Știri
Povestea lui Mihăilă Gritta, legenda din Apuseni: Minerul din Roșia Montană a extras din baia ”Despicata” tone de aur, ridicând biserici și școli pentru românii din partea locului
Miner din Roșia Montană, provenit dintr-o familie de ortaci, a extras din baia ”Despicata” peste 1,7 tone de aur, ridicând șapte biserici și șapte școli confesionale, pentru românii din partea locului, într-o perioadă tristă din istoria lor
Astăzi, nimeni nu mai amintește de el. Fiul, George, a participat activ la Revoluția de la 1848, iar strănepotul, Ovidiu, a purtat banderola tricoloră la Unirea de la Alba Iulia, din 1918
Mai multe variante ale acestei legende se împletesc. Una zice că omul era holtei când s-a produs întâlnirea. Alta, din contră, vorbește despre o familie cu doi copilași. Că a plecat de lângă a sa măicuță, Fira, și de lângă al seu tată, Gheorghiuț. Ba, din potrivă, soața a fost cea care l-a sărutat la ieșirea din casă! Toate se pun, însă, de acord, atunci când se face atingere la an și la dată. Undeva pe la 1800, chiar de Vinerea Mare.
Și zice istorioara că omul nostru numai ce apucase drumul băii ”Despicata”, mina unde trebăluia. Căci asta era, miner. Aflase că locul mai înghițise, cu câteva zile în urmă doar, un ortac, pe Szekely, al treilea din ultima lună. Mergea, așa, făr’ de noimă, când un moș bărbos îi apăruse în cale. Că era ziuă! Ba, nu, că se lăsase noapte! Unchiul era cu păr alb și lung, ca un sfânt ce părea coborât direct de pe cupola pictată a unei biserici. I-a făcut semn să-l urmeze în măruntaiele ”Despicatei”. Crescuse acolo, la Roșia, sub Cetate, cu poveștile despre vâlva băii, zână despre care se credea că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. Și, la un moment dat, ist moș prinse a vorbi: „Noroc bun, Mihăilă! Io te ştiu bine pe tine. Ştiu că eşti miner priceput şi ştiu că nu ai găsit niciodată mult aur, numai cât să ai grijă de ai tăi. Am venit să te duc la loc bogat”. „Auzi, Mihăilă? Te voi duce la un loc foarte bogat, dar vreau să-mi spui ce vei face tu cu atâta amar de aur”. Mihăilă prinde atunci curaj. „Cât găzduşag îmi trebe mie, am! Dar nu ai tu atâta aur câte aş vrea io să fac! Dacă o fi destul aur şi m-oi şti chibzui cu banii, şapte biserici oi ridica în Apuseni, să aibă românii unde să se închine la Dumnezeu, şi-apăi încă pe-atâtea şcoli, să scape bieţii noştri copii de căratul pietroaielor în spate, să aibă un viitor!”. E amețit bine de întâlnire, dar știe ce vorbește! Amintirea lui Horea era vie încă în Apuseni, moartea lui de martir le înnegrise sufletul moților… „Bine, Gritta, îmi place răspunsul tău!”, îl trezeşte vâlva din visare. „Vino cu mine și te-oi duce la aur!”.
Inginerul Valentin Rus din Roşia Montană i-a prins, cu ani în urmă, pe ultimii bătrâni care, între cele două Războaie Mondiale, intraseră ei înşişi în mine, când nu adunaseră nici măcare opt anișori, şi căraseră cu cârca piatra grea de aur a Apusenilor. Pusese cap la cap legenda din moşi-strămoşi a întâlnirii lui Mihăilă Gritta cu vâlva. „Îmi spuneau bătrânii că vâlva băii a pornit pe galerii întortocheate. Cu toată teama, Gritta îl urma pe bărbatul din faţa lui ca tras de un magnet. Îl muncea gândul că vâlva îl va pierde şi că nu va mai şti ieşi din mină, că acesta îi va fi sfârşitul. După un timp, vâlva se opreşte şi îi arată un loc unde să spargă piatra. Miner iscusit, Mihăilă face imediat găuri cu sfredelul şi ciocanul, încarcă pulberea neagră şi dă foc. Se ascunde din calea exploziei şi aşteaptă să se risipească fumul. Odată cu el, se risipeşte, însă, şi vâlva, iar în urma ei se deschide un loc plin de filoane aurifere. Mihăilă vede cu ochii lui vâna de aur! Adună repede cât poate lua o dată şi pleacă spre ieşirea din mină, fără să se rătăcească, de parcă ar fi ştiut acel drum dintotdeauna”, povestea, fără să înghită măcar, inginerul.
Tare de tot îl tulburase întâlnirea pe ortacul nostru. Nu ştia cum să se apuce de treabă, cum să facă să nu dea de bănuit şi, mai ales, cum să nu-şi pună vâlva în cap…
Nimeni nu cunoștea cu exactitate unde se născuse Mihăilă Gritta. Acte îngălbenite vorbeau despre 1762, dar nimic nu era sigur. Se trăgea dintr-o familie de mineri, plecată, poate, din Italia, cu mult timp în urmă, și aciuată pe meleagurile noastre. Ajunsese la Roșia Montană încă de tânăr. Săpa la ”Despicata”, cu gura galeriei aflată la marginea drumului ce urca paralel cu râul Roșia.
Se luase cu Safta, cu care avea doi copilași, pe George și pe Iustinian. Descoperise aurul ce avea să țină șapte ani. Documentele vremii vorbeau despre ”17 măji metrice”, undeva pe la 1.700 de kilograme de filon pur! ”Despicata” devenise ”Gritta”, sub Muntele Cetate – Cetatea Romană, figurată pe planul topografic al lui Pošepny, din anul 1868. Timpurile erau însă grele pentru românii din Transilvania acelor vremuri. Cancelaria imperială austro-ungară pornise tăvălugul deznaționalizării lor, bisericile ortodoxe erau trecute, prin decret, în proprietatea proaspătului apărut cult greco-catolic, iar școlile cu predare în limba lui Mihai Viteazul erau închise ori scoase în afara legii. Mihăilă devenise bogat. Bogat rău!
S-a apucat să construiască școli și biserici pentru români. Pentru că autoritățile nu permiteau ridicarea unor locuri de învățământ ”normale”, le-a zis ”confesionale”, spre a păcăli ocârmuirea. Nu s-au păstrat date exacte, dar legenda vorbește despre șapte biserici și despre șapte școli. În timp, istoricii au localizat cinci dintre lăcașele de cult: Roșia Montană, Bucuium Cerbu, Mogoș, Josani și Gelmar, toate cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Despre alte două doar se presupune că ar fi fost ridicate fie în Cărpiniș, fie în Vârtop ori Ciurulesa, fie în Ardeu, în județul Hunedoara. Nici datele despre școlile confesionale nu-s multe, dar se poate afirma, cu certitudine, că una dintre ele a fost construită din lemn, lângă biserica din Mogoș, dar, din păcate, nu s-a mai păstrat în timp. Alta ar fi fost în Gelmar, județul Hunedoara de azi, lângă biserica apărută tot din banii lui Mihăila Gritta.
S-a stins la 75 de ani, pe la 1837, acolo, în Roșia Montană, unde a trăit aproape șase decenii. A fost înmormântat alături de soția sa dar, cu timpul, locul a ajuns la marginea orașului, pe Stada Principală. Interesant este faptul că în cimitirul bisericii ortodoxe din Roșia Montană, ctitoria sa, se află câteva morminte ale familiei, dar el nu odihnește aici! Nimeni nu prea mai vorbește despre Gritta ori despre ale sale ctitorii, iar în cărțile de istorie este inexistent. Doar crucea ce s-a aflat la căpătâiul său (restaurată la Muzeul Național al Unirii de la Alba Iulia), grea de 500 de kilograme, din gresie calcaroasă, roasă de vreme, mai amintește despre ”CINSTITUL JUPÂNUL MIHAIL GRITA FOSTU FIU CURATOR STEI BISERICI NE UNITE A ROȘIEI ȘI ALTORA BIS. ȘI CENTRU M PATOR LA ORAȘ AVÂND. ÎN ANII VIEȚII 75 LU RĂPOSAT ÎN DM …..ANUL DOM 1837”…. La un moment dat, înainte de pandemie, s-a vorbit despre reînhumarea sa în spațiul împrejmuit al Parohiei Bisericii Ortodoxe din Roșia Montană…
S-a găsit însă cineva care să-i ducă numele. George, fiul său, a continuat tradiția mineritului și a participat activ la Revoluția de la 1848. Din scrierile lăsate de Simion Balint, preot-protopop greco-catolic în Roşia Montană şi prefect în Revoluţia de la 1848-1849, reiese că George Gritta a trimis să lupte în revoluţie lucrătorii săi (băieşii-mineri), asigurându-le plata şi mâncarea, cumpărând praf de puşcă şi două tunuri din lemn de cireş, cu ţevi metalice, cum se specifică la 20 septembrie 1850. Avram Iancu, la 28 iunie 1851, pentru faptele sale, îl ridică pe George Gritta la rangul de Tribun în Roşia Montană.
„George Gritta fu si ridicatu la rangu de Tribun in Rosia si in totu de cursu deregatoriei suale de nimeni fu învinuit sau accusatu la prefectu fara imitand exemplu parentilor sui nau crutiat osteneala si averea pentru binele de obste si Thronu Imperatescu. Despre care lucru dau susu pomenitu George Grita acestu atestatu”.
Ovidiu Gritta, nepotul lui George și strănepotul lui Mihăilă, a fost funcționar la Banca ”Albina” din Sibiu, apoi a ajuns pe frontul Primului Război Mondial. A participat la organizarea gărzilor naționale de la sate pentru Marea Unire, devenind comandantul Companiei de Onoare la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 1918, prilej cu care a purtat faimoasa banderolă tricoloră. Arestat de comuniști, după 1948, avea să sfârșească în Închisoarea Văcărești, în 1953.
Sursa:ferratumbank.ro
Știri
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie
Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .
Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.
Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.
Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie
Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.
Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri
Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului. În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.
Obiceiul Lazaritelor
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.
Sărbătoarea dinților
Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.
Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro
Știri
Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie
De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei
În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.
Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.
In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.
Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.
ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.
Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.
Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.
La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.
Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.
Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:
=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.
=> Copiii nascuti de ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.
=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.
=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.
Știri
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.
Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.
Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.
Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.
Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.
Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.
-
Știriacum o săptămână
Ăștia sunt ardelenii: Care sunt expresiile folosite în Ardeal
-
Știriacum 2 zile
Cetatea Trascăului din comuna Rimetea, Alba, loc încărcat de istorie și de legende: Povestea maiestuoaselor fortificații
-
Știriacum o săptămână
Țara Moților, inima Apusenilor: Cătune, peșteri, legende, obiceiuri, atrag turiștii aflați în căutare de peisaje de poveste
-
Știriacum o săptămână
Nume românești despre care nu știai că simbolizează flori
-
Știriacum 18 ore
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
-
Politicăacum 2 săptămâni
Conspirația din spatele abdicării lui Alexandru Ioan Cuza: 20 martie 2025 – 205 ani de la nașterea sa
-
Știriacum 3 zile
Cugireana, trenul care a făcut naveta 100 de ani între Teiuș și Cugir: Cândva, cel mai lung tren de călători din Europa, ducea zilnic până la 10.000 de navetişti
-
Știriacum o săptămână
23 martie, Ziua Mondială a Meteorologiei: La Alba Iulia a funcționat cea mai veche stație meteo din România, mai bine de 100 de ani