Educație și Cultură
Premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat lui Lucian Blaga, pentru un elev al colegiului militar albaiulian
Premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat lui Lucian Blaga, pentru un elev al colegiului militar albaiulian
Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, s-a remarcat din nou în cadrul activităților culturale datorită Premiului I obținut la etapa județeană și apoi la cea națională a Concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a 19-a.
Versurile scrise de Daniel, inspirate de moto-ul secțiunii „creație literară”, reflectă propria-i căutare a adevărului, dar și puterea și importanța trăirilor interne. Pasiunile sale lirice, măiestria cu care așează pe hârtie versuri și rime, își găsesc aproape de fiecare dată recunoașterea prin obținerea de premii la concursurile de creaţie literară, au transmis reprezentanții colegiului militar albaiulian.
„Pentru mine, poezia reprezintă o modalitate de a-mi exprima cele mai sincere și mai adânci trăiri ale sufletului pe care am descoperit-o sub îndrumarea doamnei profesoare de limba română, iar din sămânța de inspirație oferită de creațiile poetului Lucian Blaga am sustras ideea că poezia este oglinda în care sufletul nostru își găsește propria sațietate de frumusețe și adevăr. Temele sale impregnate de mister și filozofie au fost baza pe care am creat versuri ce reflectă propria mea căutare de adevăr sub motto-ul „Pe Fiul Omului mai tare l-a durut, / Un mic, un simplu și amărât sărut” ce subliniază puterea și importanța trăirilor interne. Citatul celebru al poetului Lucian Blaga: „Veșnicia s-a născut la sat” mi-a rămas și îmi va rămâne etern în suflet ca o sursă de inspirație și un imbold pentru a mă autodepăși”, a mărturisit elev fruntaș Daniel Cârnaț.
Concursul, organizat de Casa Corpului Didactic Alba împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, își propune să stimuleze creativitatea tinerilor prin realizarea de creații literare și în același timp descoperirea, încurajarea și promovarea noilor talente.
Educație și Cultură
Acord de colaborare internațională semnat de UAB
Acord de colaborare internațională semnat de UAB
Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Daniel Breaz a semnat în Turkmenistan, la Ashgabat, un important acord de colaborare între universitatea albaiuliană și International University for Humanities and Development.
Potrivit rectorului UAB, acest parteneriat deschide noi orizonturi pentru studenții și cadrele didactice ale universității albaiuliene, oferind oportunități de schimburi academice, proiecte de cercetare comune și experiențe interculturale valoroase.
Colaborarea va contribui la consolidarea relațiilor academice internaționale și la îmbogățirea experienței educaționale a studenților noștri, a precizat prof. univ. dr. Daniel Breaz.
Educație și Cultură
Lopătarul, exponatul lunii la Muzeul de Științele Naturii din Aiud
Lopătarul, exponatul lunii la Muzeul de Științele Naturii din Aiud
Lopătarul este exponatul lunii octombrie la Muzeul de Științele Naturii din Aiud.
Lopătarul ste o specie de pasăre de talie mare, cu penajul alb, care în perioada de reproducere, la baza gâtului și sub bărbie capătă nuanțe galbene intens. Are ciocul lung, negru și lat, cu aspect inconfundabil, de lingură/lopată (de unde și denumirea populară, „lopătar”).
Cuibărește din Spania până în China și Coreea; iernează în zona de vest și de sud a Europei, în sudul Asiei și în Africa. În România cuibărește în special în Delta Dunării, dar și de-a lungul culoarului Dunării, Bărăgan, sudul Olteniei, nordul Moldovei și în Câmpia de Vest. Populația cuibăritoare din România este estimată la 600-1.200 de perechi.
Specia este amenințată de degradarea și dispariția habitatului (zonelor umede naturale), poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor, braconaj, perturbarea antropogenă. Respectarea restricțiilor în zonele ripariene.(spațiul de tranziție între pământ și un râu sau un alt curs de apă), managementul deșeurilor în zonele umede, interzicerea incendierii stufului, încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă pe terenurile din vecinătate, sunt câteva masuri ce se impun pentru conservarea speciei.
Educație și Cultură
Prin ce impresionează Situl Natura 2000 Piemontul Munților Metaliferi – Vințu
Situl Natura 2000 Piemontul Munților Metaliferi – Vințu: Prin ce impresionează
Situl Natura 2000 Piemontul Munților Metaliferi – Vințu găzduiește efective importante a 43 de specii de păsări de interes comunitar.
Situl ocupă o suprafață de 8.369,70 hectare și este situat pe teritoriul județelor Alba și Hunedoara, de-a lungul malului drept al râului Mureș, între Alba Iulia și Simeria, pe raza a 10 unități administrativ teritoriale, respectiv Alba Iulia, Vințu de Jos, Blandiana, Săliștea, Șibot, Geoagiu, Rapoltu Mare, Turdaș, Simeria și Hărău.
Situl este important pentru speciile permanente (ca Strix uralensis, Dendrocopos syriacus, Dryocopus martius, Dendrocopos medius, Picus canus), populațiile cuibăritoare (ale speciilor: Aquila pomarina, Circaetus gallicus, Pernis apivorus, Crex crex, Bubo bubo, Caprimulgus europaeus, Anthus campestris, Sylvia nisoria, Lanius collurio, Lanius minor, Emberiza hortulana, Ciconia nigra, Ciconia ciconia, Lullula arborea), în perioada de migrație (pentru speciile: Pandion haliaetus, Falco vespertinus, Chlidonias niger, Falco peregrinus) și în perioada de iernat (pentru speciile: Haliaeetus albicilla, Falco columbarius, Egretta alba, Gavia stellata).
Situl Natura 2000 Piemontul Munților Metaliferi – Vințu se suprapune cu rezervația naturală Măgura Uroiului și cu Situl Natura 2000 Mureșul Mijlociu – Cugir.
sursa: facebook Consiliul Judeţean Alba
-
Știriacum 2 săptămâni
Obiective turistice de văzut în județul Alba, unice în România: O parte dintre aceste obiective sunt unice în Europa sau în lume
-
Știriacum 6 minute
18 Octombrie 1599- Bătălia de la Șelimbăr: Mihai Viteazul devine principele Transilvaniei. Deschide drumul spre Prima UNIRE a românilor
-
Știriacum 2 săptămâni
”Bucoavnă, Bălgrad”, primul abecedar românesc apărut la Alba Iulia, în anul 1699
-
Știriacum 3 zile
Istoria „Bastonului Alb”: 15 octombrie, Ziua nevăzătorilor
-
Sănătateacum 2 săptămâni
Dovleacul, un deliciu de nelipsit din preparatele de toamnă: Care sunt beneficiile consumului
-
Știriacum 2 săptămâni
6 octombrie, Sfântul Apostol Toma: De ce i s-a atribuit porecla de „Toma-Necredinciosul”
-
Știriacum 5 zile
Tradiții și obiceiuri de SFÂNTA PARASCHEVA: Ce nu au voie credincioșii să facă în 14 octombrie
-
Știriacum 5 zile
Ia, parte din costumul popular, zestre de preț: Care este simbolistica motivelor populare de pe ia românească