Administrație
Primării din Munții Apuseni, gazde ale unor ședințe de lucru ale autorităților cu cetățenii: Ce s-a discutat
Primării din Munții Apuseni, gazde ale unor ședințe de lucru ale autorităților cu cetățenii
La sfârșitul săptămânii trecute au continuat ședințele de lucru organizate în județul Alba pentru prezentarea modificărilor legislative aduse de Legea nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum și ultimelor modificări aduse Ordinului nr. 600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară prin Ordinul nr. 1255/2023, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 august 2023.
Totodată, au fost prezentate Hotărârile Comisiei judeţene Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 177/ 2023 și 227/ 2023, de modificare a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei judeţene Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi modul de lucru al acesteia cu comisiile locale, cât și finanțările 7, 8 ,9 aferente cadastrului sistematic.
Întâlnirile cu locuitorii interesați de aceste subiecte au avut loc în localitățile Câmpeni, Abrud, Sohodol, Vadu Moților, Vidra și Avram Iancu, fiind organizate de către Instituția Prefectului – Județul Alba, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și primăriile acestor UAT-uri.
La aceste reuniuni au fost discutate și alte diverse probleme ridicate de cetățenii din localitățile menționate, solicitările acestora fiind preluate în vederea soluționării cu celeritate.
La ședințele de lucru care au avut loc la sediul fiecărei primării au luat parte prefectul județului Alba, Nicolae Albu, directorul O.C.P.I. Alba – Cornelia Țăran-Baba, șeful serviciului juridic din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba – Ovidiu Cazacu, primarii, viceprimarii și secretarii generali ai UAT-urilor, precum și reprezentanți de la registrul agricol și compartimentele de cadastru și fond funciar din cadrul fiecărei primării.
De asemenea, la întâlniri au luat parte și reprezentanți ai Casei Județene de Pensii Alba, pentru clarificarea unor probleme ce decurg din legislația specifică a asigurărilor sociale în sistemul public de pensii.
Administrație
Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud
Ziduri de sprijin pe malurile pârâului Abrud
Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, prin echipa de la Formațiile de lucru Câmpeni din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, a realizat recent două ziduri de sprijin de 15 metri (pe malul drept) și respectiv 30 de metri (pe malul stâng) pe pârâul Abrud, în intravilanul orașului Abrud.
Zidurile au fost construite din blocuri tip LEGO, fiecare având o înălțime de 2,5 metri, și au fost amplasate pe o fundație rigidă din beton.
Pentru protejarea lucrărilor executate, în aval au fost amenajate un prag de fund din beton și o saltea din anrocamente. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de reparații la pragul de fund amplasat amonte de confluența pârâului Abrud cu pârâul Cernița.
Toate lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic 2024 al Administrației Apele Române Mureș.
Administrație
La Sebeș, investiții în infrastructura rutieră: Care este stadiul lucrărilor
La Sebeș sunt în derulare mai multe lucrări cuprinse în proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș
În prezent, se lucrează intens pe străzile Doinei și Moților din municipiu.
Lucrările includ pe lângă modernizarea părții carosabile și amenajarea trotuarelor, parcărilor și spațiilor verzi.
De asemenea, se efectuează lucrări de amenajarea intersecțiilor, dar și a racordurilor cu străzile laterale. Intervențiile includ partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, a transmis primarul municipiului Sebeș.
Administrație
Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba
Start al turnării primului strat de asfalt pe DJ 107K în Alba
A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 107 K.
Vorbim de o investiție de 30 de milioane de lei a Consiliului Județean Alba.
Acest drum județean face legătura între DN1, Galda de Jos, Întregalde și Mogoș (intersectie cu Transapuseana). Investiția este derulată prin Programul Național Anghel Saligny.
E o lucrare de amploare care, printre altele, a presupus construirea de patru noi poduri și reabilitarea unui al cincilea. La final, drumul va fi modernizat în totalitate, în clipa de față lucrările vizând porțiunea dinspre Ivăniș spre Mogoș.
Termenul de finalizare a proiectului este aprilie 2026, dar autoritățile județene speră ca lucrările să fie încheiate în avans.
-
Știriacum 21 de ore
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 16 ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 13 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului