Administrație
Proiecte de modernizare a Cugirului, din fonduri europene, derulate la nivelul rețelei de străzi din localitate
Orașul Cugir traversează o perioadă de transformări importante ca urmare a proiectelor europene derulate la nivelul rețelei de străzi din localitate.
Stadiul fizic al fiecărui proiect este urmărit în teren de către conducerea primăriei care dorește ca procesul de modernizare să se încheie în termen.
Cele mai recente verificări au fost făcute de către primarul, Adrian Teban pe străzile din Cindeni: Zorilor, 1 Iunie, 8 Martie, Ștefan Octavian Iosif și Bradului. Pe toate aceste străzi au fost introduse rețelele de canalizare pluvială și de canalizație tehnică, iar pe str. Bradului au fost schimbate inclusiv rețele de alimentare cu apă. În momentul de față se intervine pentru montarea bordurilor, amenajarea trotuarelor și a acceselor în gospodării. Lucrările sunt mai întârziate pe 1 iunie unde este necesară construirea unui zid de sprijin înalt de 0,5-3 m pentru protejarea împotriva alunecărilor de teren și a eroziunilor.
Străzile care au făcut obiectul acestei verificări fac parte din proiectul ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii I. Pervain”,prin care se mai modernizează alte 5 străzi aflate în partea de sus a orașului: Scăunel, Arieșului, G. Enescu, M. Eminescu și S, Bărnuțiu. Dacă pe prima încă nu au început lucrările, pe toate celelalte au fost introduse rețelele de utilități. Pe primul tronson al străzii S. Bărnuițiu s-a turnat deja primul strat de covor asflatic, însă lucrările pe celălalt tronson au întârziat datorită ritmului în care au fost îngropate rețelele de gaz.
Reamintim că odată cu modernizarea rețelei de străzi arondate Școlii Gimnaziale I. Pervain, proiectul presupune inclusiv reabilitarea, modernizarea și echiparea celor două corpuri de clădire ale instituției de învățământ situate pe str. 21 Decembrie 1989, ambele aflate în lucru, cu precizarea că se preconizează ca localul vechi să fie finalizat până în această toamnă.
Scopul general al proiectului este acela de a facilita accesul la educație a elevilor, de a crește nivelul de satisfacție și mobilitate a populației, prin modernizarea instituțiilor de învățământ, a căilor de acces rutiere și pietonale.
Administrație
Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud
Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud
Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, prin echipa de la Formațiile de lucru Câmpeni din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, a realizat recent două ziduri de sprijin de 15 metri (pe malul drept) și respectiv 30 de metri (pe malul stâng) pe pârâul Abrud, în intravilanul orașului Abrud.
Zidurile au fost construite din blocuri tip LEGO, fiecare având o înălțime de 2,5 metri, și au fost amplasate pe o fundație rigidă din beton.
Pentru protejarea lucrărilor executate, în aval au fost amenajate un prag de fund din beton și o saltea din anrocamente. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de reparații la pragul de fund amplasat amonte de confluența pârâului Abrud cu pârâul Cernița.
Toate lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic 2024 al Administrației Apele Române Mureș.
Administrație
La Sebeș, investiții în infrastructura rutieră: Care este stadiul lucrărilor
La Sebeș sunt în derulare mai multe lucrări cuprinse în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș
În prezent, se lucrează intens pe străzile Doinei și Moților din municipiu.
Lucrările includ pe lângă modernizarea părții carosabile și amenajarea trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi.
De asemenea, se efectuează lucrări de amenajarea intersecțiilor, dar și a racordurilor cu străzile laterale. Intervențiile includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, a transmis primarul municipiului Sebeș.
Administrație
Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba
Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba
A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 107 K.
Vorbim de o investiție de 30 de milioane de lei a Consiliului Județean Alba.
Acest drum județean face legătura între DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș (intersectie cu Transapuseana). Investiția este derulată prin Programul Național Anghel Saligny.
E o lucrare de amploare care, printre altele, a presupus construirea de patru noi poduri și reabilitarea unui al cincilea. La final, drumul va fi modernizat în totalitate, în clipa de față lucrările vizând porțiunea dinspre Ivăniș spre Mogoș.
Termenul de finalizare a proiectului este aprilie 2026, dar autoritățile județene speră ca lucrările să fie încheiate în avans.
-
Știri14 ore ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri9 ore ago
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știrio zi ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri5 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știri6 ore ago
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului