidităţi, chiar dacă acestea sunt puţin mai mici comparativ cu anul anterior.
Sursa:economica.net