Rămâi conectat

Știri

Peste 10.000 de firme au cerut în 24 de ore subvenția de 2.000 de euro: Formularul de înscriere, activ până vineri

Publicat

în

Peste 10.000 de firme din România au cerut în doar 24 de ore subvenția de 2.000 de euro acordată de stat cu ajutorul fondurilor europene. Este vorba despre ajutorul acordat firmelor care întâmpină dificultăți din cauza Covid 19, informează Mediafax.

Înscrierile în cadrul Măsurii 1- microgranturi din cadrul ajutoarelor de stat din fonduri europene și de la buget, pentru redresare din criza COVID-19, ce oferă subvenții în valoare de 2000 euro au început luni. În doar 24 de ore, au fost 10.700 de aplicații.

„Sunt 10.700 de aplicații până în acest moment, aplicarea se face online, durează foarte puțin ca timp și este foarte simplu de realizat de către orice mic întreprinzător. Subliniez faptul că pentru această măsură NU SUNT NECESARE CERTIFICATELE DE STARE DE URGENȚĂ, așa încât îi încurajez pe antreprenori să continue să aplice proiecte până la epuizarea bugetului programului. De asemenea, un fapt demn de remarcat este acela că pentru prima oară, cu ajutorul STS, statul își ia singur informațiile din toate bazele de date disponibile (ANAF, ONRC, etc), întreprinzătorul nefiind pus pe drumuri pentru informații pe care statul deja le deținea. Acesta trebuie să fie un model de bună practică și un deziderat spre simplificare și normalizare”, a declarat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

Bugetul total al Măsurii 1 este de 100 de milioane de euro, din care pot fi finanțați 50.000 de beneficiari de microgranturi. Formularul de înscriere este activ până vineri, la ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Economiei. La acordarea microgranturilor se aplică principiul „primul venit- primul servit”.

Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

25 noiembrie: Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Publicat

în

Zi internațională dedicată eliminării violenței împotriva femeilor

Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată, în fiecare an, la 25 noiembrie.

La 7 februarie 2000, Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 54/134, data de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Cu acest prilej, Organizaţia Naţiunilor Unite a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să planifice activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.

Activiştii pentru drepturile femeii au sărbătorit, începând din 1981, ziua de 25 noiembrie ca Zi împotriva violenţei. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană. În cadrul celei de-a IV-a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ceaiul de mușetel: Lucruri mai puțin știute despre cel mai popular ceai terapeutic

Publicat

în

Tot mai multe studii arata ca florile de musetel sunt intr-adevar un remediu pentru o serie larga de afectiuni

In Egiptul antic, de exemplu, florile de musetel erau considerate un panacea, raspunsul la toate afectiunile. Iar ceea ce credeau pe atunci egiptenii incepe sa fie sustinut si de stiinta moderna.

Ceea ce s-a descoperit in ultimile studii este ca un consum regulat de ceai de musetel este corelat cu o crestere semnificativa a nivelurilor in urina de hipurat (un produs rezultat din descompunerea unor compusi pe baza de plante si de glicina (un aminoacid). Musetelul este unul din darurile nenumarate ale pamantului pentru noi. Este un dar neconditionat si extrem de valoros. Prezenta acestor elemente pare sa contribuie la urmatoarele beneficii pentru sanatate ale musetelului:

Stimuleaza sistemul imunitar si lupta cu infectiile asociate cu gripa.
Relaxeaza spasmele musculare si crampele menstruale la femei.
Relaxeaza nervii.
Linisteste stomacul
Reduce inflamatia
Imbunatateste functia ficatului
Ajuta la ameliorarea durerilor de spate
Ajuta la ameliorarea reumatismului

Nivelele atat de hipurati cat si de glicina au ramas ridicate in organism timp de doua saptamani dup a ce participantii la studiu au incetat sa mai bea ceai de musetel. Acest lucru indica faptul ca acesti compusi raman activi pentru o buna bucata de timp dupa ce se consuma ceaiul de musetel.

Ceaiul de musetel este probabil cel mai popular ceai terapeutic pe care oamenii il folosesc pentru a se relaxa si a dormi. Proprietatile sale sedative bine cunoscute il fac sa fie o alegere populara si pentru cei care vor sa scape de anxietate.
Ceaiul de musetel este bogat in antioxidantul quercentin. Quercentinul este un fitochimical care da culoare fructelor si legumelor. Quercentinul este cunoscut pentru faptul ca lupta impotriva deteriorarilor facute de radicalii liberi si astfel este un aliat impotriva cancerului.
Musetelul are nivele ridicate de fosfor. Fosforul joaca un rol important in multe din procesele chimice care se petrec in organismul uman. O lipsa de fosfor este asociata cu letargia si sanatatea precara a oaselor printre altele.
Ceaiul de musetel este foarte bogat in aminoacidul glicina. Acesta joaca un rol important in mentinerea unui sistem nervos sanatos. Dulce la gust, glicina are cea mai simpla structura dintre toti aminoacizii.
Ceaiul de musetel are proprietati puternice antiinflamatoare. Abundenta de antioxidanti din musetel ajuta la reducerea inflamatiei. Musetelul este astfel un aliat foarte bun in lupta impotriva durerilor legate de artrita si reumatism printre altele.
Calitatea apei folosite la ceaiul de musetel este foarte importanta. Cu cat este mai curata si mai pura apa cu care este facut ceaiul de musetel, cu atat mai puternice vor fi efectele sale de sanatate.

Sursa:viataverdeviu.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Liviu Rebreanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 139 de ani de la naștere

Publicat

în

 Liviu Rebreanu aniversat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 139 de ani de la naștere

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza miercuri, 27 noiembrie 2024, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, aniversarea a 139 de ani de la nașterea prozatorului Liviu Rebreanu.

Activitatea face parte din proiectul 4.4 Monumentele literaturii române, un proiect cultural destinat promovării operelor și scriitorilor români care se regăsesc pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, prin comunicare publică, omagiere, depuneri de flori, activități și manifestări culturale proprii sau în colaborare cu parteneri.

Celebrarea prozatorului Liviu Rebreanu va fi marcată atât în mediul online, pe paginile de socializare ale bibliotecii, cât și printr-un moment solemn de depuneri de jerbe la bustul aflat pe Aleea Scriitorilor din Parcul Central al orașului. Momentul de depunere de flori va avea loc la ora 13:00, moment în care bibliotecara Mariana Bolca va prezenta un medalion bibliografic. La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pe tot parcursul zilei, vor fi expuse în cadrul unei expoziții de carte, volumele semnate de Liviu Rebreanu și volume dedicate vieții și operei scriitorului, care pot fi împrumutate atât în regim de sală de lectură cât și pentru studiu acasă.

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi Rebreanu. A urmat școala la Năsăud și Bistrița, iar din 1900 a studiat la Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron. În 1903- 1906 a urmat Academia Militară din Budapesta. La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, unde pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească, la Sibiu, unde i-a apărut povestirea „Codrea” („Glasul inimii”). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele „Ofilire” (15 decembrie 1908), „Răfuiala” (28 ianuarie 1909) și „Nevasta” (16 iunie 1911). Dintre operele sale mai amintim nuvelele: „Proștii” (1910), „Catastrofa” (1921), „Norocul” (1921), „Cuibul visurilor” (1927), „Cântecul lebedei” (1927), „Ițic Ștrul, dezertor” (1932); romanele: „Ion” (1920), „Crăișorul” (1929), „Răscoala” (1932), „Gorila” (1938), „Pădurea spânzuraților” (1922), „Adam și Eva” (1925), „Ciuleandra” (1927), „Jar” (1934), „Amândoi” (1940); teatru: „Cadrilul” (1919), „Plicul” (1923), „Apostolii” (1926). La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul. La 1 septembrie a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București. La Aiud a trăit și a scris sora sa, Livia Rebreanu – Hulea, care a făcut o importantă donație de carte bibliotecii aiudene.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba