Rămâi conectat

Sport

Patru medalii, dintre care una de aur, pentru atleții CS Unirea Alba Iulia la Campionatele Naționale U18

Publicat

în

Patru medalii, dintre care una de aur, pentru atleții CS Unirea Alba Iulia la Campionatele Naționale U18

Trei atleți ai CS Unirea Alba Iulia – Albert Zaharia, Alexandra Cristea și Elena Petrescu – au obținut patru medalii în probele de marș și alergare ale Campionatelor Naționale Under 18, desfășurate în perioada 22-23 iunie la București.

Ei sunt pregătiți de către profesorii Mihaela Vlas, Gabriel Avram și Mariana Bucerzan. 

Albert Zaharia, atlet pregătit de către antrenoarea Mihaela Vlas, a reușit să cucerească medalia de aur în proba de 5 mii de metri alergare și medalia de bronz în cea de 3 mii de metri alergare. Albert devine campion național, demonstrând determinare, disciplină și o pregătire foarte bună.

Alexandra Cristea, sportivă talentată pregătită de Gabriel Avram, a obținut medalia de argint în proba de 5 mii de metri alergare, chiar dacă nu a putut să se antreneze în ultimele trei săptămâni din cauza unei accidentări. Ea a terminat la doar o secundă distanță de ocupanta locului 1. Performanța sa, în condițiile medicale date, a evidențiat calitățile ei atletice și puterea de a depăși orice obstacole.

Elena Petrescu, tânără sportivă pregătită de Mariana Bucerzan, a obținut medalia de bronz în proba de 5 mii de metri marș. Rezultatul său este nu doar unul foarte bun, ci și promițător, având în vedere că a concurat la juniori 2, deși vârsta îi permitea să concureze și la juniori 3, fiind mai tânără decât majoritatea celorlalte atlete. Performanța Elenei demonstrează potențialul său și dedicarea față de sport, se arată într-un comunicat de presă al CS Unirea Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Spectacol și o nouă victorie pentru CSM Unirea Alba Iulia

Publicat

în

Spectacol și o nouă victorie pentru CSM Unirea Alba Iulia

CSM Unirea Alba Iulia se menține pe primul loc în liga a treia de fotbal după victoria cu 3-1 obținută pe Stadionul “Cetate” în fața formației ACS Târgu Mureș.

Două goluri spectaculoase marcate de Alex Giurgiu și Răzvan Fetița au fost principalele ingrediente ale spectacolului furnizat de uniriști celor 700 de spectatori.

„Balul” golurilor a fost deschis de reușita din penalty a lui Alex Giurgiu.

După 3-0 pentru “alb-negri” oaspeții au redus din handicap, acesta fiind primul gol primit în trei etape de uniriști.

foto: Dan Henegar (Ziarul Unirea)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Miriam Bulgaru, triumf la Țiriac Foundation Trophy: Primul trofeu WTA

Publicat

în

Miriam Bulgaru, triumf la Țiriac Foundation Trophy: Primul trofeu WTA

Miriam Bulgaru, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a câștigat proba de simplu a turneului WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, de la București.

În finala disputată duminică, sportiva uniristă a învins-o în trei seturi pe Kathinka von Deichmann (30 de ani, WTA 199), din Liechtenstein. Miriam Bulgaru (25 de ani, 202 WTA) s-a impus cu 6-3, 1-6, 6-4. În setul 2, la scorul de 4-1 pentru oponenta sa, jucătoarea din Alba Iulia a solicitat un timeout medical. Setul decisiv a fost pe muchie de cuțit.

După două ore și minute de joc, Miriam Bulgaru și-a asigurat victoria și câștigarea turneului din Capitală, fructificând chiar prima minge de meci.

Este primul trofeu WTA pentru Miriam Bulgaru, cea mai importantă performanță a carierei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

ACS „Legiunea I Blăjeană”, continuatoare a tradiției luptelor libere în județul Alba: Nevoie de sprijin financiar și investiții

Publicat

în

ACS „Legiunea I Blăjeană”, continuatoare a tradiției luptelor libere în județul Alba: Nevoie de sprijin financiar și investiții

Asociația Club Sportiv „Legiunea I Blăjeană”, înființată de către cei doi foști practicanți de lupte libere, Marius Costea (președintele asociației) și Iulius Ionel Mihu (vicepreședintele asociației), reprezintă un pilon important în promovarea și dezvoltarea acestui sport frumos în comunitatea locală.

După o pauză de aproximativ un deceniu și jumătate, în „Mica Romă” au reînviat luptele libere, în cursul anului 2022 fiind înfințat clubul cu culorile roșu-negru, pentru a continua tradiția.

În prezent, Asociația Club Sportiv „Legiunea I Blăjeană” este singurul club sportiv care duce mai departe tradiția luptelor libere în județul Alba. Cu 10 sportivi legitimați, asociația a obținut CIS-ul, organizează 3 antrenamente pe săptămână și participă la competițiile organizate de către Federația Română de Lupte, sub îndrumarea antrenorului Marius Costea, fost sportiv de performanță. Antrenamentele se organizează în fosta „Popicărie”, din parcul „Avram Iancu” din Blaj, clădire care necesită renovare pentru desfășurarea în bune condiții a antrenamentelor. De asemenea, este și o bază sportivă proprie, la marginea orașului, unde se află și un teren de „beach volei”.

Conform reprezentanților clubului blăjean, pentru a putea continua tradiția luptelor libere și pentru a încuraja copiii să practice acest sport benefic pentru sănătate, asociația are nevoie de sprijin financiar din partea mediului de afaceri și a posibililor sponsori. Unul dintre principalele obiective ale asociației este achiziționarea unei suprafețe de lupte adecvate, care să includă prelata și saltelele necesare pentru desfășurarea antrenamentelor și pregătirea sportivilor pentru competiții. Această investiție este esențială pentru asigurarea condițiilor optime de antrenament și pentru creșterea performanțelor sportivilor, reprezentând în prezent principala provocare. Prin implicarea în susținerea Asociației Club Sportiv „Legiunea I Blăjeană”, companiile din mediul de afaceri pot contribui nu doar la promovarea unui stil de viață sănătos și la formarea tinerilor în spiritul disciplinelor sportive, dar pot și să-și asume o responsabilitate socială importantă.

Asociația Club Sportiv „Legiunea I Blăjeană” promovează în rândul tinerilor valori precum seriozitatea, disciplina, competitivitatea și fair-play-ul. Prin implicarea în acest sport complex, sportivii învață să-și depășească limitele, să-și controleze emoțiile și să-și dezvolte spiritul de echipă. Astfel, ei devin nu doar campioni pe covorul de luptă, ci și exemple de urmat pentru generațiile viitoare.

sursa: ziarulunirea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba