Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a elaborat regulamentul care stabileşte categoriile de personal, locurile de muncă, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă în condiţii vătămătoare, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru administraţia publică locală, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern.
Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă personalului din administraţia publică locală dacă performează sub presiunea a cel puţin doi factori de risc pentru care se iau în calcul următoarele aspecte:
- prezenţa unor condiţii de muncă care implică suprasolicitare nervoasă care determină risc de îmbolnăvire sau de accidentare;
- prezenţa factorilor nocivi şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului;
- intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori;
- durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi;
- structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă.
Mărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pe care-l vor primi angajaţii din administraţia publică locală
- spor de până la 15% din salariul de bază pentru cei care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a patru factori de risc;
- spor de până la 10% din salariul de bază pentru cei care muncesc sub influenţa a trei factori de risc;
- spor de până la 5% din salariul de bază pentru cei care perfomează sub influenţa a doi factori de risc.
Sursa:economica.net