Sub regimul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, vreme de câteva decenii, Moş Crăciun a fost înlocuit cu Moş Gerilă, o invenţie prin care comuniştii atei au dorit să şteargă din conştiinţa colectivă sărbătoarea creştină a Crăciunului

În vremea dictaturii Ceauşiste, zilele de Crăciun erau lucrătoare, Moş Gerilă venea în seara de Revelion, iar Bradul de Crăciun era Pom de iarnă.

La începutul anilor 50, comuniştii au decis să-l distrugă pe Moş Crăciun şi să-l înlocuiască cu Moş Gerilă, o invenţie menită să şteargă din conştiinţa poporului pe care, şi mai apoi, Ceauşescu îl voia ateu. Bradul de Crăciun, Moş Crăciun şi sărbătoarea Creştină a Naşterii Domnului au fost ”libere” până spre sfârşitul anilor ’40. Prima măsură în demersul comuniştilor de a şterge Crăciunul din calendarul românilor a fost transformarea zilelor de 25 şi 26 decembrie în zile lucrătoare.
Începând cu 1948, zilele de sărbătoare creştină au fost transformate în zile obişnuite de lucru, iar în ziarele vremii moşul cu barbă albă şi haine roşii, care aducea daruri copiilor cuminţi, a început să apară cu denumirea de Moş Gerilă. Sărbătorile de Crăciun s-au transformat în Sărbători de iarnă, iar bradul de Crăciun a devenit Pom de iarnă. Startul sărbătorilor de iarnă se dădea după 27 decembrie, când trecea Sărbătoarea sfântă. Moş Gerilă venea în ultimele nopţi din an, 30 sau 31 decembrie.
Moşul comunist Gerilă nu numai că preluase atribuţiile lui Moş Crăciun, acelea de a aduce daruri copiilor, dar i s-au dat şi trăsături de activist de partid. Serbările Pomului de Iarnă erau organizate de comunişti în fabrici şi uzine, unde copiii erau chemaţi în faţa Moşului să spună poezii şi erau răsplătiţi cu pungi cu dulciuri. Versurile special create pentru noul moş ,Gerilă, aveau şi ele iz socialist: copii cât mai cuminţi, cu note mari, clase fără corigenţi, cadouri cât mai puţine:

Moş Gerilă şi darurile lui erau produsul societăţii comuniste, iar recunoştinţa copiilor trebuia să se întoarcă către partid. Mesajele din revistele pentru pionieri şi UTC-işti îndemnau în acest sens. „Anotimpul alb, zilele care au mai rămas pînă la sfîrşitului anului calendaristic poartă gîndurile copiilor de la bradul frumos împodobit ce scînteiază în lumina jocului de artificii, la sacul plin cu daruri al luiMoş Gerilă, pe care-l întîmpină cu voioşia cîntecului, cu fapte frumoase, cu notele bune şi foarte bune din carnetul de elev. Surprizele care-i aşteaptă sînt multe şi foarte plăcute căci societatea noastră s-a îngrijit din vreme ca cei aproape 4,2 milioane de copii ai ţării să aibă o vacanţă plină de bucurii, iar tradiţionalele sărbători ale pomului de iarnă să fie mai strălucitoare ca oricînd. Anul 1979, anul Congresului al XII-lea al partidului şi al celei de a 35-a aniversări a eliberării patriei, a fost un an în care şi munca părinţilor a fost mai bună”, scria revista ”Cutezătorii” din anii 80.

Pluguşor comunist Nu doar numele Moşului l-au schimbat comuniştii, ci şi cântecele şi colindele specifice Sărbătorilor de Iarnă. Pluguşorul în varianta clasică a dispărut vreme de câteva decenii, sub Ceauşescu, fiind înlocuit cu o variantă agreată de partid, în care copiii şi tinerii care mergeau la uratul nu uitau să amintească recunoştinţa faţă de partid şi, mai ales, faţă de secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. ”Aho, aho, copii şi fraţi/ Staţi puţin şi nu mînaţi/ Şi urarea mi-ascultaţi/ C-am pornit-o de cu zori/ Prin ţară colindători/ Prin oraşe, prin comune/ Cu urările străbune/ De viaţă, de sănătate/ La constructorii voinici/ La mineri, la-nvăţători/ Că ni-e ţara cîmp de flori/ Răsădit de muncitori/ Tînăr să se-nalţe-n soare/ Cu uzine, cu ogoare/Şi cu vise minunate (…)Anul care s-a-ncheiat/ A fost mîndru … Pentru zile minunate/ De partid asigurate/Anul care s-a-ncheiat/A fost mîndru şi bogat/Am’nălţat un imn ales/ Pentru-al XII-lea Congres/Cîntând dragostea fierbinte/ Pentru bravul preşedinte/Reales de-al ţării For/ Şi de întregul popor/ Să ne fie înainte/Înţelept conducător/ Nalt exemplu, far şi zbor ….” suna Pluguşorul din 1980.

Crăciun pe furiş Copiii intrau în vacanţa de iarnă după 22 decembrie. Cum zilele de Crăciun erau lucrătoare şi startul Sărbătorilor de Iarnă se dădea după 27 decembrie, abia după această dată era indicată amenajarea pomului de iarnă în casele românilor. Cei care amenajau bradul mai devreme îl ţineau departe de ferestre şi evitau instalaţiile de iluminat pentru a nu atrage atenţia. Cum beteala nu se găsea în magazine, brazii erau împodobiţi cu globuleţe şi aranjamente din hârtie creponată.

Revelionul era ziua principală a Sărbătorilor de Iarnă. Românii făceau trecerea dintre ani, odată cu mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, transmis la televizor. ”Dragi tovarăşi şi preteni, cetăţeni ai Republicii Socialiste România, intrăm în noul an cu încrederea deplină în forţele poporului nostru, în capacitatea sa creatoare. Pe baza realizărilor de până acum, privim cu încredere deplină în realizarea programelor de dezvoltare economico-socială, în victoria socialismului şi comunismului în patria noastră”, spunea Nicolae Ceauşescu, la Revelionul din 1988, ultimul său mesaj transmis în noaptea dintre ani. Moş Gerilă a murit odată cu Ceauşescu, în decembrie 1989.

Sursa.adevarul.ro si historia.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Începând cu ziua de Crăciun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârseste Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Naşterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciunului şi Bobotează să nu se facă îngenuncheri şi plecăciuni

Începând cu ziua de Crăciun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârseste Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Naşterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciunului şi Bobotează să nu se facă îngenuncheri şi plecăciuni.

După noaptea de ajun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârseste Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Naşterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează să nu se facă îngenuncheri şi plecăciuni. Excepţie fac însă canoanele primite de la duhovnic, săvârşite în taină camerei fiecăruia.

Motivul pentru care nu se îngenunchează în biserică în această perioadă este bucuria marelului eveniment al Nașterii Domnului.

Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării, în special la sat, acolo unde obiceiurile s-au păstrat mai bine. Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, pentru mai toţi locuitorii Europei, timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care variază în funcţie de ţară şi de istoria fiecărui popor.

Lingviştii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului „Crăciun”. Unii spun că ar fi moştenit din latinescul „creationem”, care înseamnă creaţie sau naştere, iar alte izvoare istorice ar sugera că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt de-a lungul timpului. Crăciunul este o perioadă a tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. În toate zonele istorice ale României, în centrul sărbătorior de iarnă se află familia şi credinţa într-un an mai bun şi mai prosper.

Transilvania

În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”, reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărţii „Tradiţii de Crăciun” realizate de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti. Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le ise în cale este „croit” de biciul „moşilor”. „Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun. O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este „Viflaimul” – o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata. Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. Cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea mâncare pe săturate şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie pentru a fi mai roditori în anul care vine. Cei superstiţioşi ung cu usturoi vitele, la coarne şi la şolduri, pentru a alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă şi geroasă.

Tot în Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, „butea feciorilor”. Băieţii se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin pentru petrecrea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este organizată după reguli complicate şi fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic). Tot în această zonă se cântă un colind cu rădăcini de peste două milenii, intitulat „Împăratul Romei”. Colindul redă contextul istoric al naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri – aur, smirnă şi tămâie.

În satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei – „Piţăratul”. Denumirea vine de la „piţărău” – colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.

În comuna Ilva Mare din Bistriţa-Năsăud, în Ajnul Crăciunului pornesc prin sat „belciugarii” – tineri costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul care vine. De aceea, toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.

La Sălişte, în judeţul Sibiu, se păstrează o tradiţie veche din anul 1895. În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la „ceată”, unde colindă „gazda”.

În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul.

În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.

realitatea.net

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

La 28 iulie 1914 începea Primul Război Mondial între Antanta (Franța, Marea Britanie și Rusia) și Puterile Centrale (Imperiile German și Austro-Ungar) – ambelor forțe combatante adaugandu-li-se ulterior și alte țări

Nimeni nu se aștepta ca doar peste câteva luni, în decembrie 1914, să se producă un fenomen uluitor: aproximativ 100.000 de militari din mai multe puncte ale frontului de vest (în special din Franța și Germania) au sărbătorit Crăciunul 1914 nu numai prin încetarea focului, ci și prin atitudini tipice unei fraternizări temporare.

Practic, s-au realizat incredibile mini-armistiții cu atitudini prietenești între francezi, britanici și nemți.

Soldații cântau colinde: Poveștile despre sărbătorirea Crăciunului între combatanții din tranșee inamice (în special trupele de infanterie de ambele părți) au sosit în presă prin relatările unor militari demni de încredere. Cei de acasă, din toată Europa, au aflat că în Ajunul Crăciunului 1914 bateriile de artilerie au tăcut simultan (fără nici o înțelegere între comandanți) și toți ostașii de pe câmpul de luptă au înțeles să respecte solemnitatea marii sărbători creștine. Ba mai mult, se relatează că soldați dim ambele tabere s-au îndreptat spre zonă neutră a frontului pentru a se felicita. Totodată, martori oculari spun că nemți, englezi și francezi au făcut schimb de daruri: conserve alimentare, alcool, tutun. Un dar mai aparte erau, în acele condiții, butonii de la tunici și mantale (care aveau inscripții specifice). Se spune că un locotenent german, care nu-și abandonase arma, a fost tuns de către un subofițer francez, care apoi a primit în dar o sticlă cu schnaps. Și pe frontul de est au avut loc întâlniri între austrieci și ruși în zona neutră.

Ulterior, soldații s-au întâlnit în “teritoriul nimănui” și au cântat împreună, lângă focul aprins în butoaie și încălzindu-se și cu rachiu. Cronicile spun că nu au lipsit nici partide de fotbal. Ofițerii superiori au fost împotriva acestor mini-armistiții, temându-se pentru moralul trupelor. Dar ceea ce s-a întâmplat pe frontul de vest la Crăciunul 1914 a fost un eveniment unic. Soldații au încercat să repete fraternizarea de Paști în 1915, dar aceasta s-a petrecut în foarte puține locații. Crăciunul din 1915 a stat sub semnul ordinelor superioare de a respecta starea de război și mini-armistițiile au fost limitate și de mică amploare. Cât despre Crăciunul 1916, fraternizarile nu s-au mai produs deloc. Folosirea gazelor toxice de către ambele tabere a spulberat tendințele de apropiere prietenească a soldaților inamici.

Miracolul din pădure: O întâmplare emoționantă s-a petrecut în pădurea Hurtgen din Germania, în 1944. Elisabet Vincken și fiul ei Fritz plecaseră din Aachen (casă distrusă de bombe) și găsiseră o cabană în acea pădure. Pentru Crăciun păstraseră șase cartofi și un cocoș. Dar în seara de Ajun au ajuns acolo trei soldați americani rătăciți, unul grav rănit. Femeia i-a primit, iar peste puțin timp au apărut și trei germani. Elisabet i-a obligat pe toți să lase armele la ușă în seară Crăciunului, iar ei au respectat condițiile puse de gazdă. Ba chiar un neamț doctor l-a ajutat pe rănitul american. Toți au mâncat din cocoșul gătit de curajoasa nemțoaică și “delicatese” din ranițele soldaților. Au cântat colinde, iar a două zi ambele “tabere” au plecat pe drumuri diferite. După război, familia Vincken s-a stabilit în SUA, iar Elisabet a murit în 2002.

Articol relatat de istoriepescurt.ro, Sursa:.expunere.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE