Eveniment
Simpozion internațional de arheologie la Alba Iulia
Simpozion internațional de arheologie la Alba Iulia
În perioada 24-26 octombrie se desfășoară la Alba Iulia simpozionul internațional cu titlul „Arheologia dietei în epoca fierului și în epoca romană. Perspective interdisciplinare”.
Deschiderea oficială va avea loc joi 24 octombrie, la ora 10:00, la Sala Unirii Alba Iulia (Mansarda – latura de Sud).
Această manifestare științifică este organizată de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii și Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca.
În ultimele decenii cercetarea dietelor antice a evoluat de la investigarea strictă a consumului de hrană, sub diverse forme, până la elaborarea unor teorii interpretative implicând rolul dietei ca dimensiune socială. Diferite comunități și grupuri sociale au utilizat și au transformat modurile lor de a găti și a mânca în raport cu resursele de care dispuneau, dar și conform credințelor și rolului social pe care l-au jucat. „Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești”, scria gurmandul Jean Anthelme Brillat-Savarin pe la 1825 în cartea „Fiziologia gustului”. Iată deci că dietele și stilul de consum, au avut un rol important și în definirea unor identități comunitare sau sociale.
Cu prilejul acestui simpozion, la care participă cercetători din Austria, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Canada și România, vor fi abordate teme de cercetare diverse:
*Ecologia așezărilor și strategii de subzistență – identificarea modului de utilizare al terenurilor de către comunități din spații și vremuri diferite (incluzând tehnologiile agricole, creșterea animalelor, vânătoarea, managementul sării și al apei și impactul lor asupra resurselor de hrană etc);
*Dietele obișnuite și impactul lor – identificarea ingredientelor, serviciilor de masă, a ustensilelor, instalațiilor și modalităților de gătit, depozitarea și conservarea hranei și impactul asupra sănătății umane și a mediului etc;
*Dimensiunea socială a dietei și a practicilor conviviale – analiza modurilor în care hrana a fost consumată la diverse paliere sociale, rolul banchetelor colective la nivel social, hrana în context ritual (hrana ca ofrandă funerară, depuneri votive de hrană, taboori legate de hrană etc.);
*Moblitatea umană și schimbările în dietă, la nivel colectiv sau individual.
Eveniment
Conferințe duhovnicești, în Postul Nașterii Domnului, organizate de ASCOR Alba Iulia
Conferințe duhovnicești, în Postul Nașterii Domnului, organizate de ASCOR Alba Iulia
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în perioada Postului Nașterii Domnului, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești. Întâlnirile vor avea loc în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, în zilele de 28 noiembrie, 5 decembrie și 12 decembrie.
Prima întâlnire din acest post se va desfășura joi, 28 noiembrie, avându-o ca invitată specială pe Stavrofora Maria Magdalena Gherghina, care va susține conferința intitulată „Practica rugăciunii în viața unui tânăr și nevoia de călăuzire duhovnicească”. Maica Maria Magdalena Gherghina este stareța Mănăstirii Dragomirna (Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților). În paralel cu nevoința specifică viețuirii monahale, preacuvioșia sa a manifestat pe parcursul timpului o preocupare intensă pentru studiu, cercetând cu minuțiozitate arhiva Mănăstirii Dragomirna. Ulterior, Stavrofora Maria Magdalena a obținut titlul de doctor în Istorie.
Invitatul celui de-al doilea eveniment duhovnicesc este părintele arhid. lect. univ. dr. Adrian-Sorin Mihalache, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În data de 5 decembrie, sfinția sa, licențiat în Matematică și în Teologie, va rosti prelegerea intitulată „Capcanele inteligenței și smerita cugetare. Despre conștiința limitelor și importanța ei în educația adolescenților și în viața spirituală”. Părintele Adrian-Sorin Mihalache este doctor în Filozofie (2011), doctor în Medicină (2023) și doctorand în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Cea de-a treia conferință, programată în data de 12 decembrie, îl va avea ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei. Ierarhul va susține conferința intitulată „Comuniune activă în Liturghie. Bucurie sfântă sau automatism religios?”. Preasfinția Sa a absolvit cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu în anul 1994, studiind ulterior la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena. În urmă cu 29 de ani, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arhiepiscopia Aradului. În data de 8 iulie 2007, a fost hirotonit arhiereu de către Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului.
Cele trei întâlniri duhovnicești vor debuta, în zilele programate, la ora 18.00. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, conferințele fiind transmise în direct pe pagina oficială de Facebook ASCOR Alba Iulia.
Eveniment
Spectacol „Alba unește România”, de 1 Decembrie, Ziua Națională 2024, la Alba Iulia
Spectacol „Alba unește România”, de 1 Decembrie, Ziua Națională 2024, la Alba Iulia
Pe 1 Decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba va organiza, începând cu ora 18.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, un spectacol folcloric extraordinar denumit „Alba unește România”.
Spectacolul, regizat de Elise Stan, va fi prezentat de Iuliana Tudor.
Conducerea muzicală va fi asigurată de Alexandru Pal.
Spectacolul va fi susținut de artiști din toate zonele istorice ale României.
Accesul în sala de spectacole se va face în limita locurilor disponibile pe bază de rezervare a locului.
Prețul de rezervare a locului este de 10 de lei de persoană.
Rezervările pot fi făcute la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Eveniment
Proiecție la Cugir a documentarului „Apă și talpă”: Când va avea loc
Proiecție la Cugir a documentarului „Apă și talpă”: Când va avea loc
Documentarul „Apă și talpă” va fi proiectat la Centrul Cultural Cugir, sâmbătă 16 noiembrie, de la ora 18.00, intrarea publicului fiind liberă.
1Apă și talpă”, documentar independent realizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu, a intrat din 8 noiembrie în programul cinematografelor din România, echipa filmului pornind într-o caravană cu proiecții speciale în 18 orașe din țară.
În septembrie 2022, Tibi Ușeriu lansa provocarea de a străbate țara în alergare pe Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanță din România, proaspăt amenajat de Asociația Tășulasa Social. I se alăturau alți opt sportivi de anduranță. Aproape 1.400 de kilometri, peste 30.000 de metri diferență de nivel, în 25 de zile. Multe aveau să se întâmple între aceste două borne care cuprind o țară (Putna – Drobeta-Turnu Severin) și multe motive pentru abandon: amenințarea urșilor și a câinilor de stână, rătăciri în noapte, alergări fără oprire pe soare și pe ploaie, până se jupoaie pielea, cad unghiile și toate măștile. Niciunul dintre participanți nu era finalist garantat. Toți știau că suferința este inevitabilă.
„Apă și talpă” e mai mult decât documentarea în priză directă a acestui proiect sportiv îndrăzneț. Sau un pretext pentru a arăta locuri spectaculoase din România. Pe parcursul filmării am aflat că avem ceva de învățat din povestea fiecărui sportiv. Și că există un fir mai lung care le leagă. Cu pași mici, oameni obișnuiți pot face lucruri însemnate. Documentarul nostru este și despre ce se întâmplă când ne punem în cap o idee mare și ne ținem de ea”, au declarat regizorii Mircea Gherase și Lucian Mircu.
Tibi Ușeriu, Corneliu Buliga, Toma Coconea, Eva Hochbauer, Florin Alexandru, Cristian Deac, Adrian Pavăl, Cornel Pop și Paul Vulturar sunt cei nouă protagoniști ai încercării de a alerga de la Putna, din nord, până la Dunăre.
„Dacă te gândești că o să alergi 1.400 de kilometri timp de 20 de zile și n-o să te doară nimic, te înșeli amarnic. O să te doară și o să te doară foarte repede“, spunea Tibi Ușeriu înainte de startul cursei.
Sportivi de anduranță recunoscuți la nivel mondial, dar și un supraviețuitor de cancer, o ultramaratonistă, un analist comportamental, un tată de familie cu talent pentru comedie, un alergător care își ignoră vârsta în ciuda avertismentelor medicilor, fiecare protagonist are o poveste de viață captivantă. Iar la drum lung ai timp să îți revezi viața. Acesta este punctul de pornire al filmului realizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu.
„Apă și talpă” a avut o primă proiecție la festivalul Ceau, Cinema! (Timișoara) și a luat premiul pentru cel mai bun film românesc la Alpin Film Festival (Brașov, septembrie 2024).
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 3 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 2 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului