Rămâi conectat

Societate

Peste 1.300 de participanți la Marșul pentru Viață de la Alba Iulia

Publicat

în

La Marșul pentru Viață de la Alba Iulia, peste 1.300 de participanți

Duminică 31 martie, municipiul Alba Iulia a găzduit cea de-a 14-a ediție a Marșului pentru Viață.

În acest an, evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Construim pentru viață”, reunind participarea a peste 1.300 de persoane, respectiv tineri elevi și studenți, credincioși de toate vârstele, preoți din protopopiatul Alba Iulia și reprezentanți ai confesiunilor creștine din municipiul reședință de județ.

Într-o ambianță deosebită, numeroșii participanți au oferit o mărturie sinceră privind importanța susținerii dreptului la viață și a promovării valorilor vieții.

La fel ca în anii precedenți, manifestarea a avut loc începând cu ora 15.00. Tinerii s-au întâlnit în proximitatea Casei de Cultură a Sindicatelor, vizavi de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, urmând apoi traseul: Strada Vasile Goldiş – Bulevardul Revoluţiei 1989 – Bulevardul Transilvaniei – Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Strada Unirii – Piața Tricolorului – esplanada dintre Catedrala Încoronării și Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, locul de desfășurare a activităților ulterioare.

Pe parcursul marșului, tinerii au intonat imne și cântece religioase închinate Maicii Domnului, precum și troparul pascal „Hristos a înviat”. Coordonați de către voluntarii Asociației „Emanoil” și ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia, participanții au purtat în mâini diverse pancarte cu mesaje sugestive, mărturisind atât adevărul existenței vieții încă din momentul concepției, cât și importanța sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.

Ajunși pe esplanada dintre Catedrala Încoronării și Catedrala romano-catolică, numeroșii participanți au luat parte la un moment artistic pregătit special pentru acest eveniment, moderat de către părintele Teofil Mihail Slevaș, coordonator al Marșului pentru Viață. În deschiderea manifestării, membrii corului de copii „Glas de înger” al parohiei „Platoul Romanilor” din Alba Iulia, coordonat de prof. Sorina Matei, au interpretat un minunat buchet de cântece religioase prin care au subliniat importanța apărării și promovării vieții.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

5 martie: Ziua Mondială a Eficienţei Energetice

Publicat

în

Zi mondială dedicată eficienței energetice

„Ziua Mondială a Eficienţei Energetice”, marcată pe 5 martie, este sărbătorită în cinstea celei dintâi reuniuni a experţilor din lume, care a avut loc pe 5 martie 1998, în Austria, unde s-a discutat despre criza energetică şi soluţiile sale posibile.

Marcarea zilei este o oportunitate de a reflecta asupra practicilor ce vizează o utilizare durabilă şi raţională a energiei, precum şi asupra angajamentului guvernelor, companiilor şi instituţiilor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Agenția Internațională a Energiei estimează o creștere a consumului mondial de energie cu 40% în următoarele două decenii, ceea ce înseamnă că guvernele ar trebui să pună în aplicare măsuri speciale, cum ar fi utilizarea de energie din surse regenerabile, dar, mai presus de toate, să promoveze campanii pentru o utilizare mai eficientă și de economisire a energiei.

În acest context, încă din aprilie 2020 a fost elaborat Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030. Acesta cuprinde numeroase direcții de acțiune pentru trecerea la o utilizare a energiei cu o eficiență crescută. De asemenea, sursele de producere a energiei trebuie folosite mai eficient. Tendința este (sau ar trebui să fie) utilizarea unor surse sustenabile, regenerabile și cât mai prietenoase cu mediul.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

20 februarie: Ziua mondială a justiției sociale

Publicat

în

Zi mondială dedicată justiției sociale

La data de 20 februarie este marcată, anual, Ziua mondială a justiţiei sociale, la iniţiativa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din 26 noiembrie 2007. 

ONU lansează un apel tuturor statelor membre, organizaţiilor care militează pentru justiţie socială, tinerilor şi societăţii civile de a găsi, prin dialog şi cooperare, mijloace eficiente prin care să reducă inegalităţile sociale, conflictele din interiorul societăţilor şi să întărească instituţiile care protejează drepturile celor care muncesc.

ONU atrage atenţia că, în ultimii ani, tensiunile sociale şi problemele economice au fost exacerbate pe fondul pandemiei de COVID-19, dezastrelor naturale, disputelor geopolitice şi conflictelor armate.

Scopul Zilei mondiale a justiţiei sociale este de a atrage atenţia factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, şomajul şi excluziunea socială. În literatura de specialitate, se consideră că un individ este exclus social dacă este rezident într-o zonă geografică a societăţii, dar din motive în afara controlului său nu poate participa la activităţile normale ale cetăţenilor din acea societate, chiar dacă şi-ar dori să o facă.

Totodată, cu prilejul acestei zile sunt promovate valori precum solidaritatea, echitatea şi tratamentul egal oferit cetăţenilor indiferent de sex, rasă, religie, cultură sau stare a sănătăţii. Inegalităţile imense de venit atât pe plan naţional, cât şi internaţional, reprezintă, la rândul lor, un factor ce poate ridica obstacole în calea justiţiei sociale.

sursa: agerpres.ro

foto: un.org


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

17 februarie: Ziua bunătății spontane

Publicat

în

Zi internațională dedicată bunătății spontane

Ziua bunătăţii spontane, marcată în 17 februarie, a debutat în Noua Zeelandă, după ce Josh de Jong, blocat în trafic şi înconjurat de şoferi nervoşi şi agresivi s-a gândit ce bine ar fi, dacă măcar o zi pe an oamenii ar fi mai buni unii cu alţii, fără să aştepte răsplată.

Această zi creşte în popularitate de la an la an, fiind sărbătorită de indivizi, grupuri şi organizaţii, și subiect de carte şi film.

„Join Me” este o carte scrisă de umoristul Danny Wallace şi în care oamenii sunt încurajaţi să facă fapte bune, în special în zilele de vineri, numite „vinerile bune”. Wallace a mai scris şi „Bunătatea spontană: 365 de moduri în care poţi face din lume un loc mai frumos”.

Subiectul este abordat şi în filmul „Evan Almighty” (2007), dar şi în cartea lui Karen McCombie „The Seventeen Secrets of the Karma Club”.

sursa: tvrinfo.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba