Știri
Noul bazin acoperit de înot din Blaj va fi deschis oficial în 14 februarie
Noul bazin acoperit de înot din Blaj va fi deschis oficial, vineri, 14 februarie, la ora 14:00. Situat pe strada Iuliu Maniu, lângă baza de agrement și stadionul din Parcul Avram Iancu, bazinul de înot este o investiție de peste un milion de euro a Primăriei Blaj, fiind destinat tuturor celor care iubesc acest sport, adulți și copii. Programul de funcționare și tarifele de acces vin în întâmpinarea tuturor blăjenilor interesați să beneficieze de facilitățile acestuia.
Iubitorii de înot pot să folosească bazinul în fiecare zi, de marți până duminică, între orele 07:00-13:00 și 14:00-21:00, lunea fiind închis pentru igienizare. Taxa de acces la bazin va fi, pentru adulți, de 20 de lei, iar pentru copiii sub 14 ani aceasta va fi 10 lei. Un abonament lunar va costa 150 lei pentru adulți și 75 lei pentru copiii sub 14 ani.
Interesul pentru deschiderea noului bazin acoperit de înot este deja uriaș și confirmă demersul administrației locale de a construi un astfel de obiectiv în municipiul Blaj. După deschiderea oficială a acestuia, doi instructori de înot vor începe cursurile cu cei mici, numărul solicitărilor fiind ridicat încă de la primele anunțuri privind organizarea lecțiilor de înot pentru copii.
„Ne bucurăm că le putem oferi blăjenilor posibilitatea de a înota, pe tot parcursul anului, într-un bazin modern, frumos și atractiv. Construirea unui bazin acoperit de înot a fost un obiectiv foarte important pentru administrația locală, era nevoie de o astfel de facilitate, pentru ca blăjenii să nu mai meargă în alte localități pentru a înota în afara sezonului estival. Dincolo de acest aspect, inaugurarea bazinului de înot reprezintă un nou pas pe care îl facem în ceea ce privește construirea unei infrastructuri sportive complete, în drumul nostru spre orașul european pe care ni-l dorim cu toții”, afirmă primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Informații de backround
Bazinul acoperit de înot are lungimea de 25 m şi lăţimea de 12,5 m și este compus din cinci culoare, adâncimea apei fiind variabilă, de la 1,20 m până la 1,80 m în zona de block starturi. Bazinul acoperit de înot este prevăzut cu suprafeţe de încălzire şi plajă, cele mai largi fiind în zona de start. Bazinul are facilităţi complete: vestiare, grupuri sanitare, duşuri, saune, staţie de tratare şi pompare apă, centrală termică, staţie filtrare apă, punct de prim ajutor, oficii, o parcare cu 14 locuri, iluminat exterior. Atât accesul pietonal, cât şi cel auto se va face din strada Iuliu Maniu.
Clădirea în care funcţionează bazinul de înot este acoperită „în boltă”, cu arce de lemn ce sprijină cele două părţi laterale ale bazinului. Bolta din elemente de lemn laminat încleiat s-a dovedit a fi un sistem cu bune rezultate în exploatare, care nu a implicat costuri mari de întreţinere şi implementare.
Bazinul nu se adresează activităţilor competiţionale, suprafeţele lui fiind dimensionate, atât pentru zona de înot, cât şi pentru cea a anexelor-vestiarelor, conform normelor europene şi naţionale în vigoare pentru bazine utilizate în cadrul educaţional. Suprafeţele de gardă ale bazinului şi dimensionarea vestiarelor au ţinut cont de aceste recomandări, încercând, în acelaşi timp, să ofere o suprafaţă cât mai condensată a construcţiei, se arată în proiectul tehnic al investiţiei.
Investiţia, în valoare de peste un milion de euro, a fost finanțată din bugetul local al Primăriei Blaj și face parte din programul „Blaj 2016-2020” al administraţiei publice locale.
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
Știri
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Pe 21 noiembrie sărbătorim Ziua mondială a salutului. Salutul reprezintă un element esențial în stabilirea unor relații cu cei din jurul nostru
Salutul este o manifestare de curtoazie cu care întâmpinăm pe cineva, fiind completată de mimică, poziția corpului și ținută.
În 1973, fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA au lansat Ziua mondială a salutului (World Hello Day). Ei consideră că salutul reprezintă o formă de acțiune interumană și un element important în realizarea înțelegerii și păcii dintre oameni de religii, rase și naționalități diferite.
În România, forma de salut diferă în funcţie de zona geografică, ea suferind în decursul timpului şi anumite modificări. La noi în țară, forma salutului depinde de zona geografică în care te afli. Bucureștenii se salută cu “Bună”, ardelenii își spun “servus”, iar cei din Banat, Cluj și Sibiu se salută cu “ceau” sau “ciau”.
Tinerii și adolescenții mai folosesc și formule de salut precum “Salve!”, “Salutare!”, “Te sărut!”, “Pa!”, “Noroc!”, “Salut!”, “Hai, te-am pupat!”, “Salut, bărbate!”, “Hi!”, “Hai, pa!”, “Hello!”, “Sal”. Formulele de salut “Sărut-mâna”, “Bună ziua” și “La revedere” aproape au dispărut din vocabularul românilor. Mai mult decât atât, “Cum îți merge?” sau “Ce mai faci?” sunt deja considerate forme de politețe și nu forme de salut.
Mulți români încă mai folosesc saluturi religioase precum “Domnul cu tine!”, “Hristos în mijlocul nostru!” și “Doamne ajută!”. De asemenea, încă se folosesc formule specifice sărbătorilor creștinești precum “Hristos a înviat!” la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!”. În ziua Înălțării, credincioșii creștini folosesc salutul “Hristos s-a înălțat!” și răspunsul “Adevărat s-a înălțat”.
De Ziua mondială a salutului, importanța comunicării este evidențiată prin organizarea de diverse demonstrații la nivel mondial. Această zi este sărbătorită în aproximativ 180 de țări. Istoria ne arată că primele atestări ale salutului se referă la formele de supunere, datând de pe vremea dinastiilor chineze. Oamenii de rând trebuiau să îşi acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitorul împărat. În acest obicei, îşi are originea salutul militar.
Sursa:a1.ro
-
Știri6 ore ago
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri58 de minute ago
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știri22 de ore ago
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știri4 zile ago
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știri4 zile ago
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știrio săptămână ago
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateo săptămână ago
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului
-
Știrio săptămână ago
13 noiembrie, Ziua internațională a educației copiilor nevăzători