Știri
„Piţăratul”, „Butea” şi „Oleleul”: Tradiții de Crăciun
„Piţăratul”, „Butea”, mersul cu Steaua sau cu Capra, „Viflaimul” şi „Oleleul” sunt câteva dintre vechile tradiţii şi obiceiuri care în unele zone din România se păstrează încă. În vreme ce unele au rolul de a vesti Naşterea Domnului, altele au la bază ritualuri prin care erau cinstite soarele şi rodnicia pământului. Află mai multe de pe radiounirea.ro
În Ajun de Crăciun, când casa-i curată, bradul împodobit, iar gospodinele scot din cuptor cozonacii şi bucatele tradiţionale acestei sărbători, la ferestre încep să răsune colindele tradiţionale româneşti.
Deşi diferite de la o zonă la alta a ţării, datinile Crăciunului au rădăcini similare. Unele vestesc Naşterea Mântuitorului, altele însă amintesc de ritualurile arhaice din preajma solstiţiului de iarnă. Oricum ar fi însă, colinda şi celelalte tradiţii specifice fiecărei regiuni sunt încă vii şi apreciate deopotrivă de copii, tineri şi bătrâni.
„Conform tradiţiei, cele mai ample şi specifice şi deosebit de valoroase tradiţii ţin de fenomenul colindatului”, a explicat Doina Işfănoni, etonolog la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
„Fenomenul este foarte prezent în Transilvania, în Banat, Dobrogea şi Muntenia, şi aduce în atenţie toate formele de folclor: muzical, literar, are şi elemente de folclor coregrafic, fiindcă sunt cete care au şi dansuri la finalul colindatului, mai ales în casele unde sunt fete nemăritate… El are încă, din punct de vedere al semnificaţiei, o dublă valoare: pe de-o parte este una din modalităţile arhaice precreştine, închinate vechilor ritualuri din preajma solstiţiului de iarnă, dedicate muncii omului şi Soarelui ca principal patron al vieţii pe Pământ, însă şi acela al ajutorului dat tuturor formelor de viaţă de a se dezvolta şi atunci, pentru fiecare ocupaţie există colinde specifice – sunt colinde de agricultori, de păstori, de pescari. Pe de cealaltă parte, sunt acele tipuri de cântări religioase, de imnuri, pe care Biserica, odată cu Naşterea Lui Hristos, le aduc în atenţie. Spre exemplu, colinda maramureşană este religioasă, ea nu prea are legătură cu formele vechi de colindat pe care le regăsim în Hunedoara, Alba, Ialomiţa sau Dobrogea, care sunt colindele lui Crăciun şi în care se vorbeşte despre geneza lumii. Aşadar, colinda împleteşte partea precreştină de slăvire a omului şi a universului cu partea cealaltă a Naşterii Lui Hristos, de glorificare, de slăvire a Celui ce se naşte pentru a ne izbăvi de rele”, a mai explicat ea.
„Porcul nu are nicio legătură cu creştinismul”
Cel mai bine păstrate şi încă respectate obiceiuri de Crăciun pot fi întâlnite zilele acestea în Hunedoara, Alba, în unele sate din Banat, Ialomiţa, Dobrogea şi Maramureş.
Spre exemplu, în satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei: „Piţăratul”. Denumirea vine de la „piţărău”, colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluatul care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.
Cei mici se aducă în curtea primei case din sat, cu câte o trăistuţă atârnată de gât, şi le adresează gazdelor strigături specifice. Gazdele îi întâmpină cu un coş plin cu bomboane, ciocolată sau fructe şi apoi le aruncă pe toate în curte, aşa încât colindătorii îşi umplu singuri trăistuţele, cu pot aduna. Potrivit obiceiului, micuţii piţărăi sunt însoţiţi de părinţi, cărora gazdele le oferă vin fiert. Astfel, piţăratul marchează şi începutul colindatului în satul Limba, căci după piţărăi pornesc din casă în casă cetele de colindători, care primesc bani în schimbul colindelor interpretate. Şi colindatul se face după un anumit ritual: cetele de flăcăi colindă fetele din sat, care îi servesc cu vin şi colaci, iar familiile tinere îşi colindă părinţii, naşii şi neamurile mai în vârstă, potrivit Mediafax.
„Colacul reflectă chinul bobului de grâu, despre care se spune că poartă chipul lui Hristos. El se transformă în colac pe masă – sau în cozonac şi alte prăjituri cu aluat –, întruchipând rodnicia Pământului – de aceea e şi rotund -, dar şi trupul Lui Hristos”, a explicat Doina Işfănoni. „Pe masa de Crăciun sunt şi băuturi: nu lipseşte vinul, uneori chiar şi strugurele care, înainte, se păstra încă de la recoltare ca un «trofeu». De asemenea, se regăsesc şi o mulţime de roduse de carmangerie, – deşi ştim bine, porcul nu are nicio legătură cu creştinismul, mai ales în lumea iudaică, unde el era repudiat -, fiindcă porcul era în vremurile antice expresia rodniciei, a bogăţiei pe care o poţi obţine”, a completat etnologul.
În zona Blajului, de peste o sută de ani se păstrează un alt obicei de Crăciun: cel al Crailor. La Sâncel, el începe odată cu postul Crăciunului, când tineri cu vârste între 15 şi 20 de ani, aleşi pentru a duce mai departe tradiţia, încep să pregătească, la biserică, o scenetă biblică, legată de întâlnirea dintre regele Irod şi cei trei magi sau „crai”, de naşterea lui Iisus, dar şi de uciderea celor 14.000 de prunci din ordinul împăratului. În ziua de Crăciun, sceneta se joacă în biserica satului, iar apoi, până în 27 decembrie, de Sfântul Ştefan, este prezentată de colindători pe la casele sătenilor, ei fiind răsplătiţi cu vin, cozonaci sau bani.
Şi tinerii din Cunţa reiau un alt vechi obicei legat de Crăciun, numit „Butea”. Ei se adună în seara de Ajun în „oastea Domnului”, îşi aleg un „primar” şi pleacă cu „butea”. Purtând pălării împodobite cu pene, tinerii colindă pe la casele sătenilor şi primesc prăjituri, bani şi vin într-o damigeană mare, de unde şi numele obiceiului. Băieţii invită fetele nemăritate la o petrecere care are loc după Crăciun, tradiţia spunând că aceasta se ţinea în casa celui mai gospodar dintre localnici. În prezent, totul se desfăşoară la Căminul Cultural.
„Colinda este poate cea mai reprezentativă formă de manifestare a tradiţiei româneşti”
Colindatul este cel mai întâlnit obicei şi în satele din Bistriţa-Năsăud. Potrivit tradiţiei, el începe în dimineaţa din Ajunul Crăciunului, când pleacă la colindat copiii. Sătenii îşi ţin porţile larg deschise, pentru a arăta că aşteaptă şi primesc colindători, iar aceştia sunt răsplătiţi cu bani, prăjituri, bomboane sau fructe. După ce se înserează, este rândul tinerilor să pornească la colindat, ei mergând pe la casele colegilor de şcoală şi prietenilor. Abia după ce se înnoptează merg la colindat şi adulţii, care încep prin a-i colinda pe preot, pe primar şi pe alţi oameni de vază, fiind poftiţi la masă, serviţi cu prăjituri şi vin. Colindatul se prelungeşte şi în ziua de Crăciun, când sunt vizitate rudele.
Tot în Bistriţa-Năsăud se merge cu „Turca” sau „Capra”, cu „Viflaimul”, „Irozii” sau „Steaua”. „Turca” sau „Capra” e jucată de doi băieţi, unul fiind acoperit cu o pătură din care iese un bot de capră, din lemn. El ţine ritmul muzicii şi face capra să clămpănească din fălcile de lemn, iar cel de-al doilea cântă din fluier. La final, gazda plăteşte colinda cu bani, pe care capra îi prinde cu gura.
„Viflaimul” se mai păstrează doar în unele localităţi din zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud şi presupune reproducere unor scene biblice, participanţii fiind costumaţi în Iosif, Maria şi păstori. Similare sunt obiceiurile „Irozilor”, unde personajele sunt Irod, doi ostaşi romani şi cei trei magi, şi „Steaua”, la care trei băieţi ce îi întruchipează pe magi colindă cu „Trei crai de la răsărit”, iar cel din frunte poartă o stea din lemn cu cinci colţuri, împodobită cu panglici tricolore.
„De fapt, la Crăciun asistăm, datorită solstiţiului de iarnă, la tot felul de comportamente ceremoniale, unele chiar ritualuri pe care toate civilizaţiile vechi le-au avut, închinate soarelui”, a povestit etnologul Doina Işfănoni pentru gândul.
„Totuşi, şi cele creştine şi cele precreştine indirect se reflectă asupra omului, când, la finalul colindei, se spune «Şi-o-nchinăm cu sănătate la gazdele noastre» şi le numeşte şi aşa mai departe… Din acest punct de vedere, la Crăciun, colinda este poate cea mai reprezentativă formă de manifestare a tradiţiei româneşti. Este unanim recunoscută şi alături de această impunătoare manifestare umană asistăm la ceea ce se numeşte din punct de vedere etnologic sincretismul lumii precreştine cu lumea creştină, în care o serie de simboluri străvesc se regăsesc. De pildă, simbolul luminii care aminteşte deopotrivă despre ritualurile soarelui, dar şi de lumina care a condus magii în locul unde se năştea Iisus. De aici glorificare luminii şi a stelei, de aici toată această preumblare a colindei în timpul nopţii, în Ajun, şi pentru că ziua liturgică începe prin slujbele de la miezul nopţii, care anunţă lumina ce se naşte. Lumina înseamnă, de fapt, în toate simbolismele tradiţionale şi creştine şi precreştine, şansa renaşterii. Atât precreştinismul, cât şi creştinismul, aduc în atenţie pentru om, ca şi pentru vegetaţie, şansa redefinirii sale. În fiecare an, avem şansa, odată cu moarte aparentă a naturii şi dorinţa ca ea să renască, de a ne remodela şi noi fiinţele din punct de vedere moral, spiritual”, a mai explicat ea.
În comuna Ilva Mare, în Ajunul Crăciunului, pornesc prin sat „belciugarii”, tineri costumaţi în capră, militar, urs, ţigan, preot, jandarm, drac, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul care vine, de aceea toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.
În mod tradiţional, sărbătorile de iarnă în Mărginimea Sibiului încep de la Sfântul Nicolae. Atunci, tinerii necăsătoriţi din fiecare sat se adună şi formează o ceată de feciori sau juni. Regulile cetei prevăd ca unul dintre tineri să fie conducătorul, el purtând numele de „jude”. Tinerii aleg o „gazdă”, unde se întâlnesc zilnic, până în Ajun de Crăciun, pentru a repeta colindele. În întreaga Mărginime, colindele pe care le repetă tinerii sunt asemănătoare, cu foarte puţine influenţe locale, existând însă colinde speciale pentru primar, pentru preot, pentru judele cetei şi pentru fetele de măritat, potrivit Mediafax.
Întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, tradiţie păstrată din anul 1895
În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la „ceată”, unde colindă „gazda”.
În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul. În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.
În Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele în gât, aceştia merg din casă în casă pentru a anunţa naşterea Domnului, iar în schimbul colindei primesc de la gazde colaci, nuci, mere, iar acum, din ce în ce mai des, bani. Ei umblă cu „Steaua” sau cu „Capra”.
Tot în această regiune, un loc important îl ocupă „jocul moşilor”, la originea căruia ar sta ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual strămoşesc de cinstire a morţilor.
Şi superstiţiile persistă încă: nu se dă cu mătura de Crăciun, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, se dă de mâncare pe săturate animalelor din gospodărie, inclusiv câte o bucăţică de aluat dospit, despre care se crede că le va feri de boli. În unele zone, se spune că dacă în seara de Ajun, animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă şi geroasă. Mai există şi credinţa că aceia care plâng în Ajun vor plânge tot anul care vine, iar în dimineaţa de Crăciun este bine să te speli pe faţă cu apă de izvor în care se pune un bănuţ de argint.
În unele localităţi dobrogene se merge cu „Struţul” – tradiţionala „capră” are un veştmânt specific: o ţesătură groasă din lână, de care sunt prinse legături de stuf, plantă care se găseşe din abundenţă pe malul lacurilor din Dobrogea. Tinerii necăsătoriţi se grupează în cete şi merg la colindat, pentru ei aceasta fiind o „etapă” pe care trebuie să o parcurgă în drumul spre maturitate. Repetiţiile pentru colindat încept încă de pe 6 decembrie. Fiecare membru al grupului are atribuţii clar delimitate, dar există şi un conducător – „cap de ceată” -, care are grijă ca ritualurile să fie bine îndeplinite. De asemenea, fiecare ceată include un ajutor, un contabil, un ţuicar, un pisic, o iapă, însă în Dobrogea de Sus nu se mai păstrează, ci numai în anumite regiuni din Oltina şi Cohirleni.
Un obicei al zonei Măcinului este „Oleleul”, practicat în seara Ajunului de Crăciun de grupuri de flacăi ce bat cu tălăngile în pământ. Ei stau aşezaţi în cerc sau semicerc în faţa casei, acest lucru semnificând protecţia gospodăriei respective, relatează presa locală.
Dubaşii de pe Valea Mureşului, din judeţul Arad, colindă două zile fără întrerupere, după un obicei vechi de sute de ani. Îmbrăcaţi în porturi populare de iarnă şi cu dube confecţionate din piei de animale, cetele de colindători străbat uliţele satelor, oprindu-se şi la Castelul Săvârşin. Dubaşii au vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani.
Colindele nu au doar mesaje religioase, unele fiind adresate localnicilor. Există versuri destinate fetelor bune de măritat, iar astfel feciorii au ocazia să îşi exprime intenţiile. Sătenii leneşi au parte de colinde speciale, critice, în timp ce oamenii mai gospodari sunt lăudaţi.
sursa gandul.info
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
-
Știri9 ore ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri4 ore ago
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știrio zi ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri4 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știri46 de minute ago
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie