Rămâi conectat

Știri

Schemă de ajutor pentru legumicultori: Vor putea primi până la 4.000 de euro. Ce condiții trebuie îndeplinite

Publicat

în

 Guvernul le pregăteşte o schemă de ajutor prin care legumicultorii români vor putea primi până la 4.000 de euro, programul beneficiind de un plafon de 45 de milioane de euro

Legumicultorii vor beneficia de ajutor de minimis de cel mult 4.000 de euro pentru cultivarea de tomate, ardei gras, kapia, castraveţi, fasole păstăi, salata, spanac şi ceapă verde în spaţii protejate, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pentru maximum două culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I de producţie/1000 mp şi/sau o singură cultură în ciclul II de producţie/1000 mp, în anul 2022. Conform sursei citate, valoarea maximă a sprijinului financiar pentru un beneficiar este de 4.000 euro, respectiv 3.000 de euro/cultură în Ciclul I/1.000 mp/beneficiar şi 1.000 euro/cultură în Ciclul II/1.000 mp/beneficiar. Sprijinul se acordă pentru tomate în ambele cicluri de producţie, iar pentru restul legumelor doar în ciclul II de producţie.

„Programul Tomata a fost un program de succes, de aceea îl relansăm pe principiile iniţiale. În acelaşi timp, am prevăzut fonduri şi pentru susţinerea producţiei în ciclul II a altor legume deficitare pe piaţă, astfel încât românii să aibă acces mai facil la legume crescute din pământul nostru”, a declarat recent Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, potrivit Capital.

Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014, valabil până la 31 decembrie 2022, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi producătorii agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de legume în spaţii protejate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre; să utilizeze o suprafaţă cumulată de minimum 1.000 mp/ciclu de producţie, cultivată exclusiv cu una dintre culturile prevăzute; să marcheze suprafaţa prevăzută, la loc vizibil, cu o placă indicator, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere legume, anul 2022, beneficiar numărul, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului/ Municipiului Bucureşti”; să obţină producţiile minime corespunzătoare culturii înfiinţate.

De asemenea, aceştia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate, în anul 2022; să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii şi avizat de oficiul fitosanitar judeţean; să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare .

În proiectul publicat de MADR se precizează că pentru suprafaţa prevăzută se acceptă o marjă de eroare de plus 50 de metri pătraţi rezultaţi în urma verificării în teren a suprafeţei înfiinţate cu legume. Producţiile minime pe care trebuie să le obţină pentru a beneficia de sprijin sunt: 5.600 kg/1000 mp pentru cultura de tomate; 2.000 kg/1000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung-kapia; 5.600 kg/1000 mp pentru cultura de castraveţi; 1.500 kg/1000 mp pentru cultura de fasole păstăi; 1.440 kg/1000 mp pentru cultura de salată; 1.000 kg/1000 mp pentru cultura de spanac; 1.000 kg/1000 mp pentru cultura de ceapă verde. Valorificarea producţiilor prevăzute se face în perioada 1 martie – 10 iunie inclusiv pentru ciclul I de producţie şi respectiv 20 octombrie – 9 decembrie, inclusiv pentru ciclul II de producţie. Dovada obţinerii producţiei de legume obţinute în spaţii protejate o constituie bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare. Valoarea maximă a sprijinului financiar se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2021, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). Conform Regulamentul de minimis în sectorul agricol, valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, pe fiecare ciclu de producţie, în anul 2022.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR

Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.

În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.

Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.

Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.

Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba