Noile prevederi au adus modificări, precum condițiilor care stau la acordarea unei astfel de pensii. Conform noii legi, această pensie se acordă celor care nu au îndeplinit vârsta standard de pensionare dar care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii, o condiție la care se raportează autoritățile indiferent de cauza pentru care se cere această pensie ori de gradul de invaliditate.
Legea se referă acum la doar două tipuri de cauze (de pierdere totală sau a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă) în care pensia se acordă dacă sunt îndeplinite și cele două cazuri de mai sus:
- accidentele de muncă și bolile profesionale;
- alte boli sau accidente care nu au legătură cu munca.
În noua lege, spre deosebire de cea veche, schizofrenia, SIDA și neoplaziile nu mai sunt expres precizate drept cauze pentru care se poate obține pensie de invaliditate. Se păstrează însă prevederea referitoare la pensiile de invaliditate legate de evenimentele din decembrie 1989.
Există și acum trei grade de invaliditate, dar defintie altfel:
- gradul I, caracterizat de deficiența funcțională gravă, capacitate de muncă și autoservire diminuate;
- gradul II, caracterizat de deficiența funcțională accentuată, capacitate de muncă diminuată și capacitate de autoservire păstrată;
- gradul III, caracterizat de deficiența funcțională medie, capacitate de muncă diminuată și capacitatea de autoservire păstrată.
„Pentru orice grad de invaliditate prevăzut la alin. (1) (cele enumerate mai sus – n.red.), în funcție de natura afectării capacității de muncă și tipul raportului de muncă, capacitatea de muncă poate fi considerată păstrată pentru anumite activități profesionale”, se spune în noua lege.
Criteriile de încadrare se vor aproba ulterior, prin hotărâre de Guvern.
Sursa:dcbusiness.ro