Divertisment
România va concura la Eurovision 2016 în a doua semifinală, alături de Bulgaria, Ucraina și alte 16 adversare
Piesa care va reprezenta România pe 12 mai, la Eurovision 2016, va concura în a doua semifinală, s-a stabilit în urma tragerii la sorți de la Stockholm, orașul care va găzdui concursul Eurovision Song Contest din acest an, anunță un comunicat al Televiziunii Române.
„Obiectivul nostru este o clasare cât mai bună în finală Eurovision. Am încredere în instinctul publicului, cel care va alege reprezentantul nostru dintre finaliștii Selecției Naționale”, a declarat Iuliana Marciuc, șefa delegației României la ediția din acest an a concursului.
Anul acesta, la Eurovision participă 43 de țări, dintre care 18 concurează în prima semifinală, cea din 10 mai, iar 19 țări luptă în cea de-a doua semifinală, pe 12 mai.
Împărțirea țărilor participante pe semifinale este următoarea:
Semifinala 1 – prima parte: Croația, Finlanda, Moldova, Armenia, Grecia, Ungaria, Rusia, Olanda, San Marino;
Semifinala 1 – partea a doua: Azerbaidjan, Cipru, Malta, Bosnia și Herțegovina, Estonia, Cehia, Muntenegru, Islanda, Austria;
Semifinala 2 – prima parte: Letonia, Belarus, Irlanda, Elveția, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel, Serbia;
Semifinala 2 – partea a doua: Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, România, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia.
Ordinea intrării țărilor în concurs va fi stabilită ulterior de organizatori.
Finala concursului va avea loc pe 14 mai.
Calendarul pentru desfășurarea Selecției Naționalei:
– 18 ianuarie – 7 februarie: înscrieri – depunerea sau trimiterea pieselor
– 8, 9, 10 februarie: preselecții – piesele vor fi audiate de juriu
– 11 februarie: anunțarea celor 12 piese care vor intra în concurs, printr-o conferință de presă.
Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, câștigătorul Selecției Naționale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.
Sursa:activenews.ro
Divertisment
Prigoria, un plus de culoare pentru avifauna judeţului Alba
Prigoria, un plus de culoare pentru avifauna judeţului Alba
Prigoria este una dintre cele mai colorate păsări de la noi din țară, prezentă şi în avifauna judeţului Alba.
Este o specie de mărime medie, cu o deschidere a aripilor între 36 şi 40 de centimetri și o lungime a corpului între 25 şi 29 de centimetri. Coloritul este foarte viu, în culori contrastante, făcând astfel să fie ușor de recunoscut. Are galben pe gât, albastru pe coadă și pe aripi, roșu-brun pe cap și pe spate și turcoaz pe piept.
Este singura specie a familiei Meropidae din România, majoritatea speciilor din această familie întâlnindu-se în Africa. La noi este un vizitator de vară, ce sosește în luna mai și pleacă la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie.
Este o specie insectivoră și se hrănește în special cu albine și alte insecte zburătoare.Prigoriilor le place să rămână așezate pe un copac sau un tufiș, de unde au o bună vedere asupra zonei de hrănire. Când văd o insectă se reped spre ea și o prind din zbor. Se spune că o prigorie poate observa o albină de la 60 de metri.
Preferă habitatele deschise și calde, cu maluri abrupte și uscate, formate din argilă, nisip, piatră moale, pentru săparea galeriilor și a cuibului. Au instinct gregar, formând colonii relativ numeroase.
Este o specie de interes național care necesită o protecție strictă.
sursa: facebook Consiliul Judeţean Alba
foto: pasaridinromania.sor.ro
Divertisment
Bazinul acoperit de înot din Blaj, redeschis de marți, 8 octombrie
Bazinul acoperit de înot din Blaj, redeschis de marțea viitoare
Tineret
Voluntarii ASCOR, ghizi pentru tinerii din Tabăra de Vară de la Găbud în Cetatea Alba Carolina
Voluntarii ASCOR, ghizi pentru tinerii din Tabăra de Vară de la Găbud în Cetatea Alba Carolina
În perioada 18-23 august 2024, la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud s-a desfășurat Tabăra de vară creștin-ortodoxă intitulată „Vară de poveste. În pas de supererou”, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani.
Evenimentul, proiect al Asociației Start Up Ed, a fost organizat prin programul „Școala de la Găbud”, având ca scop petrecerea timpului liber într-un spirit ortodox. Activitățile au cuprins ateliere cu povești, ateliere de comunicare, ateliere practice și de învățare nonformală, drumeții, jocuri, dar și participarea la programul liturgic al Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud.
Joi 22 august, tinerii au vizitat Cetatea Alba Carolina, unde i-au avut ca îndrumători, gazde și prieteni pe voluntarii ASCOR Alba Iulia, care au organizat itinerariul și au călăuzit pașii copiilor pe toată durata zilei. Tinerii au vizitat Catedrala Reîntregirii și Încoronării, dar și Muzeul Național al Unirii, unde au fost primiți de către istoricul Dragoș Ursu. Acesta i-a ajutat să descopere tezaurul istoric românesc din vechiul Bălgrad, oferindu-le amănunte prețioase despre Marea Unire de la 1918 și Încoronarea Regilor Ferdinand I și Maria.
Momentele favorite ale copiilor au fost plimbarea cu bus-ul prin Cetatea Alba Carolina, dar și degustarea înghețatei cu care cei mici au fost răsplătiți pentru atenția de care au dat dovadă la muzeu.
foto: Alexandru Samuel Popa
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 21 de ore
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie