Rămâi conectat

Știri

O nouă taxă: Cum va funcționa sistemul de garanție în cazul sticlelor și dozelor de aluminiu cumpărate

Publicat

în

O nouă taxă: Cum va funcționa sistemul de garanție în cazul sticlelor și dozelor de aluminiu cumpărate

Garanția pentru sticlele din plastic pe care Ministerul Mediului o va propune va fi de 50 de bani per sticlă, indiferent de mărimea acesteia, dacă respectivul ambalaj este de până în 3 litri. Cine adună 10 sticle are 5 lei, a arătat ministrul Tanczos Barna, marți seara.

„Poate să fie un venit interesant pentru copii, care se duc după aceea și mănâncă ceva. Nu se va mai arunca sau dacă cineva găsește o sticlă, cu siguranță ridică sticla și merge și o predă la o stație automată”, a arătat ministrul.

Vor putea fi predate și sticlele de plastic fără dop, dar vor trebui să fie sticle colectate după pornirea programului, adică sticlele de acum 5 ani care sunt aruncate în natură nu pot fi predate, pentru că sistemul așa funcționează, a explicat Tanczos. După pornirea programului, fiecare sticlă o să aibă un marcaj care o identifică în sistem și din momentul acela se pot preda, a precizat ministrul mediului.

„Săptămâna viitoare, probabil că marți, voi prezenta actul normativ în forma finală în coaliție și intră în analiza interministerială. O asumă coaliția, partidele de guvernământ și intră în circuitul de avizare”, a anunțat Tanczos Barna, marți seara, la Digi24.

„Sistemul de garanție pornește în momentul în care producătorul pune pe piață un produs ambalat. Acel producător va introduce la nivelul produsului această garanție. Mai departe, distribuitorul, pe lanțul de distribuție până ajunge la magazin, această garanție urmărește produsul până ajunge la raft.

Când vin, ca și cumpărător, și iau de pe raft acest produs, achit produsul în sine plus garanția, mă duc acasă, consum ce este înăuntru și la următoarea cumpărare vin înapoi cu ambalajele, le pun în acele automate care marea majoritate a lor vor fi la supermarketuri în puncte, centre comerciale etc.

În zona rurală, pentru că aproape 70% din comerțul național se desfășoară în zona rurală, în magazine mici, acolo în marea majoritate a magazinelor mici se va prelua manual, se va înmâna garanția, se va pune în saci special pregătiți pentru sticle, PET și aluminiu, ele vor fi colectate de un sistem național de logistică și vor ajunge la acel operator unic care le va sorta, pregăti pentru reciclare și le va da mai departe la unitățile de reciclare.

Ambalajele pot fi predate la orice magazin, la orice punct de colectare. Sticlele trebuie să fie golite de conținut”, a declarat ministrul Mediului.

Ce produse sunt acceptate în sistemul de garanție – returnare a ambalajelor

Barna Tanczos spunea recent că nu vor face parte din acest sistem acele ambalaje care sunt produse lactate. “Ele reprezintă un risc ridicat din punct de vedere sanitar – veterinar, de siguranță alimentară”.

Ministrul a precizat că apa, sucurile, berea, băuturile alcoolice, chiar și uleiul sunt printre produsele din ambalajele acceptate în sistem. „Sticla nu se spală, se golește. Nu este obligatoriu să aibă capac, însă trebuie să aibă acea etichetă specială și acel cod de bare”, a adăugat el.

„Timp de 24 de luni, fiecare sticlă poate fi adusă înapoi în sistem. Dacă în doi ani de zile de la vânzare, acea sticlă n-a ajuns înapoi în sistem, va fi eliminat sistemul informatic și trebuie depus la un colector.

Producătorii autohtoni vor fi obligați prin lege, pentru că el este cel care pune pe piață ambalajul, un potențial deșeu. Obligația de recuperare a ambalajului este al producătorului.

Importatorii când aduc pe piață aceste ambalaje trebuie să aibă și eticheta. O aplică în producție în afară sau după ce importatorul aduce în România trebuie aplicate acele coduri de bare”, a explicat ministrul.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR: Licitația, lansată în SEAP

Publicat

în

Școala Gimnaziala Crăciunelu de Jos modernizata cu fonduri PNRR

Primăria comunei Crăciunelul de Jos a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație ce privește dotarea cu materiale didactice în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale din comuna.

În urma analizei de nevoi desfășurate la nivelul Școlii Gimnaziale Crăciunelu de Jos, s-au evidențiat mai multe aspecte legate de resursele educaționale disponibile pentru elevi și cadre didactice. Constatările arată că lipsa materialelor didactice necesare îngreunează procesul de predare-învățare, iar unele activități educaționale nu se pot desfășura la potențialul dorit.

Pentru a sprijini un act educațional modern și a facilita dezvoltarea competențelor elevilor, este necesară dotarea școlii cu diverse materiale didactice. Aceasta include achiziția de resurse de bază pentru diferite discipline, oferind structuri de lecții și informații esențiale, resurse interactive și instrumente didactice adaptate cerințelor actuale. Utilizarea unor astfel de resurse va contribui nu doar la creșterea competențelor cognitive, digitale și de comunicare a elevilor, ci și la îmbunătățirea întregului proces educațional, oferindu-le oportunități mai variate de învățare practică și interactivă. Scopul principal al acestui demers este de a asigura un mediu de învățare adaptat cerințelor moderne, care să motiveze elevii și să contribuie la formarea unor competențe esențiale pentru viitor. Astfel, s-a identificat posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.Valoarea investiției este de peste 285 de mii de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Publicat

în

Laboratoarele Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor fi dotate cu echipamente digitale și mobilier

Reprezentanții liceului de arte „Regina Maria” din Alba Iulia au lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede dotarea a două laboratoare din cadrul instituției de învățământ.
Contractul cuprinde furnizarea de echipamente IT&C pentru proiectul de investiție „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, contract de finanțare nr. 95Smart/2023 Valoarea totală maximă estimată a contractului de furnizare pe 6 luni (include valoarea maximă a tuturor loturilor) este de 532.224,79 lei fără TVA.

Pentru cele două laboratoare ale Liceului de arte „Regina Maria” Alba Iulia se vor achiziționa:
LOT 1 – Echipamente IT & C

Tablă interactivă 75” Buc 1
Tablă interactivă 85” Buc 1
Suport mobil tablă interactivă Buc 2
All-in-one (touchscreen) Buc 1
All-in-one (touchscreen) Buc 17
Cameră de documente Buc 2
Servicii de instalare Buc 2
Tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus Buc 10
Tableta grafică Buc 6
Tableta grafică Buc 10
LOT 2 – Echipamente audio-video

Kit 16 x Ochelari VR Buc 1
Ochelari VR (SL)Buc 10
Kit sistem videoconferință Buc 1
Kit sistem videoconferință Buc 1
Sistem sunet Buc 2
LOT 3 – Echipamente 3D

Scanner 3D Buc 2
Creion 3D Buc 18
LOT 4 – Kit-uri robotice

Robot cu braț multifuncțional Buc 2
Pachet 12 Kituri robotice Buc 2
LOT 5 – Pachete software

Software educațional Buc 2
Conținut educațional – Laborator digital Buc 2
Platformă e-learning creare conținut educațional (20 profesori, 1 an) Buc 1
Software specializat grafică și producție digitală Buc 1
Software specializat arte (muzica & grafica) Buc 1
LOT 6 – Mobilier

Mobilier STEAM (Masa si scaun) Buc 10
Mobilier imprimantă 3D Buc 2


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

22 noiembrie: Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Minți geniale de Gordon Korman, cartea lunii la Clubul de lectură al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, are loc o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”.

Cartea lunii noiembrie este „Minți geniale”, scrisă de Gordon Korman și poate fi împrumutată de la Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Romanul scris de Gordon Korman este unul captivant și plin de umor, explorând teme precum prietenia, curajul și încrederea în sine.

Cartea spune povestea a patru adolescenți care studiază într-o școală specială pentru copii supradotați, iar acțiunea se centrează pe conflictele lor interioare, dar și pe pericolele care apar atunci când un grup de oameni cu talente extraordinare ajunge să lucreze împreună. Korman reușește să creeze astfel o poveste dinamică, în care cititorul este ținut în suspans, iar umorul subtil și stilul de narare accesibil sunt punctele forte ale romanului.
Dacă v-am trezit interesul, vă așteptăm să faceți parte din clubul nostru de lectură, un club în creștere, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 -14 ani. Cu siguranță discuțiile pe marginea cărții propuse vor fi savuroase!
Proiectul 3.18 Clubul de lectură Lucian Blaga face parte din Programul 2 Animație culturală și este un proiect al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba