PROGNOZA METEO Săptămâna 20 – 27 august 2018
Temperatura aerului se va situa peste norma climatologică a săptămânii în toată țara, cu abateri medii săptămânale mai mari în vest, centru, nord și nord-est. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare îndeosebi în regiunile extracarpatice. Excepție vor face zonele de munte și partea de vest – nord-vest a țării, unde local vor fi excedentare.
PROGNOZA METEO Săptămâna 27 august – 3 septembrie 2018
Valorile termice medii vor mai coborâte decât norma climatologică, îndeosebi în sud și vest, mai ales în prima parte a intervalului. Cantitățile de precipitații pot fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale și local în cele sudice. În partea de sud-est a teritoriului acestea se pot situa în limite normale.
PROGNOZA METEO Săptămâna 3 – 10 septembrie 2018
Temperatura aerului se va încadra în general în limite normale, posibil ușor mai coborâte decât mediile perioadei local în sud, sud-est și în zona montană. În cea mai mare parte a țării regimul pluviometric se va încadra în general în limitele normale ale perioadei.
PROGNOZA METEO Săptămâna 10 – 17 septembrie 2018
Temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii, posibil cu abateri mai mari în nord-vest. Excepție vor face regiunile sudice, unde local valorile termice vor fi apropiate de mediile perioadei. Precipitațiile pot fi ușor excedentare, local în zonele montane și pe arii restrânse în vestul și sud-vestul țării, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului, scrie romaniatv.net.