O nouă Ordonanţă Militară înainte de Paşte
„O să mai fie o Ordonanță Militară săptămâna aceasta, conținutul îl veți afla la momentul potrivit. Nu pot să dezvălui acum din Ordonanţa Militară, dar tot ceea ce vă anunțăm rezultă în urma unor analize pertinente a specialiștilor, în funcție de evoluția cazurilor, în funcție de evoluția coronavirusului.
Este impropriu să estimez acum cât vor mai dura restricțiile și care va fi dinamica evoluției coronavirusului”, a spus Marcel Vela.
Ministrul de Interne a mai precizat că deciza privind ridicarea restricțiilor în timpul epidemiei de coronavirus nu depinde de autoritățile din România.
„Cine face estimări că va fi până în data X sau Y sunt pure analize personale sau calcule. Cei care decid până când va fi stare de urgență suntem noi românii. Dacă suntem atenți unii cu alții, să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, mănuși, să păstrăm distanța socială, starea de urgență se reduce”, a mai spus Vela.
Vela: românii pot merge să-și lucreze pământul la ţară
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a explicat faptul că Ordonanțele Militare nu îngrădesc dreptul românilor de a merge la ţară pentru munci agricole.
„Am văzut foarte multe discuții, interpretări, analize cu privire la mersul cetățenilor la muncile agricole. Vreau să le spun românilor că pot merge să-și lucreze pământul. Vreau să le spun românilor că pot merge la țară sau unde au aceste terenuri, livezi, activități de apicultură etc.
În Ordonanța Militară sunt exceptați cei care fac activități economice și este scris negru pe alb că pot efectua munci agricole”, a spus Marcel Vela.
Vela: Depinde de noi când vor fi ridicate restricţiile
Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunță că ridicarea restricțiilor într-un orizont rezonabil de timp nu depinde de autoritățile din România. „Cine face estimări că va fi până în data X sau Y sunt pure analize personale sau calcule. Cei care decid până când va fi stare de urgență suntem noi românii. Dacă suntem atenți unii cu alții, să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, mănuși, să păstrăm distanța socială, starea de urgență se reduce”, a declarat Vela.
Sursa:romaniatv.net