Presa prezintă, de multă vreme încoace, profesori care își agresează verbal sau fizic elevii încălcând  demnitatea profesiei și demnitatea personală. Într-un sistem educațional sănătos aceste situații ar fi eradicate încă din fașă, chiar de către conducerea școlii. Mai puțin mediatizate, dar foarte reale și nu puține, sunt împrejurările în care unii parinti  trag de urechi cadrele didactice.

Când parintii pregătesc drumul pentru copil, nu copilul pentru drum

Elevul meu, Mihai, este un băiat extrem de inteligent. În scurtele momente de cooperare cu mine și clasa obține rezultate pentru care alți elevi trebuie să muncească mai mult. Altul este necazul său, unul pe care nu-l conștientizează nici el, nici familia sa.

Copilul a fost încurajat să facă numai ce vrea el. Părinții au decis să nu frecventeze grădinița pentru că, în cele câteva zile cât a fost acolo, ceilalți copii nu-i cedau jucăriile atunci când își exprima dorința. Și o făcea foarte des. Acasă toată lumea se călca în picioare să-i satisfacă cererile. Familia se afla în relații proaste cu mai toată comunitatea pentru că, orice poznă făcea, de vină erau alții.

Sunt motive suficiente pentru o integrare dificilă în colectivul clasei. La fel de multe motive pentru a nu tolera  unele forme de organizare a activității. Bietul Mihai trece dintr-o supărare în alta. Când  situațiile de învățare îmbracă o formă verbală, este implicat, strălucitor chiar. La clasa pregătitoare, se vorbește mult, se ascultă povești, se organizează multe jocuri. Este bine. Dar clasa I nu este chiar la fel. Când este nevoie să pună mâna pe creion, lucrurile se schimbă drastic. Își încrucișează brațele, se încruntă și spune, ca de obicei: Nu vreau. Nu fac. Vreau acasă.

Este nevoie de muncă de lămurire, în ciuda crizei de timp. Și suntem mereu în criză de timp. Materia de parcurs este imensă și este necesar un anumit ritm de predare pentru a asigura parcurgerea integrală a programei. O programă pe care profesorul nu are libertatea de a o adapta la nivelul clasei. Deci, muncă de lămurire. Uneori încununată de succes, alteori nu. Copiază câte ceva de pe tablă, dar niciodată tot. Rezolvă exercițiul doar atunci când este chemat la tablă, în rest asistă la ce se întâmplă în clasă.

Când elevii harnici sunt recompensați, Mihai se încruntă din nou și bate din picior. Vrea să stabilească ce joc se desfășoară. Vrea să conducă jocul. Vrea să fie un elev popular. Vrea din nou acasă.

Nici colegii nu sunt pe placul său. Chiar dacă a crescut, Mihai are aceleași așteptări. Chiar dacă dorește să-și impună mereu dorințele în fața colegilor săi și adesea le vorbește urât, este contrariat că nu se află în topul preferințelor colegilor săi.

Moment de criză între parinti și profesor

Într-o dimineață care nu anunța nimic spectaculos, Mihai sosește în clasă în ultimul moment, însoțit de parinti. Aceștia îmi solicită să-i notez fiului lor în caiet ceea ce nu ajunge el să scrie în timpul orei. Când le explic faptul că intră în responsabilitatea copilului lor acest lucru izbucnește scandalul.

Agresivitatea limbajului și atitudinii ne uimește pe toți, elevi și profesor. Școala nu mai este așa cum era altădată. Dascălii nu-și mai fac treaba cum se cuvine. Inspectoratul școlar va primi o reclamație în care se va relata cu lux de amănunte abuzurile la care este supus Mihăiță. Încercările repetate de a calma situația eșuează. În cele din urmă, parintii părăsesc clasa, dar numai după ce le pun în vedere că anunț autoritățile pentru că mă împiedică să încep ora.

O relație încordată

De atunci nu au mai fost scandaluri, dar dificultățile nu au dispărut.  Părinții stabilesc de comun acord,  la sugestia mea, recunosc, să nu mai pună dulciuri în pachețelul copiilor pentru a nu-i incomoda pe acei elevi care nu și le permit. Credeți-mă, este dureros să-i privesc pe acești elevi salivând când unii colegi mușcă cu poftă și se laudă cu ciocolata lor, așa cum fac copiii. Părintii au înțeles că le pot oferi aceste dulciuri acasă, nu neapărat la școală. Zis și făcut. Dar regula a fost valabilă pentru toți, nu și pentru Mihai. Acum toată clasa privește cu jind la napolitanele crocante ale lui Mihai. Sunt nevoită să anunț anularea înțelegerii.

În fiecare zi, la ieșirea din clasă, Mihai este întrebat dacă a fost cuminte. Răspunsul este invariabil același. Indiferent de cele întâmplate în timpul cursurilor sau recreațiilor, Mihai declară încrezător că a fost cuminte. Cum altfel, dacă în fiecare dimineață copilul este instruit: Mihai, să fii cuminte, că altfel te omor.

Guma de șters nu se mai află în penar. Unde este, unde este? Toată lumea caută, guma nu apare. Precis a fost luată intenționat. Bunica povestește a doua zi că Mihai a mâncat-o. Se pare că nu era prima dată. Dar a recunoscut acest lucru doar când a fost amenințat că-i vor face radiografie la stomac și se va vedea guma acolo. Iată, inocența poate fi exploatată în mod productiv!

Concluzia

Dragi parinti extrem de protectori, nu uitați că în clasă nu se află numai copilul dumneavoastră. La medic sau la psiholog copilul se află în centru atenției atunci când este consultat sau ascultat. În clasă sunt 30 de elevi, fiecare cu dorințele și nevoile sale, cu așteptările personale și părintești de rigoare. Fără respectarea unor reguli, activitatea organizată nu este posibilă.

Orice problemă există, acesta poate fi abordată într-un mod civilizat. Respectul între persoane nu ar trebui să fie opțional. Când dascălul este tratat ca un infractor în fața clasei, modelul părintesc nu poate fi cel potrivit.

Și nu uitați, în viața oricui există reguli. Mergi pe stradă conform unor reguli de cod rutier. Cumperi ceva la magazin, trebuie să plătești. Ajungi la o coadă, te așezi și îți aștepți rândul. Cursurile încep la ora 8 pentru toată lumea. Pentru o viață mai ușoară, copiii trebuie să știe că există reguli care nu pot fi ocolite.

Copilul ajunge pentru parinti, după educația pe care o capătă: răsplată sau pedeapsă. – Jean Jacques Rousseau

Numai bine!

sursa: proeducatie.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE