Actuala lege care reglementează activitatea asociațiilor de propietari spune că proprietarul este obligat săpermită accesul unui membru al asociației în apartamentul său, pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență sau pe baza unui preaviz motivat.
Reprezentanții Asociației de proprietari, de regulă președintele acesteia, au dreptul de a intra în apartamente, fără acordul proprietarului. Acest lucru este posibil doar în anumite situații și în baza unui preaviz motivat, conform legii asociațiilor de proprietari, nr. 190/2018, iar cei care se opun riscă amenzi usturătoare. În caz de refuz, dacă situațiile pentru care se solicită accesul aduc prejudicii celorlalți vecini, proprietarul poate răspunde civil și penal.
Accesul în locuință se face pe baza unui preaviz motivat scris, din partea asociației de proprietari, de cinci zile (pentru construcții/reparații) sau de 24 de ore (pentru situații de urgență).
Prevederea legislativă mai precizează că președintele asociației poate fi însoțit de administrator, scrie avocatnet.ro, sau de cel care urmează să efectueze lucrarea.
Cei care refuză accesul persoanelor menționate mai sus iar acest lucru aduce prejudicii altor locatari, vor răspunde civil.
Totodată, cei care refuză accesul pot fi amendați cu sume între 500 și 3.000 de lei, amendă ce se aplică de către Poliția Locală, primari sau împuterniciții lor.
În cazul în care proprietarii care, în urma lucrărilor, se aleg cu distrugeri, pagubele vor fi plătite de asociația de proprietari.
Sursa:dcbusiness.ro, avocatnet.ro, evz.ro