Rămâi conectat

Educație și Cultură

Noutăţi an şcolar 2016-2017. Modificările legate de examene și manuale

Publicat

în

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, şi Secretarul de Stat Monica Cristina Anisie au susţinut joi, 1 septembrie, o conferinţă de presă pe tema pregătirilor derulate de Ministerul Educaţiei, în perspectiva începerii anului şcolar 2016-20. În acest context au fost prezentate atât activităţile curente desfăşurate în perioada premergătoare debutului noului an şcolar, cât şi noutăţile în materie de politici educaţionale pe care Ministerul Educaţiei a decis să le adopte pentru a veni în sprijinul elevilor, profesorilor şi părinţilor.

„Şcoala este în primul rând pentru elevi şi despre elevi, dar evident trebuie făcută şi de către profesori, care sunt mentori, formatori, adică cei care au grijă de dezvoltarea personalităţii elevilor. Transformarea necesară în învăţământul preuniversitar este una structurală, de aceea îmi doresc ca în mandatul pe care îl am să începem, dacă nu aceste transformări structurale ca atare, cel puţin un dialog onest, deschis, în aşa fel încât să avem în viitorul apropiat un teren fertil pe care putem să impunem aceste transformări structurale”, a declarat ministrul Mircea Dumitru.

În acest sens, ministrul Educaţiei a punctat câteva măsuri adoptate în ultimele două luni: aprobarea, în premieră, a Statutului Elevului, acordarea de manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, conform prevederilor legale, decontarea integrală a navetei elevilor, revizuirea cadrului legal privind combaterea segregării şcolare, dezvoltarea învăţământului profesional-dual şi profesionalizarea managementului şcolar.

În legătură cu acest ultim aspect, ministrul Mircea Dumitru a fost ferm: „După 10 ani de intruziune politică în şcoală credem că este momentul pentru reprofesionalizarea managementului şcolar. În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă la liceu. Vom trimite observatori care să se asigure de desfăşurarea în condiţii de intransigenţă şi corectitudine a acestor concursuri”.

Secretarul de stat Monica Cristina Anisie a detaliat măsurile introduse de Ministerul Educaţiei, începând cu structura anului şcolar şi terminând cu examenele naţionale. Astfel, în calendarul anului şcolar 2016-2017 au fost corelate perioadele de vacanţă şi perioadele de cursuri pentru a optimiza calendarele examenelor şi ale concursurilor naţionale.

O atenţie specială a fost acordată programului naţional „Şcoala altfel”, al cărui program de desfăşurare a fost flexibilizat. Programul se va întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, lăsând la decizia comunităţii şcolare perioada pentru derularea programului, după cum urmează: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).

În ceea ce priveşte examenele naţionale, au fost optimizate calendarele de desfăşurare pentru a evita suprapunerile şi suprasolicitarea activităţilor de organizare. Mai exact, prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final data de 21 august. O altă modificare, valabilă şi în cazul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, vizează eliminării prevederii conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte.

În procesul de admitere în învăţământul liceal de stat, ponderea mediei claselor V-VIII în calculul mediei de admitere a fost redusă la 20% (de la 25%) tocmai pentru a accentua importanţa Evaluării Naţionale la finalul clasei a VIII-a.

De asemenea, repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a se va realiza într-o singură etapă, urmată de o perioadă dedicată rezolvării cazurilor speciale, conform metodologiei. Tot din dorinţa de a descongestiona activitatea din timpul vacanţei de vară, examenul pentru definitivare în învăţământ se va organiza în perioada vacanţei de primăvară (luna aprilie).

 Secretarul de stat Monica Cristina Anisie a făcut un apel public către cadrele didactice pentru a veni în sprijinul Ministerului Educaţiei în procesul de debirocratizare a activităţii din şcoală.

„Am redus numărul de comisii din cadrul unităţii de învăţământ de la 24 la 7. Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii, ci de modul în care îşi pregăteşte lecţia şi de modul în care se prezintă la lecţie. Trebuie să nu mai avem elevi plictisiţi la şcoală, trebuie să înţeleagă toţi colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la şcoală”, a declarat Monica Cristina Anisie

Aceasta a mai anunţat că până la finalul anului 2016 va fi aprobat şi Codul Etic pentru învăţământul preuniversitar.

De asemenea, cei doi demnitari au solicitat autorităţilor locale să se implice mai mult în asigurarea unei baze materiale care să permită desfăşurarea unui proces didactic la parametri optimi.

sursa: romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Episcopul Emilian Birdaș, aniversat la 103 ani de la naștere, în 23 noiembrie, pe pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Publicat

în

Episcopul Emilian Birdaș, aniversat la 103 ani de la naștere

Ioan Birdaș s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia, din județul Maramureș. La doar 14 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Rohia, fiind tuns în monahism sub numele de Emilian și hirotonit ierodiacon și ieromonah.

A urmat cursurile Seminarului Monahal de la Mănăstirea Cernica, Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea și Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București. În 1952 a absolvit Institutul Teologic Universitar din București. După absolvirea facultății, protosinghelul Emilian Birdaș este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București (1953-1957), apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor (1957-1963), iar în 1963-1973 este preot-paroh la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului). La 11 iunie 1973 a fost ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei de Sibiu și Alba Iulia, cu titlul „Rășinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. În această perioadă s-a preocupat în mod deosebit de soluționarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș, contribuind la apropierea dintre confesiuni și etnii.
Episcopul Emilian Birdaș a fost instalat în scaunul episcopal la 25 ianuarie 1976, în Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului). Slujba de instalare a fost susținută de un sobor de preoți, în frunte cu mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei. La încheierea Sfintei Liturghii a vorbit mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului care i-a înmânat noului episcop cârja episcopală. În noua sa calitate, episcopul Emilian Birdaș s-a ocupat de organizarea noii eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și de pictarea lor. S-a opus cu vehemență distrugerii bisericilor și mănăstirilor din eparhia sa, pilduitoare în acest sens fiind implicarea sa în
obținerea documentelor necesare restaurării vechii bisericuțe a Mănăstirii Râmeț, alături de care s-a construit o biserică nouă, supranumită Catedrala Munților Apuseni, a cărei zidire a durat până în anul 1986. A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe și la repararea altor sute de lăcașuri de cult. Pentru meritele sale deosebite a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
La 18 ianuarie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost acuzat de colaborare cu regimul comunist și a fost obligat să demisioneze din scaunul de episcop de Alba Iulia într-un mod controversat, prin încălcarea canoanelor bisericești, nedreptate care i-a cauzat grave probleme de sănătate printre care un atac cerebral. În data de 4 aprilie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost reintegrat în Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului și Hălmagiului, cu titlul „Arădeanul”. La 12 iulie 1994 a fost ales episcop al reînființatei Episcopii a Caransebeșului. La Caransebeș a început construcția unei catedrale episcopale și a reluat tipărirea „Foii Diecezane” și a Calendarului Românului. A trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1996, în orașul Caransebeș.
În amintirea sa, la data de 23 noiembrie 2024, începând cu ora 13:00, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor organiza un moment aniversar pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, unde, în anul 2016 a fost ridicat bustul primului episcop de Alba Iulia, Emilian Birdaș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Care este exponatul lunii noiembrie la muzeul din Sebeș

Publicat

în

Tabloul „Turnul de la mănăstire”, exponatul lunii noiembrie la muzeul din Sebeș

Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este tabloul „Turnul de la mănăstire”, realizat de pictorul Hermann Meuselbach în primii ani ai secolului XX.

Lucrarea, intrată în patrimoniul muzeului în anul 2001, are următoarele date tehnice: tehnică mixtă pe carton; dimensiuni: 70,5 x 50 cm; semnat – dreapta-jos, cu negru: „Hermann Meuselbach”; nedatat. Pe verso, lucrarea poartă o etichetă originală, scrisă de pictor, cu următorul text: „Der Klosterturm von Mühlbach im Herbst. Originalbild in Kohlenfarben” [Turnul de la mănăstire, toamna. Culori de cărbune].

În această compoziție, Hermann Meuselbach a redat Turnul Octogonal şi un fragment de curtină, elemente ale sistemului defensiv medieval al Sebeşului, așa cum le vedea din grădina casei sale, la începutul secolului XX. Turnul, datând din veacul al XVI-lea, este situat în colțul de nord-est al fortificației orașului Sebeş, în imediata vecinătate a fostei mănăstiri dominicane, iar la momentul realizării lucrării, acestuia îi lipsea acoperișul, distrus probabil în confruntările din timpul Revoluției de la 1848-1849, fără a mai fi reparat ulterior.

Lucrarea este extrem de elaborată, fiind realizată în maniera specifică autorului, adică abundând în detalii. A reprodus extrem de fidel atât turnul, în cazul căruia a redat inclusiv vegetația care creștea în partea superioară a zidurilor, cât şi grădina casei. De altfel, în ciuda faptului că este vorba de un peisaj de toamnă, Hermann Meuselbach a acordat o mare atenție grădinii sale, care, spre vest, se întindea până la bazele curtinei şi turnului. Deși vegetația era destul de săracă în acea perioadă a anului, autorul a reprodus, extrem de minuțios, întreaga suprafață a grădinii. O mare parte a acesteia era ocupată de straturi pentru legume, având numeroși araci înfipți în pământ (aprox. 120), pe care i-a şi reprodus, fiecare fiind tratat individual. Accesul în această zonă era precedat de o pergolă, pe care creștea o plantă cățărătoare, redată și ea extrem de detaliat.

Hermann Meuselbach a fost un pictor peisagist care a activat în Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea şi în primele două decenii ale celui următor, fiind cunoscut contemporanilor săi, în special în zona Sebeșului, unde a trăit aproape întreaga viață. S-a născut în 28 ianuarie 1858, în Germania, la Eischleben şi a studiat artele frumoase la Școala Saxonă de Artă din Weimar. În 1881 a emigrat în Transilvania, devenind profesor de desen la Gimnaziul Evanghelic din Sebeş, unde a activat până în 1911, când s-a pensionat. În timpul liber se dedica picturii, imortalizând numeroase peisaje atât din localitatea adoptivă, cât şi din împrejurimile acesteia. A încetat din viață la 12 noiembrie 1924, în orașul Sebeş, unde, de altfel, a și fost înmormântat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

UAB, parte a rețelei universitare din regiunea Dunării

Publicat

în

UAB, parte a rețelei universitare din regiunea Dunării

Universitatea ,,1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia a devenit parte a Danube Rectors Conference (DRC).

Este vorba de rețea universitară care reunește 70 dintre cele mai importante instituții din regiunea Dunării.

„Prin această reușită vom consolida poziția instituției noastre la nivel internațional și vom dezvolta noi oportunități de colaborare în educație și cercetare”, au transmis reprezentanții universității albaiuliene.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba