Știri
Noul computer tomogral al Spitalului Municipal Blaj a devenit funcțional și pentru pacienții din afara spitalului
Noul computer tomograf de la Spitalul Municipal Blaj, pus în funcţiune la începutul lunii noiembrie, este funcţional şi pentru pacienţii din afara spitalului blăjean, anunţă conducerea instituţiei medicale. Acest lucru este posibil după ce a fost semnat contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Alba, în vederea decontării serviciilor medicale efectuate de cel mai nou CT din judeţul Alba.
În acest fel, pe lângă bolnavii internaţi în spitalul blăjean şi cei care vin la unitatea de primiri urgenţe, computerul tomograf va face investigaţii şi pentru pacienţii trimişi de medicii de familie sau de specialitate, din judeţ sau din zonă. Programările se fac la secţia Radiologie, investigaţiile medicale urmând a fi efectuate de luni până vineri, între orele 08.00 şi 14.00.
Noul computer tomograf al Spitalului Municipal Blaj a fost oficial pus în funcţiune joi, 2 noiembrie 2017, după mai multe luni de aşteptare, din cauza formalităţilor necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare.
Aparatul a costat aproximativ 200.000 de euro şi este, până acum, principala investiţie din cadrul programului multianual „1.000.000 euro pentru sănătatea blăjenilor, 1.000.000 euro în aparatură de performanţă la Spitalul Blaj”, derulat de Primăria şi Consiliul Local Blaj, în perioada 2016-2018.
Știri
Conferință științifică, în premieră, la Cugir: „Peisajul preindustrial și industrial în secolul XXI. Abordări și perspective”, în 31 ianuarie
Conferință științifică în premieră, la Cugir, în 31 ianuarie 2025
Orasul Cugir, Centrul Cultural Cugir și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir organizează vineri, 31 ianuarie 2025, în Sala de Conferințe a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, Conferința științifică „Peisajul preindustrial și industrial în secolul XXI. Abordări și perspective „.
Evenimentul științific aflat la prima ediție aduce la Cugir specialiști de la Academia Română filiala Cluj-Napoca: Institutul de Arheologie și Istoria Artei, universități (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Universitatea de Vest din Timișoara) și muzee partenere din țară (Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Astra Sibiu și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva), care vor aborda teme de interes major (de la metalurgia dacilor până la istoria armamentului cugirean), pentru promovarea și valorificarea patrimoniului cultural de sorginte tehnică.
De asemenea, în cadrul conferinței se va lansa și cartea colegului nostru, istoric dr. Claudiu Purdea, ̦ ̦. ̦ ̦̆, apărută la editura Mega în 2024.
Știri
Tragere la sorți pentru optimile de finală ale Cupei României, faza județeană
Tragere la sorți pentru optimile de finală ale Cupei României, faza județeană
Vineri, 31 ianuarie 20025, la ora 16.00, la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba va avea loc tragerea la sorți a optimilor de finală ale Cupei României, faza județeană.
Partidele se vor disputa în perioada 8-10 aprilie, iar cele 16 echipe au fost împărțite în două urne, prima fiind aceea a formațiilor gazdă.
Iată cele două urne: *Urna 1 (gazde): Cuprirom Abrud, Limbenii Limba, Viitorul Vama Seacă, Academia Șona, VCG Vințu de Jos, ACS Oiejdea, Dacia Mihalț și Spicul Daia Română; *Urna 2 (oaspeți): Inter Unirea, Hidro Mecanica Șugag, Performanța Ighiu, Energia Săsciori, Voința Stremț, CS Ocna Mureș, Viitorul Sântimbru și Industria Galda.
În această fază, sunt, așadar, patru echipe din liga a cincea și restul din cel de-al patrulea eșalon (de la nivelul căruia au fost eliminate deja CS Zlatna, AFC Micești și Fortuna Lunca Mureșului).
sursa: Ziarul Unirea
Știri
Mobilitatea urbană în cartierele din Aiud: Soluții propuse de primărie privind problemele legate de parcări, căi de acces și spații verzi
Mobilitatea urbană în cartierele din Aiud: Soluții propuse de primărie privind problemele legate de parcări, căi de acces și spații verzi
Reprezentanții Primăriei Aiud au anunțat recent că vor să găsească cele mai optime soluții în ceea ce privește problema parcărilor, căilor de acces și spațiilor verzi din municipiu.
Astfel, primăria va organiza dezbateri publice cu cetățenii și un concurs de soluții și idei.
„Parcările, căile de acces și spațiile verzi reprezintă o problemă veche și intens dezbătută în comunitatea noastră. Am început efectuarea vizitelor în teren pentru a identifica cele mai viabile soluții privind locurile de parcare și decongestionarea zonelor pietonale. În perioada următoare, vom organiza întâlniri cu aiudenii pentru a dezbate și a decide împreună cum va arăta mobilitatea urbană din cartiere. Este foarte important să păstrăm un echilibru între locurile de parcare, spațiile verzi și zonele pietonale. Aceste aspecte vor fi analizate de experți și chiar de cetățeni care vor putea participa la un concurs de soluții și idei”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud.
-
Știriacum 4 zile
Cum a evoluat uniforma școlară de-a lungul anilor: În 1897, primele uniforme
-
Știriacum 3 zile
27 ianuarie 2025: Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiţi actori români, împlinește 89 de ani
-
Știriacum 6 zile
Curiozități legate de MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859: Unirea Principatelor Române, aspecte mai puțin cunoscute
-
Știriacum 6 zile
24 ianuarie 1990: „Deşteaptă-te, române!”, imnul actual al României, stabilit prin decret-lege de Consiliul Frontului Salvării Naţionale
-
Știriacum 2 săptămâni
Cafeaua, energizantul de dimineață: Care sunt beneficiile consumului dar și riscurile
-
Știriacum o săptămână
21 ianuarie 1648: La Alba Iulia apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament
-
Știriacum 6 zile
Cum a avut loc Mica Unire: Care este semnificația zilei de 24 ianuarie
-
Știriacum 2 săptămâni
Cele mai frumoase locuri din România de vizitat iarna: În top 5, Munții Apuseni