Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi alte 994 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. Este cel mai mare număr de cazuri zilnice de la debutul epidemiei de COVID-19 în România. De asemenea, până în prezent, 1.087 de pacienţi cu test pozitiv de COVID-19 au fost externaţi la cerere, iar premierul Ludovic Orban anunţa marţi că alte aproximativ 3.000 de persoane depistate pozitiv cu COVID-19 au refuzat internarea şi nu au putut fi plasaţi în izolare după decizia CCR.
Astăzi a intrat în vigoare Legea carantinei şi izolării şi după o şedinţă de urgenţă la sediul Ministerului Sănătăţii la care au participat conducerea Ministerului Sănătăţii, reprezentanţii DSP-urilor, premierul Ludovic Orban a anunţat că s-au stabilit măsurile necesare pentru aplicarea Legii 136 privind carantina şi izolarea.
„S-a discutat despre actele nromative care trebuie emise pentru aplicarea legii. Prima si cea mai importantă problemă o reprezintă cei peste 4.000 de cetateni care fie au iesit la cerere din spital inainte de a fi vindecati, fie au fost diagnosticati pozitiv si nu s-au internat”, a afirmat Ludovic Orban, marţi, la finalul videconferinţei cu reprezentanţii DSP care a avut loc la Ministerul Sănătăţii.
Orban a spus că în cazul acestor persoane s-a decis reevaluarea medicală.
„Pentru aceste cazuri, DSP in baza unei decizii a ministrului vor emite decizii care sa cuprinda obligativitatea izolarii la domiciliu, pe de alta parte obligativitatea reevaluării starii de sanatate. În cazul in care sunt vindecati, testul fiind negativ, sa iasa din izolare. Daca sunt pozitivi, dar asimptomatici sa ramana 14 zile la domiciliu sub supraveghere medicala. Dacă au simptome sa se dispuna internarea in spital”, a precizat premierul Ludovic Orban.
În ce priveşte persoanele care sunt suspecte si urmeaza sa fie diagnosticate, DSP va emit decizii de internare pentru diagnosticare.
„În ceea ce priveşte toate persoanele care fie sunt suspecte de COVID şi urmează să fie diagnosticate, pentru ele direcţiile de sănătate publică vor emite deciziile de internare pentru diagnosticare, iar după diagnosticare, în cazul în care sunt pozitivi, în funcţie de recomandarea medicului, se vor emite deciziile de tratare în spital”, a mai spus Ludovic Orban.
Sursa:romaniatv.net