Știri
O oră de somn în minus, o săptămână pentru adaptare. Mecanismul de schimbare a orei, folosit de România din 1932
Trecerea la ora de vară are loc în ultima duminica a lunii martie, mai exact pe data de 31 martie, în 2024.
Schimbarea orei se face întotdeauna în preajma echinocțiilor de toamnă și de primăvară, atunci când ziua este egală cu noaptea, și conversia se petrece întotdeauna într-o noapte de sâmbătă către duminică, astfel încât să existe o zi de adaptare a organismului la noua oră.
Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară a fost intens dezbătută în ultimii ani, Parlamentul European recomandând renunțarea la schimbarea orei, începând cu 2021, lucru care nu s-a întâmplat.
Ideea orei de vară a apărut pentru prima oară la omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784. Acesta a scris un eseu numit „An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, potrivit Observatorului astronomic. Una din metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii. Pe când se află la Paris, la vârsta de 78 de ani, acesta s-a ocupat de modul în care lămplile cu ulei produceau lumina și cât de eficiente erau acestea. Într-o dimineață de vară, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 06:00 surprins de cât de multă lumină îi întră în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului. Dar a observat că Soarele tocmai răsărea la orizont. Ideea lui Franklin a fost preluată de către William Willett, un constructor britanic. Și acesta a fost uimit când într-o dimineață de vară, în jurul orei 6, chiar dacă afară era lumină, toate obloanele caselor erau închise. El a propus într-un pamflet din 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, și să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie. În anul 1908 s-a incercat introducerea acestei reguli, în Marea Britanie, dar a fost întâmpinată negativ.
Cine a introdus ora de vară
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania. Pe 19 martie 1918 s-a introdus și în Statele Unite ora de vară, dar a fost folosită doar până în 1919. Din cauza opoziției fermierilor s-a renunțat la ora de vară. Cea mai mare confuzie s-a creat în Statele Unite unde fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situație ce s-a menținut până în 1966. În acest moment 70 de țări au introdus ora de vară. Ora de vară nu este folosită în țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. Două țări importante, Japonia și China, nu folosesc ora de vara. UE a unificat pentru prima dată trecerea la ora de vară în 1980 pentru a asigura o abordare unitară a acesteia în cadrul pieței unice.
În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 și până în 1940, când s-a renunțat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 și 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) preciza că: ”În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″. Până în 1996 (cu mici excepții) ora de vară se introducea la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară incepând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.
Un sondaj UE, la care au participat 4,6 milioane de persoane, arată că oamenii resimt disconfort fizic și mental din cauza schimbării orei. Oamenii întâmpină probleme în a adormi sau au chiar insomnii. Aproximativ 40% dintre respondenți au spus că au avut probleme în a se concentra, iar o treime s-au simțit irascibili. Unele persoane acuză o oboseală puternică după schimbarea orei de vară (când ceasurile se dau înainte cu o oră), însoţită eventual de o senzaţie de disconfort şi chiar de dureri de cap. În acest moment 70 de țări au acest sistem, iar UE a adoptat schimbarea orei în 1980. Ora de iarnă este considerată însă ora standard, ora naturală, de aceea se numește și timp legal român. Ora de vară 2024 este valabilă de pe 31 martie până pe 27 octombrie. În noaptea de sâmbătă spre duminică ceasul se dă înainte cu o oră, iar România trece la ora de vară 2024, scrie hotnews.ro.
Știri
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP
Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR
Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.
În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.
Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.
Știri
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier
Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.
Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C
Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video
Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D
Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice
Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software
Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier
Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2
Știri
22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.
Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.
Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
-
Știriacum 2 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 6 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 6 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum o zi
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului