Rămâi conectat

Eveniment

Proiecție specială la Sebeș a filmului „Moromeții 3”: Când va avea loc

Publicat

în

Proiecție specială la Sebeș a filmului „Moromeții 3”

Filmul „Moromeții 3” va putea fi văzut în avanpremieră la Sebeș, luni 4 noimebrie, de la ora 19.00.

Proiecția specială este programată la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Anul 1954 îl pune pe Niculae Moromete la încercare: iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară îl copleșesc. Apariția providențială în viața lui a unei tinere poete îi oferă o cale de ieșire din dilemele profesionale și personale, inspirându-l să publice romanul Moromeții.

Regia: Stere Gulea

Distribuție: Horațiu Mălăele, Alex Călin, Olimpia Melinte, Mara Bugarin, Răzvan Vasilescu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Dana Dogaru, Cuzin Toma, Ana Ciontea Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Ioan Andrei Ionescu, Andreea Bibiri, Ilinca Hărnuț, Dorina Chiriac Cu participarea extraordinară a Oanei Pellea.

O producție Libra Films

Scenariul: Stere Gulea

Imaginea: Vivi Drăgan Vasile

Producători: Oana Bujgoi Giurgiu, Tudor Giurgiu


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Eveniment

Garda Apulum, 12 ani de existență la Alba Iulia

Publicat

în

Garda Apulum, 12 ani de existență la Alba Iulia

Sâmbătă 26 octombrie, de la ora 13.00, pe esplanada din fața Porții a IV-a a Cetății Bastionare Alba Carolina, Garda Apulum va susține un spectacol de reconstituire istorică antică.

Evenimentul marchează aniversarea a 12 ani de când trupa de voluntari albaiulieni, care compun formațiunile Legiunea XIII Gemina, Ludus Apulensis, Lupii Apoulonului și Magna Nemesis dau viață perioadei antice a orașului Alba Iulia.

Acest proiect de reconstituiri istorice antice a debutat în Alba Iulia la 26 octombrie 2012, când, sub coordonarea Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Legiunea XIII Gemina „s-a întors acasă”, în vechiul castru Apulum. Alături de ea și-a făcut apariția și trupa de gladiatori, Ludus Apulensis, pentru ca un an mai târziu, lor să li se alăture și războinicii daci din Apoulon, iar apoi trupa de dansatoare reunite sub denumirea de Magna Nemesis. La 12 ani de la lansare, peste 80 de voluntari sunt implicați în acest proiect, mare parte dintre ei din oraș, dar și din țară.

Astăzi, Garda Apulum, devenită un brand al orașului Alba Iulia, se poate lăuda cu susținerea a sute de reprezentații de reconstituire istorică antică, majoritatea în Cetatea Bastionară Alba Carolina, în cadrul tradiționalului spectacol de vineri, din timpul sezonului aprilie-septembrie. Dar în același timp, reenactorii albaiulieni au promovat patrimoniul antic local în cadrul a sute de evenimente la care au participat, atât în țară, cât și în străinătate, se arată într-un comunicat de presă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Simpozion internațional de arheologie la Alba Iulia

Publicat

în

Simpozion internațional de arheologie la Alba Iulia

În perioada 24-26 octombrie se desfășoară la Alba Iulia simpozionul internațional cu titlul „Arheologia dietei în epoca fierului și în epoca romană. Perspective interdisciplinare”.

Deschiderea oficială va avea loc joi 24 octombrie, la ora 10:00, la Sala Unirii Alba Iulia (Mansarda – latura de Sud).

Această manifestare științifică este organizată de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii și Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca.

În ultimele decenii cercetarea dietelor antice a evoluat de la investigarea strictă a consumului de hrană, sub diverse forme, până la elaborarea unor teorii interpretative implicând rolul dietei ca dimensiune socială. Diferite comunități și grupuri sociale au utilizat și au transformat modurile lor de a găti și a mânca în raport cu resursele de care dispuneau, dar și conform credințelor și rolului social pe care l-au jucat. „Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești”, scria gurmandul Jean Anthelme Brillat-Savarin pe la 1825 în cartea „Fiziologia gustului”. Iată deci că dietele și stilul de consum, au avut un rol important și în definirea unor identități comunitare sau sociale.

Cu prilejul acestui simpozion, la care participă cercetători din Austria, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Canada și România, vor fi abordate teme de cercetare diverse:

*Ecologia așezărilor și strategii de subzistență – identificarea modului de utilizare al terenurilor de către comunități din spații și vremuri diferite (incluzând tehnologiile agricole, creșterea animalelor, vânătoarea, managementul sării și al apei și impactul lor asupra resurselor de hrană etc);

*Dietele obișnuite și impactul lor – identificarea ingredientelor, serviciilor de masă, a ustensilelor, instalațiilor și modalităților de gătit, depozitarea și conservarea hranei și impactul asupra sănătății umane și a mediului etc;

*Dimensiunea socială a dietei și a practicilor conviviale – analiza modurilor în care hrana a fost consumată la diverse paliere sociale, rolul banchetelor colective la nivel social, hrana în context ritual (hrana ca ofrandă funerară, depuneri votive de hrană, taboori legate de hrană etc.);

*Moblitatea umană și schimbările în dietă, la nivel colectiv sau individual.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

„Saga buciumanilor”, lansare la Alba Iulia

Publicat

în

„Saga buciumanilor”, lansare la Alba Iulia

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Asociația „Baia Domnilor” din Bucium Poieni, organizează lansarea lucrării „Saga buciumanilor”, o adevărată istorie orală culeasă și pusă în paginile celor șase volume de profesor doctor Mirela Crâsnic.

Evenimentul cultural va avea loc la Sala de conferințe a Vilei Steaua Nordului, vineri 25 octombrie, începând cu ora 14:00 și va fi deschis de Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Despre cărți și autoare vor vorbi Mircea Costinaș și Ovidiu Bolunduț, vicepreședinți ai Asociației „Baia Domnilor” din Bucium Poieni și scriitorii Ioan Bembea și Daniela Floroian. Lansarea de carte va fi însoțită de momente muzicale susținute de Corul „Alburnus Maior” din Roșia Montană, dirijor prof. Marcela Burz și de Corul „Vestitorii” din Brad, dirijor prof. Daniel Benea, iar iubitorii de artă plastică vor putea admira o expoziție cu tablouri pictate cu cafea, a pictoriței hunedorence Vali Antonescu, cea care a realizat cele șase coperți ale volumelor „Saga buciumanilor”. La finalul evenimentului cultural va fi prezentat publicului, volumul de debut al poetului Liviu Mic, intitulat „Nostalgii”.

Profesor doctor Mirela Crâsnic s-a născut la Bucium Muntari în județul Alba. A urmat cursurile Facultății de Litere, Istorie și Jurnalism din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, a Facultății de Științe Economice din Brașov și a Facultății de Geografie din cadrul Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca. Actualmente este profesoară la Liceul Tehnologic „Crișan” din Criscior și cercetător acreditat CNSAS.

A publicat articole în ziarele „Tribuna” din Sibiu, „Unirea” din Alba Iulia și „Zarandul” din Brad și a adus în lumina tiparului volumele: „Colonelul Mircea Costinaș – un destin la limita supraviețuirii”; „Tradiții și contrabandă cu aur la Roșia Montană, Abrud și Bucium”; „Biserica din Bucium Poieni. Trei secole de existență”.

Dar cea mai intensă muncă de cercetare a desfășurat-o pentru a scrie cele șase volume intitulate pe bună dreptate „Saga buciumanilor”, volume în care prezintă memoria cultural-istorică a satelor componente ale comunei Bucium, prin intermediul unor interviuri cu oamenii locului.

Toți cei care doresc să participe la eveniment sunt așteptați vineri 25 octombrie la Sala de conferințe a Vilei Steaua Nordului. Intrarea la eveniment este liberă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba