Rămâi conectat

Știri

Sebeșul cere sprijin primului ministru pentru investiții în sănătate și infrastructură: Primarul Dorin Nistor, întâlniri maraton la Guvernul României

Publicat

în

În cursul zilei de marți, 23 iunie 2020, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a solicitat o întâlnire de lucru premierului Ludovic Orban, pentru a obține sprijin în realizarea celor mai importante proiecte de investiții pe care Sebeșul are toate premisele să le demareze.

Este vorba despre construirea unui nou corp de spital, construirea terminalului intermodal la Sebeș, identificarea unei soluții pentru centura ocolitoare Petrești – sens giratoriu strada Augustin Bena, amenajarea a două baze sportive, amenajarea ștrandului și, nu în ultimul rând, repunerea în valoarea a Parcului Arini, care necesită o intervenție la amenajarea hidrologică a Lacului de acumulare Sebeș Sud, acolo unde lucrările au fost sistate și au generat o degradare a malurilor râului Sebeș.

În primul rând, am susținut importanța construirii unui nou corp de spital, la Sebeș, de care să beneficieze atât comunitatea locală, cât și locuitorii zonelor limitrofe. Am abordat și tema deja cunoscută a proiectului de infrastructură privind construirea terminalului intermodal de la Sebeș, demers susținut de partenerii de la ADR Centru și de toți agenții economici care desfășoară activități industriale în zona noastră și care au condus la prestigiul economic al orașului nostru. În plus, am înaintat un memoriu pentru a arăta situația cu care ne confruntăm la limita Parcului Arini, datorită sistării lucrărilor de amenajare hidrologică a Lacului de acumulare Sebeș Sud și am explicat că s-a înregistrat o degradare a malurilor râului Sebeș, care își pune amprenta în mod nefavorabil asupra zonei de agrement pe care ne dorim să o dezvoltăm. I-am explicat domnului Ludovic Orban că ne-am propus să redăm comunității locale și turiștilor, care aleg să pornească la drum de la poalele Transalpinei, unul din cele mai frumoase parcuri naturale din zonă, care se întinde pe o suprafață de peste 12 hectare, pe malul râului Sebeș”, a declarat primarul Dorin Nistor.

Agenda administrativă  a primarului Dorin Nistor a inclus, miercuri, 24 iunie 2020, și întâlniri la Ministerul Finanțelor Publice, la Ministerul Transporturilor, precum și la Compania Națională de Investiții, pentru a detalia cele mai importante aspecte referitoare la proiectele menționate. Solicitarea înaintată ministrului finanțelor, Florin Cîțu, vizează obținerea unui sprijin pentru echilibrarea bugetului local al Municipiului Sebeș, prin atragerea de noi resurse necesare pentru derularea proiectelor de investiții, având în vedere că, pe fondul contracției sectoarelor din economia privată, se estimează o diminuare a cotelor defalcate din impozitul pe venit până la finele anului, la care se adaugă și neîncasarea, în cursul anului 2019, a cotelor defalcate din impozitul pe venit repartizat Municipiului Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

4 decembrie: Praznicul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, ocrotitoarea minerilor

Publicat

în

Date semnificative despre viaţa Sfintei Mari Muceniţe Varvara

Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor, prăznuită în 4 decembrie, a trăit în timpul împăratului Maximian (284-305), la Heliopolis.

Din cauza frumuseţii sale trupeşti este închisă într-un turn, de tatăl său Dioscor. Acest tată păgân considera că poporul nu este vrednic să vadă frumuseţea fiicei sale.

În acest turn, Sfanta Varvara le vesteşte păzitoarelor ei adevărul despre zei: „Zeii pe care îi cinsteşte tatăl meu sunt făcuţi de mâini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint i-au facut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?”

sursa: antena3.ro

foto: huff.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Performanță internațională pentru studenții din Alba Iulia: Echipa Universității ,,1 Decembrie 1918″ în finala unei competiții globale de business

Publicat

în

Performanță internațională pentru studenții din Alba Iulia: Echipa Universității ,,1 Decembrie 1918″ în finala unei competiții globale de business

Studenții Universității ,,1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia demonstrează încă o dată că excelența academică nu cunoaște granițe. Echipa InnovateUAB, formată din studenți ai Facultății de Științe Economice, s-a calificat în finala NIBS International Business Simulation Competition, o competiție de elită care reunește tineri talentați de pe patru continente.

Sub îndrumarea conf. univ. dr. Teodora Odett Breaz, două echipe ale universității – InnovateUAB și DinamicUAB – au intrat în arena internațională a simulărilor de business, unde au concurat cu reprezentanți ai unor universități de prestigiu din întreaga lume.

Competiția a pus participanții în postura de manageri executivi ai unei companii virtuale din industria bicicletelor, testându-le abilitățile de leadership, gândire strategică și adaptabilitate în fața provocărilor pieței globale.
„Această performanță nu este doar o confirmare a calității învățământului de la UAB, ci și o dovadă a dedicării și profesionalismului studenților noștri. Ei sunt viitorii lideri ai mediului de afaceri”, subliniază coordonatoarea echipelor, conf. univ. dr. Teodora Odett Breaz.
Calificarea în finală reprezintă o realizare remarcabilă pentru universitatea albaiuliană, confirmând încă o dată că investiția în educație și pregătirea practică a studenților reprezintă cheia succesului în formarea viitorilor lideri ai mediului de afaceri.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC

Publicat

în

Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC

Administrația Municipiului Blaj a lansat în 28 noiembrie 2024 licitația în SEAP pentru poriectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Blaj”.
Produsele achiziționate vor avea drept scop dotarea laboratoarelor de informatică, săli de clasă și laboratoare multifuncționale apartinând unităților de învățământ din Municipiul Blaj.
Se vor achiziționa:

LOT 1- Echipamente pentru dotare laboratoare de informatică din unități de învățământ din reteaua IPT Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj

-Computere portabile
-Pachete software antivirus
-Videoproiectoare
-Rutere de retea
-Imprimante laser

LOT 2 Echipamente TIC pentru dotarea cabinetului de Religie/Muzică/Arte

-Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii
-Imprimante laser
-Camera web
-Echipament de sonorizare

LOT 3 Echipamente TIC pentru dotarea cabinetelor de logopedie

-Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii
-Videoproiectoare
-Rutere de retea
-Echipament de sonorizare
-Dispozitive de stocare cu memorie flash
-Imprimante laser

LOT 4 Echipamente TIC pentru dotarea cabinetului de Geografie

-Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii (
-Computere portabile
-Imprimante laser
-Camera web
-Echipament de sonorizare
-Rutere de retea
-Videoproiectoare

Valoarea totală estimată a investiției este de 207.400,2 lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba