Câmpeni: Sprijin pentru locatarii de la blocul B1 de pe strada Oituz Primăria Câmpeni a acordat sprijin locatarilor de la blocul B1, de pe strada Oituz,...
Turturica, din nou pe masa consilierilor locali albaiulieni Proiectul de hotărâre care prevede exproprierea locatarilor care au mai rămas în celebrul bloc G2 Turturica din Alba...
O inițiativă care, deocamdată, se află în față de proiect de ordonanță pus în dezbatere de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) Dacă stai la...
Cei care locuiesc la bloc, trebuie să știe că sunt situații în care reprezentanții asociației de locatari pot intra în apartament, fără acordul proprietarului. Actuala lege...
Locatarii ar putea avea parte de noi schimbări care vizează timpul în care aceștia își pot plăti datoriile către asociație. Modificările sunt prevăzute într-un proiect legislativ...
Autoritățile anunță că vor crește amenzile pentru gălăgioși, începând cu anul 2020. Dacă plănuiţi să organizaţi petreceri în apartament, de anul viitor cresc amenzile. Astfel, pentru...
Noua legislație din domeniul asociațiilor de proprietari, intratâ în vigoare la sfârșitul lunii septembrie 2018, vine să clarifice o serie de aspecte legate de utilizarea, modificarea...
Anul trecut au intrat în vigoare noi reglementări care vizează modul de funcționare a asociațiilor de proprietari, respectiv Legea 196/2018. Printre noile reglementări se numără și...
În Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) se va introduce ocupația de administrator de condominii, potrivit unui proiect de act normativ aflat acum în dezbatere publică. O...
Modelul documentului care stabilește normele și regulile traiului la bloc și ale cărui prevederi ar trebui respectate de către toți locatarii bloc a fost publicat recent...