Rămâi conectat

Știri

Obiceiuri și tradiții în cultura românească

Publicat

în

Lumea din care face parte taranul roman a fost dintotdeauna bogata in obiceiuri si traditii. Acestea par a fi pentru cei care le privesc din exterior, manifestari folclorice fabuloase. Pentru cei care le cunosc insemnatatea, stiu ca aceste obiceiuri si traditii ascund intelesuri profunde, despre relatiile interumane si despre relatiile oamenilor cu natura. Prin astfel de manifestari, oamenii din diverse zone ale tarii, au incercat sa dea insemnatate anumitor momente sau intamplari din viata lor.

Obiceiurile traditionale romanesti au ca si modalitati de exprimare: muzica, coregrafia, gestica sau mimica. Sunt fapte culturale complexe, menite inainte de toate, sa organizeze viata oamenilor, sa marcheze momentele importante ale trecerii lor prin lume, sa le modeleze comportamentul.

Cele doua mari categorii de obiceiuri sunt: cele care marcheaza diferite evenimente ce se desfasoara de-a lungul anului (sarbatori religioase, cele legale, de munca agricola, de factori de mediu). Acestea vizau viata colectiva a satului, avand un caracter public si ciclic. A doua mare categorie se refera la obiceiurile care atesta diferite momente importante din viata omului, desfasurarea lor fiind legata de momente bine determinate, care nu se repeta. Obiceiurile de peste an erau, in general, in directa legatura cu trecerea timpului, a calendarului, dar si a muncilor in colectivitatile agricole sau de pastori. Indeplinirea lor potrivit datinei, era in interesul intregii colectivitati, toata lumea aducandu-si aportul. La obiceiurile legate de momentele importante ale vietii omului, interesul indeplinirii obiceiului cadea, inainte de toate, asupra individului si a familiei lui.

 

Obiceiurile care marcheaza momente importante din viata omului , vizeaza momentele cele mai importante din viata unui om: nasterea, casatoria si moartea.

Folcloristii numesc astăzi obiceiurile traditionale in legătură cu nasterea, initierea, casatoria si moartea, obiceiuri sau rituri de trecere. In general, nunta, prin desfăsurarea ei ampla si caracterul sarbatoresc si de mare veselie, atragea cea mai mare si cea mai activa participare a colectivitatii.

Obiceiurile în legatură cu nasterea sunt un domeniu al oamenilor maturi – pe langa parinti apar moasa si nasii.

Cand copilul trecea printr-o boală grea sau printr-o primejdie, exista obiceiul ca, copilului să i se schimbe numele in Ursu sau Lupu, evitand astfel ca pe viitor copilul sa mai fie “recunoscut” de respectiva primejdie. Acest obicei implica si ideea “mortii si a reinvierii” copilului.

După obiceiurile in legătură cu nasterea, urmand firul vietii omului, cele mai importante rituri sunt cele prin care se trece la starea de flacau de insurat si fata de maritat.

La momentul stabilit de datinile traditionale, copilul era scos din mediul social in care a trait în cadrul familiei, din randul copiilor prieteni si introdus intr-un mediu nou, care nu tinea numai de varstă, ci uneori si de profesie. Prin aceasta, el dobandea o serie de drepturi, de prerogative: putea merge la targ, la hora, la bal, la carciumă, putea să facă parte din ceata de colindători, putea lua fetele la joc, putea să-si lase barbă.

In cadrul ceremonialului de trecere, acolo unde obiceiurile si-au mai păstrat formele traditionale, tanărul trebuia sa treaca o serie de probe de putere si de barbatie.

Cei care au trecut in noua stare, purtau uneori semne distinctive, mai cu seamă fetele. Ele veneau la horă cu capul descoperit, cu parul împletit in cunună sau chiar cu cunună de flori pe cap.

 

Obiceiurile în legătură cu casatoria depaseau, prin amploarea si varietate, celelalte manifestările folclorice. Acest fapt arată ca, din cele mai vechi timpuri, poporul acorda căsătoriei o mare importanta. Acest interes era direct legat de viata economică a colectivitătilor populare.

Noua unitate economica (familia) care se intemeiază prin căsătorie, era menită sa contribuie la perpetuarea biologica si socială a neamului, si era centrul interesului intregii colectivităti traditionale.

Casatoria trebuia consfintită printr-o serie de acte, rituale si ceremoniale, menite să o ferească de fortele răufăcătoare si să-i aducă fecunditate, prosperitate si viată fericită.

Intreaga desfăsurare a obiceiurilor în legătură cu căsătoria, cuprindea trei etape princpiale: logodna, nunta si obiceiurile de după nuntă.

Dacă privim mai atent obiceiurile de căsătorie, vedem că, prin plecarea celor tineri din randul categoriilor de tineret cărora le apartineau, prin plecarea din familiile lor si, mai cu seamă, prin plecarea miresei de la casa părintească, în echilibrul social se producea o bresă, se produceau ciocniri de interese si sentimente.

Tot ceea ce se facea in cursul ceremonialelor ample si atat de colorate, era menit sa ducă la rezolvarea acestor conflicte. Conflictul se rezolva prin intrarea tinerilor în categoria maturilor, prin integrarea miresei în familia mirelui, prin crearea unei noi celule sociale, a unei noi familii si prin stabilirea de noi legături, de incuscrire.

Chemarea la nunta se facea sambătă de catre unul sau mai multi flacăi, rude sau prieteni ai mirelui, imbracati în haine de sărbătoare. Chematorii aveau o plosca de vin sau de tuică cu care închinau invitatii. Ei colindau satul însotiti de un taraf de lăutari care canta cantecul chemării. Intrau în casele celor pe care doreau să-i invite, cinsteau cu ei si le făceau cuvenita poftire.

Unul dintre momentele cele mai importante în ceremonialul propriu-zis al nuntii era sosirea alaiului mirelui la casa miresei. Erau intampinati de obicei cu diferite “ostilitati” sau probe pe care mirele trebuia sa le treaca astfel incat sa ajunga la mireasa.

Flacaul care purta salba, căuta mireasa si o ducea comform traditiei din unele sate, in fata oglinzii. El incerca sa o pacalească de trei ori, apoi îi punea salba la gat. Mireasa îi dădea o batistă. Lumea se aseza apoi la masă si se ospăta, ascultînd cîntecul lăutarilor.

După masă urma despărtirea miresei de casa părintească, iertăciunile miresei. In odaia curată se asternea jos un covor pe care se aseza o pernă. Mirele si mireasa îngenuncheau pe pernă cu fata spre răsărit.

La plecare spre casa mirelui acestuia i se punea de asemenea diferite piedici astfel incat sa dovedeasca ca este apt sa poata ingriji viitoarea familie. Pana nu de mult aceste piedici erau reale: poduri stricate, gropi acoperite cu frunze, mărăcini pe cale si chiar bătăi. Mai tarziu, si astăzi tot mai des, ele sunt simbolice si sunt privite cu umor.

Buna randuială si buna-cuviinta traditionala cereau ca mireasa să planga.

Primirea miresei în noua familie era un act solemn, însotit de o serie de rituri. La sosirea în curtea mirelui, tinerii se spălau pe mîini si, înainte de a intra în casă, întindeau o horă. In alte locuri, la casa mirelui nuntasii erau întîmpinati cu pîine si sare sau boabe de grau sau orez care se aruncau asupra lor în semn de belsug. In casă se stropea cu apă in cele patru zări, pentru a feri nunta de fortele raufâcatoare.

Obiceiurile în legătură cu moartea – In folclorul romanesc obiceiurile in legătură cu moartea au pastrat, mai mult decat celelalte obiceiuri, credinte si practici străvechi, anterioare crestinismului. In obiceiurile legate de moarte, întalnim cele trei etape principale, proprii oricărui ceremonial de trecere: despărtirea de categoria celor vii, pregătirea trecerii în lumea cealaltă si integrarea in lumea mortilor si restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui mort.

Moartea era anuntată nu numai neamurilor si vecinilor, ci întregii comunităti: se trăgeau clopotele într-un anumit fel, în regiunile de munte se suna din bucium, în alte locuri se punea la poarta celui mort o năframa ori bărbatii din familia mortului umblau în semn de doliu cu capul descoperit. Mortul era apoi pus pe lavită sau pe masă, în sicriu deschis, pentru ca lumea să poată veni să-si ia rămas-bun.

“Despărtirea” mortului de familie si de casă, de gospodărie, constituia partea esentială si dura, de obicei, trei zile. Ansamblul practicilor menite să restabilească echilibrul social rupt prin moarte, depăsea cu mult cele trei zile ale ceremonialului de înmormîntare propriu-zis. Ele se făceau, si se mai fac încă, timp de patruzeci de zile sau de sase săptămîni. Abia după trecerea acestui răstimp, familia reintra în viata normală.

Priveghiul – durează, de obicei, două nopti si se face pentru a nu lăsa mortul singur. Există, în mediile folclorice traditionale, credinta că mortul trebuie păzit ca să nu treacă prin fata lui, pe sub el sau peste el vreun animal, caine, pisica, găina etc, deoarece se preface in strigoi.

Atunci cînd priveghiul se face după randuiala traditionala, cei veniti să privegheze mortul danseaza, fac jocuri cu masti, joacă jocuri distractive, cantă din fluier, spun basme, joacă jocuri de cărti, mănancă, beau si discută despre treburile curente ale oamenilor si ale comunitătii.

La priveghi se si petrece, rostul petrecerii este nu numai să alunge somnul celor veniti să privegheze, ci si să marcheze, în cadrul ceremonialului de trecere, momentul despărtirii de cel mort. Este ultima petrecere a celor vii impreuna cu cel mort.

Transformarea societătii rurale intr-o societate de consum asemănătoare celei urbane si schimbările demografice fac ca obiceiurile sa se piarda sau sa nu se mai practice. Multe din obiceiurile traditionale romanesti le mai putem intalni doar in spectacole sau festivitati. Populatia rurala actuala trece printr-o emancipare care se afla la marginea prapastiei ce semnifica pierderea identitatii si patrimoniului traditional romanesc. Se fac eforturi considerabile de catre persoane dedicate ascestor cauze de pastrare a portului, dansurilor, arhitecturii, obiectelor si a tot ce inseamna traditie populara romaneasca.

Sursa:travelguideromania.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești

Publicat

în

Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie

Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .

Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.

Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.

Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie

Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.

 Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului.  În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.

Obiceiul Lazaritelor

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că    Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.

 Sărbătoarea dinților

Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.

  Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie

Publicat

în

De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei

În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.

Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.

In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.

Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.

ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.

Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.

Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.

La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.

Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.

Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:

=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.

=> Copiii nascuti de  ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.

=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.

=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei

Publicat

în

Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba

Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.

Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.

Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.

Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.

Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.

Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.

Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba