Rămâi conectat

Sport

Sportivul CS Unirea Alba Iulia, Ionuț Alin Zincă, a dominat Campionatele Sud-Est Europene de Orientare

Publicat

în

Sportivul legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, Ionuț Alin Zincă, a dominat Campionatele Sud-Est Europene de Orientare, după ce a câștigat la seniori (M 21) toate cele trei etape individuale – Sprint, Lungă distanță și Medie distanță –, iar la proba pe echipe, Ștafetă, alături de ceilalți sportivi români, a obținut bronzul. Trei medalii de aur și una de argint, la probe individuale și pe echipe, au fost obținute și la categoria M 35, prin sportivul Paul Brăbiescu.

Campionatul s-a organizat în perioada 22-25 august în Republica Moldova, la Orhei și în Horodca, localitate apropiată de Chișinău.

”Ionuț Alin Zincă a obținut cei mai buni timpi, la categoria cu cele mai grele probe, la un campionat european regional la care au mai participat peste 500 de concurenți, demonstrând că este cel bun sportiv pe care țara noastră l-a avut vreodată la Orientare. Îi felicit pe toți participanții și deopotrivă pe instructorul sportiv Marius Anghel care a făcut deplasarea alături de ei”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

De asemenea, competițiile au contat și ca etape WRE (World Ranking Event), Ionuț Zincă reușind astfel să aducă puncte pentru România în clasamentul mondial.

Rezultate la seniori (21-35 de ani), masculin:

Etapa 1 – SPRINT (3.800 de metri, 31 de competitori)

Zincă Ionuț Alin – România – 14:59;

Zhelyazkov Dimitar – Bulgaria – 15:00;

Ciobanu Roman – România – 15:25.

Etapa 2 – LUNGĂ DISTANȚĂ (11.300 de metri, 34 de competitori)

Zincă Ionuț Alin – România – 1:20:38;

Fomiciov Anatoli – Republica Moldova – 1:22:38;

Ciobanu Roman – România – 1:24:37.

Etapa 3 – MEDIE DISTANȚĂ (5.200 de metri, 35 de competitori)

Zincă Ionuț Alin – România – 34:46;

Mockunas Leonas – Lituania – 34:51;

Fala Sergiu – Republica Moldova – 34:57.

La aceeași categorie a participat și Tamaș Bogya, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, care a reușit timpi buni.

De asemenea, rezultate extraordinare au fost obținute și la categoria M 35, prin sportivul Brăbiescu Paul, care a câștigat trei medalii de aur – la Sprint, Lungă distanță și Ștafetă –, respectiv o medalie de argint la proba individuală Medie distanță.

În total, la toate categoriile, au participat 520 de concurenți, din 15 țări, în clasamentul pe națiuni România terminând pe locul 2 (locul 1 Bulgaria și locul 3 Turcia). De precizat că fiecare categorie a avut alt traseu, diferit ca lungime și dificultate.

Următoarea competiție, și cea mai importanta pe plan intern, Campionatele Naționale de Orientare se vor desfășura în perioada 5-8 septembrie în zona Câmpina – Slănic Prahova, obiectivul CS Unirea Alba Iulia fiind obținerea a patru medalii.

Secția de Orientare a CS Unirea Alba Iulia s-a înființat în 2008. De la înființare și până în prezent performanțele sportivilor au fost excelente atât pe plan intern cât și pe plan internațional, fiind obținute circa 90 de medalii, majoritatea la Campionatele Naționale, dar și la Campionatele Europei de Sud-Est.

Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, pe un teren necunoscut, de obicei pădure, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuie atinse. Sportivul alege ruta între posturile de control, cu ajutorul hărții și busolei, și trebuie să se orienteze și să ia decizii rapide în timp ce se deplasează cu o viteză mare. Câștigătorul este desemnat sportivul care parcurge traseul de concurs in cel mai scurt timp.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret

Publicat

în

Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret

Alecsandru Boloage, luptător legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de instructorul Alin Moldovan, a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Tineret, desfășurat în 16 martie la București.

Alecsandru Boloage are 17 ani și a concurat la categoria de greutate – 63 de kilograme. El s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European de Tineret după ce a obținut 3 victorii în fața unor sportivi din Cipru și Turcia.

Alecsandru Boloage practică taekwondo de peste 8 ani, fiind pregătit de instructorul Alin Moldovan. În această perioadă, el a obținut mai multe medalii la competiții naționale și internaționale, reușind să-și mențină parcursul ascendent, fiind unul dintre tinerii sportivi cu mare potențial din județul Alba.

De asemenea, în aceeași perioadă, a avut loc competiția București Open 2025. La această competiție, sportivii secției de taekwondo ai CS Unirea Alba Iulia au obținut 3 medalii, după cum urmează:

Vas Karina – locul 2;

Grapa Andrei – locul 3;

Alecsandru Boloage – locul 3.

„Mulțumesc Federației Romane de Taekwondo, în special domnului președinte Constantin Apostol, pentru efortul depus în desfășurarea competiției și pentru șansa dată sportivului nostru de a participa. De asemenea, în spatele acestor rezultate se află sprijinul constant al conducerii CS Unirea Alba Iulia. Medalia de bronz obținută de Alecsandru la competiția europeană vine ca o recunoaștere a eforturilor sale și a potențialului său de a deveni un nume important în lumea sportului de performanță. Îi felicit și pe Karina și Andrei, pentru rezultatele obținute. Avem mult de muncă în continuare”, a transmis Alin Moldovan


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi

Publicat

în

Pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care sunt pasionați și practicanți ai șahului, au avut posibilitatea de a-l cunoaște pe șahistul albaiulian Mihnea Costachi, maestru internațional.

Acesta le-a prezentat elevilor câteva exerciții de șah, cu diferite niveluri de dificultate, care să-i ajute să gândească rapid cele mai bune mutări pe care să le facă în partidele viitoare.

Tânărul maestru internațional le-a oferit elevilor militari și câteva sfaturi pentru abordarea cu succes a următoarelor competiții de profil: concentrare, gestionarea eficientă a timpului și a emoțiilor.
„Sunt onorată de întâlnirea cu maestrul internațional Mihnea Costachi și sunt convinsă că lecțiile și sfaturile primite de la acesta mă vor ajuta să îmi îmbunătățesc jocul de șah și să obțin rezultate cât mai bune”, a spus elev fruntaș Bianca Salati-Dragoș.
Șahiștii se pregătesc sub coordonarea locotenentului Alexandru Simion, reușind să obțină premii frumoase la concursurile de șah la care participă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025: Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21

Publicat

în

Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025. Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21

Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia obține, prin sportiva Laura Alexia Bogdan, medalia de aur la Campionatul Național Individual U21, desfășurat în 7-9 martie la București. Aceasta este prima medalie obținută de către secția de judo a CS Unirea Alba Iulia în acest an.

Laura Bogdan a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și a câștigat toate cele 3 meciuri pe care le-a avut de disputat.

Judoka Laura Bogdan este elevă a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Daniela Mateica) și o sportivă care a reușit să demonstreze că atunci când munca se îmbină cu disciplina și seriozitatea, succesul se obține în timp.

Sportivii secției de Judo sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian. Campionatul Național Individual U21 a fost organizat de către Federația Română de Judo și Agenția Națională pentru Sport.

Mult succes sportivilor CS Unirea Alba Iulia la viitoarele competiții!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba