Eveniment
Se intră în faza probelor tehnologice la noile băi sărate de la Ocna Mureș
La băile sărate de la Ocna Mureș se intră în faza probelor tehnologice
La noile băi sărate de la Ocna Mureș se intră în faza probelor tehnologice.
Ocna Mureș este astfel din ce în ce mai aproape de a redeveni destinația turistică de altă dată. Complexul balnear modern, care-și va lega din nou destinul cu ocnamureșenii, prin toate beneficiile directe, ar putea fi dat în folosință în luna iunie.
Aproximativ 30 de milioane de lei au fost investiți, într-un parteneriat egal dintre Consiliul Județean și Consiliul Local Ocna Mureș, pentru ca activitatea turistică din zonă să poată deveni semnificativă. Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament cu nămol și în spații pentru proceduri de fizioterapie și recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara.
Tot în acest an va fi finalizat și complexul sportiv construit în jurul Centrului Balnear. Investiția a fost susținută de către Compania Națională de Investiții și de Primăria Ocna Mureș. Practic, discutăm de peste 40 de mii de metri pătrați destinați sportului și relaxării.
Eveniment
Classic Unlimited in Harmony la Roșia Montană: Când va avea locevenimentul
Classic Unlimited in Harmony la Roșia Montană
Turneul național de pian Classic Unlimited revine anul acesta, în lunile septembrie și octombrie, cu o nouă serie de concerte: In Harmony.
Concertul de la Roșia Montană va avea locîn 28 septembrie, de la ora 18.00, la Biserica Romano-Catolică.
Publicul prezent va putea explora alături de muzicieni și compozitori contemporani evoluția armoniei muzică – (om) – natură, din baroc până în zilele noastre.
Auditoriul va putea asculta lucrări ale unor compozitori renumiți precum: Johannes Brahms, Johann Sebastian Bach, Jean Philippe Rameau, Franz Liszt, George Enescu, Jean Sibelius și Claude Debussy, dar și creații ale tinerilor compozitori Anamaria Meza și Ciprian Gabriel Pop.
Eveniment
Tabără în vatra satului la Ampoița
Tabără în vatra satului la Ampoița
Eveniment
Eveniment complex în 19 septembrie la Museikon Alba Iulia
Eveniment complex în 19 septembrie la Museikon Alba Iulia
Museikon Alba Iulia va găzdui un eveniment complex joi 19 septembrie, de la ora 16.30.
Este vorba de finisajul expoziției „O arheologie a picturii transilvănene de șevalet. Colecția Ioan Bizău”, când va avea loc și prezentarea catalogului de expoziție.
Invitați speciali ai evenimentului vor fi Anastasia Tudor și Dragoș Tudor, multipli laureați la concursuri naționale și internațională de chitară clasică. Tinerii artiști albaiulieni sunt elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” și sunt pregătiți de profesorul Dragoș Tudor.
-
Știriacum o săptămână
Cine sărbătorește de Sfânta Maria: Variante ale numelui Maria. Care este semnificația numelui
-
Știriacum o săptămână
Crinul, asociat cu Fecioara Maria: Ce simbolizează această floare regală
-
Știriacum 3 zile
Primul manual de medicină a fost tipărit la Alba Iulia, la tipografia Mitropolitană: Alte lucruri mai puțin cunoscute despre orașul nostru
-
Știriacum 3 zile
Transhumanța de toamnă, între tradiție și continuitate: Mișcarea sezonieră a turmelor de oi între vale și munte, în patrimoniul UNESCO
-
Știriacum o săptămână
8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului: Ce să faci de Sfânta Maria Mică ca să-ţi meargă bine
-
Știriacum o săptămână
Ciubăritul, văsăritul sau torsul lânii, printre meșteșugurile și îndeletnicirile tradiționale din Alba: Care este istoria lor
-
Știriacum o săptămână
Prunele, fructele vedetă ale toamnei: Care sunt beneficiile consumului lor pentru sănătate
-
Știriacum 5 zile
13 septembrie, Ziua Pompierilor: Repere cronologice din istoria pompierilor