Rămâi conectat

Administrație

„Transalpina de Apuseni”, traseu important din Transilvania, aflat în reabilitare: Va readuce turismul rural pe harta destinațiilor din România

Publicat

în

Milioane de euro sunt cheltuiți anual pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor județene. Chiar și așa, multe șosele importante care străbat localități sau zone cu potențial turistic și economic îi țin departe pe turiști și pe investitori din cauza stării acestora. Se întâmplă însă cazuri când „carul este mișcat din loc”.

Ne-am gândit să scoatem în evidență cel puțin trei drumuri județene care au intrat în ultima perioadă în vizorul autorităților și, datorită fondurilor europene și a celor din bugetele județene, lucrările de reabilitare și modernizare se află în toi.

Una dintre cele mai importante investiții are loc în județul Alba, acolo unde de anul trecut au început lucrările la modernizarea drumului județean DJ 107 I, numit „Transalpina de Apuseni”. Șoseaua pornește din Aiud (DN 1) și trece prin Aiudu de Sus – Râmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bîrlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Izbita – Coleșeni – Bucium Sat – DN 74 (Cerbu). În total, este vorba despre 78,4 km. Lucrările au fost împărțite în două loturi aproximativ egale, iar ambele loturi au fost câștigate de aceeași asociere: Societeatea de Construcții Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia).

În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de modernizare a structurii rutiere (asfaltare), trotuare, piste cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, poduri, podețe, apărări de mal, stabilitate versanți, amenajări intersecții cu drumuri laterale, semnalizare rutieră orizontală și verticală. Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020 și are o valoare de peste 188 de milioane de lei. Consiliul Județean Alba va contribui cu valoarea neeligibilă a proiectului, adică puțin peste 400.000 de lei.

Zona reprezintă un potențial turistic enorm, facilitând accesul la satele și cătunele uitate din Apuseni, la destinații precum Cheile Râmețului sau Poiana cu Narcise de la Negrileasa, iar accesul mai facil către localitățile menționate va revigora activitățile economice din zonele rurale.

Peste 33 de km de drum sunt modernizați în prezent și în județul Sibiu. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 107 B de către compania austriacă Strabag. Șoseaua leagă localitățile Păuca – Alămor – Mândra – Slimnic sau Valea Târnavelor de Țara Secașelor și de județul Alba. În una din vizitele sale pe teren, președintele CJ Sibiu, Daniel Cîmpean, a numit această lucrare ca fiind „cel mai mare șantier deschis în județ”

Potrivit autorităților județene, lucrările vor fi finalizate în această toamnă. Valoarea totală a lucrărilor de execuție este de peste 100 de milioane lei cu TVA, cea mai mare parte a finanțării fiind obținută din fonduri guvernamentale, de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Precizăm că printre punctele de interes pe lângă care trece drumul aflat în reabilitare se numără Rezervația Lacul Mândra și „Lacul fără Fund”, iar localitățile care sunt vizate de lucrările de investiție fac parte din Drumul sării în Țara Secașelor – unul din cele cinci trasee turistice cunoscute din județul Sibiu: Drumul brânzei (Mărginimea Sibiului), Drumul naturii (Valea Hârtibaciului), Vămile Făgărașilor (Țara Oltului), Drumul fortificațiilor (Valea Târnavelor) și Drumul sării (Țara Secașelor).

Al treilea drum județean important pe care au ajuns constructorii este cunoscut ca și „drumul de sub munte” și se află în județul Brașov. Lucrările au început în septembrie 2019, fiind planificate pentru finalizare peste 33 de luni.

De fapt, este vorba despre reabilitarea drumului interjudețean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P din zona Ţara Făgăraşului, format din DJ 104 A, km 0+000-45+000, DJ 105 C, km 6+300-3+800, DJ 105P, km 0+000-3+800. Valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la aproape 142 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020. SC Diferit SRL este firma din Cluj care a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor. La momentul demarării lucrărilor, autoritățile județene au calificat această investiție ca fiind printre cele mai mari proiecte de infrastructură în curs de implementare la nivelul Regiunii Centru.

Odată reabilitat şi modernizat, drumul «de sub munte» va genera o şi mai mare dezvoltare economică şi socială a localităţilor din Ţara Făgăraşului. Modernizarea vizează, printre altele, reabilitarea ori reconstruirea a 15 poduri. Lungimea totală a drumului este de peste 53 de km și străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria, Ucea de Sus. Acesta va fi și o alternativă la DN 1, ce va asigura un acces mai facil spre Transfăgărăşan.

Sursa:transilvaniabusiness.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Publicat

în

Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, prin echipa de la Formațiile de lucru Câmpeni din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, a realizat recent două ziduri de sprijin de 15 metri (pe malul drept) și respectiv 30 de metri (pe malul stâng) pe pârâul Abrud, în intravilanul orașului Abrud.

Zidurile au fost construite din blocuri tip LEGO, fiecare având o înălțime de 2,5 metri, și au fost amplasate pe o fundație rigidă din beton.

Pentru protejarea lucrărilor executate, în aval au fost amenajate un prag de fund din beton și o saltea din anrocamente. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de reparații la pragul de fund amplasat amonte de confluența pârâului Abrud cu pârâul Cernița.

Toate lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic 2024 al Administrației Apele Române Mureș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

La Sebeș, investiții în infrastructura rutieră: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

La Sebeș sunt în derulare mai multe lucrări cuprinse în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș

În prezent, se lucrează intens pe străzile Doinei și Moților din municipiu.

Lucrările includ pe lângă modernizarea părții carosabile și amenajarea trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi.

De asemenea, se efectuează lucrări de amenajarea intersecțiilor, dar și a racordurilor cu străzile laterale. Intervențiile includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, a transmis primarul municipiului Sebeș.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

Publicat

în

Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba

A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 107 K.

Vorbim de o investiție de 30 de milioane de lei a Consiliului Județean Alba.

Acest drum județean face legătura între DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș (intersectie cu Transapuseana). Investiția este derulată prin Programul Național Anghel Saligny.

E o lucrare de amploare care, printre altele, a presupus construirea de patru noi poduri și reabilitarea unui al cincilea. La final, drumul va fi modernizat în totalitate, în clipa de față lucrările vizând porțiunea dinspre Ivăniș spre Mogoș.

Termenul de finalizare a proiectului este aprilie 2026, dar autoritățile județene speră ca lucrările să fie încheiate în avans.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba