În Feng-Shui, frunza de dafin reprezintă un element puternic pentru a atrage abundența în timpul sărbătorilor de Crăciun

Aceasta reprezintă mai mult decât o simplă decorare, iar utilizarea strategică a laurului de la baza bradului poate fi un gest care vine cu beneficii multiple.

Feng Shui-ul devine din ce în ce mai popular, iar oamenii se folosesc de asta pentru a-și atinge diverse obiective pe care și le-au stabilit. Acest obicei echilibrează energia oamenilor prin ritualuri și amulete pentru a crea un mediu mai favorabil îndeplinirii dorințelor lor. În preajma sărbătorilor, se recomandă efectuarea unor ritualuri și amulete perfecte care aduc o energie specială la final de an. Mai exact, ritualul cu frunză de dafinne permite să încheiem anul 2024 în cel mai bun mod posibil și să creăm un mediu favorabil pentru noul an.
Ritualul cu frunza de dafin de Crăciun

Feng Shui este o filozofie concentrată pe armonizarea și echilibrarea energiilor mediului din jurul unei persoane. Asta poate ajuta pe cineva să își materializeze dorințele legate de muncă, dragoste, bani și sănătate într-un modeficient, folosind amulete și ritualuri pentru asta.

Potrivit Feng Shui, în anumite perioade ale anului se genereazză anumite energii unice care trebuie folosite în favoarea respectării filozofiei orientale. Sezonul Crăciunului este un prim exemplu în acest sens, pentru că este un moment minunat pentru a finaliza anul în cel mai favorabil mod.

În acest sens, Feng Shui are un ritual puternic care aduce energie pozitivă în toate zonele. Acesta are pași simpli de urmat:

Luați 10 frunze de dafin uscate
Puneți-le într-un recipient mic de sticlă
Puneți recipientul sub copac
Trebuie să-l rechemați pe 31 decembrie și să-l reînnoiți pe 1 ianuarie

În plus, pentru a influența și a atrage în mod benefic energia bună a casei, frunzele de dafin se pot așeza în zonele cheie ale casei, unde se crede că energia se concentrează și influențează în mod pozitiv și energetic atmosfera generală.

Sursa:romanitv.net

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Colindele au fost cantate pentru prima oara in Europa cu mii de ani in urma, dar ele aveau o insemnatate diferita de cea pe care o imbraca astazi

Erau cantece pagane, evocate in perioada serbarilor Solstitiului de iarna, pe care oamenii le celebrau dansand in jurul focurilor si monumentelor de piatra.

Si pe teritoriul tarii noastre colindele au avut initial un scop ritualic, acela de urare pentru fertilitate si belsug. Obiceiul era legat de inceputul noului an agrar ori de finalul sau (primavara, respectiv toamna).

Un alt scop des intalnit al colindelor era si acela de alungare a spiritelor rele si de invocare a sufletelor celor trecuti in nefiinta. Pe aceasta cale, colindele urmaresc functia sarbatorilor pagane ale saturnaliilor (veneratori ai zeului Saturn). In timp insa, semnificatia initiala a colidelor a pastrat numai atmosfera sarbatoreasca, de ceremonie si urare.

Colindele au caracterul unor cantece traditionale, cu tente folclorice, urari epico-lirice, legate de obiceiul precrestin ar datinei colindatului. Ele se canta in preajma Sfintelor Sarbatori ale Craciunului, avand versiuni diferite, in functie de regiuni si graiuri.

Astazi, colinda a capatat, mai degraba, caracterul asa-numitelor „cantece de stea”, obisnuite de Craciun si Boboteaza, vizand in firul lor narativ Viflaimul, Irozii si subiectele crestine.

In Romania, precum si in alte tari de rit crestin rasaritean, unde inchinarea magilor e sarbatorita deodata cu Craciunul, umblatul cu steaua are loc in seara de Craciun, pe cand in tarile cu rituri apusene, unde inchinarea magilor e sarbatorita de Boboteaza, se umbla cu stea in ajunul acestei sarbatori.

Cel mai vechi cintec crestin de Craciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea. De asemenea, colindele „O vino azi, Emanuel”, scris in secolul al XII-lea si „Cantecul Mariei”, cantat mai ales in bisericile catolice si conceput in Evul Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia dupa Luca, sunt doua dintre cele mai vechi cantece christice.

Sursa:descopera.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Tradiţia românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că sărbătoreşti

Atunci când vorbim de Crăciun și tradiții nu putem trece cu vederea cozonacul, preparatul delicios care nu lipsește de pe masa românilor în această perioadă.

Nelipsit de pe mesele sărbătorilor şi ospețelor românilor, de Paşte, Crăciun, nunţi şi botezuri, cozonacul este întâlnit în forme diverse şi gustoase si în alte tradiţii ale lumii: tsoureki (τσουρέκι) la greci, choreg sau chorek la armeni, çörek la turci, badnji kruh la croaţi, folar de páşcoa la portughezi, kulici la ruşi, challah la evrei, brioche la francezi, panettone la italieni, kozunak la bulgari, stollen la germani.

Istoria cozonacului este interesantă, acest tip de desert fiind mult mai vechi decât ai crede.

Cozonacul, nelipsit de pe masa românilor de Crăciun, are o istorie foarte îndelungată. Acest tip de prăjitură este în egală măsură și un desert bulgăresc (kozunak), un produs de patiserie italiană numit „panettone” dar și în alte țări.

Istoria cozonacului începe în Egiptul Antic

La originea cozonaclui se află pâinea, iar tehnicile de dospire și coacere au evoluat în timp. Drojdia a fost folosită din timpuri străvechi ca ferment pentru dospirea aluatului. Potrivit descoperirilor arheologice, în Egiptul antic existau cuptoare pentru copt. De asemenea, există desene care datează de aproape 4.000 de ani ce atestă că egiptenii știau să facă mai multe feluri de pâine dospită, unele fiind îndulcite cu miere.
Istoria cozonacului începe în urmă cu 4.000 de ani în Egiptul Antic, unde pâinea era îndulcită cu miere și umplută cu diferite semințe. Încă de atunci era folosita o variantă de drojdie pentru dospirea aluatului, iar descoperirile arheologice ne arată că în Egiptul antic existau cuptoare pentru copt, potrivit Flawless.

De la egipteni la greci si apoi în Europa

Experții în gastronomie au identificat o varianta de cozonac și la vechii greci. Aceștia făceau „plakous”, un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci. Câteva secole mai târziu, romanii au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta adăugând ouă, unt sau fructe uscate.

În Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate apărută în 1718.

Rețeta folosită astăzi de români este îmbunătățire adusă în Evul Mediu și răspândită în toată Europa. Romanii, care au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta pentru cozonaci, adăugând, spre exemplu, ouă, unt, fructe uscate. La început existau două feluri de cozonac ce erau oferite ca ofrandă zeilor: „libum”, un cozonac de dimensiuni mai mici și „placenta”, un cozonac cu brânză, stafide și alune.

Sursa.stiridiaspora.ro, diane.ro, unica.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE