Sistemul de alertă ce urmează a fi implementat va permite transmiterea simultană a unui mesaj către toți utilizatorii de telefoane mobile, după modelul sistemelor de alertă funcționale în alte state europene, a anunțat, luni, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Citește și Informaţiile oferite prin aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență pot salva vieți
„Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc. În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem. În câteva zile vom avea soluția și foarte repede implementarea ei, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Adrian Diță. „În funcție de informațiile care vin de la instituțiile de specialitate care vor putea să anunțe un Cod roșu, un Cod portocaliu sau alte elemente de tip meteo și în funcție de gravitatea lor, vor fi transmise către cei care gestionează situațiile de urgență. Având aceste platforme, Inspectoratul va declanșa procedurile necesare printr-un contact direct pe care îl au cu aceste mecanisme conexe, de la operatori”, a explicat președintele ANCOM.
Sursa:romaniatv.net