Rămâi conectat

Știri

ORA DE VARĂ: În noaptea de 29 spre 30 martie 2025 ceasurile se vor da înainte cu o oră: De cât timp avem nevoie pentru a ne adapta

Publicat

în

În fiecare an, în această perioadă românii se pregătesc să dea ceasul cu o oră înainte

Potrivit unei vorbe din popor după ce se schimbă ora, oamenii dorm mai puțin.

În ultimul weekend din luna martie (noaptea de 29 spre 30 martie 2025) ceasurile se vor da înainte cu o oră. Concret, ora 03:00 va deveni ora 04:00. Mulți oameni consideră că în noaptea respectivă dorm mai puțin.

Deși Comisia Europeană a cerut statelor membre să renunțe la schimbarea orei, nici până în acest moment România nu a luat o decizie în acest sens.

În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 și până în 1940, când s-a renunțat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 și 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României.

Specialiştii susţin că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reabilitare și renovare energetică a dispensarului medical din Râmeț: Aviz de mediu solicitat pentru proiect

Publicat

în

Reabilitare și renovare energetică a dispensarului medical din Râmeț

Primăria Râmeț a socilitat Agenției pentru Protecția Mediului Alba emiterea acordului de mediu pentru un proiect care vizează reabilitarea și renovarea energetică a dispensarului medical uman din Râmeț.

Valoarea totală a investiției, contractată prin PNRR, este de 765.525 de lei, plus TVA. Perioada de execuție va fi de 12 luni.

În ceea ce privește degradările de ordin nestructural, se pot enumera burlanele incomplete sau puternic degradate ce permit scurgerea apei pluviale direct pe pereții exteriori ai construcției, contribuind la degradarea finisajelor. Există, de asemenea, infiltrații de apă la interior, atât la nivelul demisolului, cât și la nivelul parterului, în zona plăcii peste parter. Tâmplăria existentă este și ea degradată şi şi-a pierdut proprietățile și performanțele din punct de vedere energetic, atât cea originală din lemn cât şi cea din PVC. Conform auditului energetic, construcția se încadrează în clasa energetică G, iar printr-o serie de măsuri și intervenții se poate crește eficiența energetică a construcției, aducând-o în clasa energetică B. Având în vedere aceste aspecte, se va interveni pentru creşterea eficienței energetice a dispensarului medical uman Râmet, precum și pentru însănătoşirea construcției şi reabilitarea acesteia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba ajunge, astăzi, la Noșlac

Publicat

în

Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba ajunge la Noșlac

Au trecut deja patru ani de când Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba pune cu succes în practică proiectul 2.9 Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Proiectul este destinat constituirii, organizării, administrării sau dezvoltării unui fond de carte oferit în custodie de către Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pentru biblioteci publice sau alte entități educativ-culturale. Scopul proiectului este acela de a sprijini comunitățile cu un fond de carte nouă, fond necesar informării, consultării, cercetării sau organizării proiectelor culturale, în felul acesta contribuind la educarea și dezvoltarea culturală a comunității respective.
În data de 31 martie 2025, de la ora 12:00, cel de-al 41-lea raft va fi inaugurat la Noșlac, în prezența oficialităților județene și locale, prilej cu care se va semna un parteneriat de colaborare între Primăria comunei Noșlac și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. La eveniment vor fi prezenți Ion Dumitrel, președinte al Consiliului Județean Alba, Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, Florin Claudiu Zilahi, primar al comunei Noșlac, Florina Szekely, directoarea Școlii Gimnaziale Noșlac, Nicolae Usca, preot paroh și bibliotecara Daciana Sabău de la Biblioteca Noșlac. Fiind o adevărată sărbătoare a comunei, activitatea culturală se va încheia cu un moment artistic susținut de cunoscutul Ansamblu Folcloric „Plaiuri Noșlăcene”.
Organizatorii proiectului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria comunei Noșlac, Biblioteca Noșlac și Școala Gimnazială Noșlac.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

31 martie 1437: A izbucnit răscoala țărănească de la Bobâlna, primul din războaiele țărănești care aveau să zguduie Transilvania

Publicat

în

Pe 31 martie 1437 a izbucnit răscoala țărănească de la Bobâlna, primul din războaiele țărănești care aveau să zguduie Transilvania

Răscoala a început atunci când Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala pe trei ani anteriori și într-o singură tranșă, în condiţiile în care aceasta nu mai fusese strânsă din anul 1434.

Mai mult, micii nobili maghiari și locuitorii români (care înainte erau scutiți de plata zeciuielii, fiind ortodocși) au fost și ei obligați să o plătească.

Când țăranii au refuzat să plătească zeciuiala, episcopul i-a excomunicat. Mişcarea a cuprins toată iobăgimea: români, secui, maghiari şi saşi, acestora adăugându-se orăşeni săraci, lucrătorii de la ocnele din Dej, Sic sau Cojocna, dar şi o parte a micii nobilimi.

De la sfârşitul lui aprilie – începutul lui mai, tot mai mulţi oameni s-au adunat pe dealul Bobâlna, situat în apropierea Dejului, unde au constituit o tabără după modelul iniţiat de cehi în războaiele husite: „comunitatea locuitorilor maghiari şi români ai acestei părţi a Transilvaniei” (universitas regnicolarum Hungarorum et Valachorum huius partis Transylvaniae). Mişcarea s-a transformată curând în guerra rusticorum („război al ţăranilor”).

Trimişii răsculaţilor au mărturisit, în faţa Conventului de la Cluj-Mănăştur, că „erau lipsiţi de toate drepturile şi libertăţile lor, asupriţi la culme şi greu împovăraţi cu sarcini pe care nu le puteau duce”, drept pentru care doreau să „recapete vechile libertăţi acordate şi hărăzite de către sfinţii regi tuturor locuitorilor acestui regat al Ungariei şi pentru a lepăda şi îndepărta apăsarea poverilor de nesuportat”. Voievodul Transilvaniei Ladislau Csáki (1426 – 1435, 1436 – 1437) a respins cererile trimişilor şi a dispus uciderea acestora, declanşând astfel lupta.

Conducătorii răscoalei au fost executați la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani. Pe 2 februarie a fost reînnoită alianța de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca alianța celor trei națiuni (Unio Trium Nationum) prin care s-a reglementat situația socială în Transilvania în următoarele secole.

Sursa:povestilemariinegre.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba