Întoarcerea acasă nu este un proces așa simplu cum ți-ai închipui. Mulți studenți întorși de la studii din străinătate și repatriații trec prin episoade de readaptare, marcate de stări contradictorii, de la frustrare, izolare, la euforie, alternate cu sentimente de alienare.
Imaginea lui „acasă”, pe care o păstrai în memoria afectivă nu mai coincide cu ceea ce trăiești la întoarcere, iar asta te poate arunca în stări asemănătoare depresiei. Psihologii au denumit această perioadă de tranziție reverse culture shock, iar literatura de specialitate abundă de studii pe această temă.
Americanii i-au dedicat o pagină pe site-ul oficial al Departamentului de Stat, iar psihologul cercetător, Kevin Gaw, de la University of Nevada, într-un studiu despre 66 studenți americani, întorși în SUA, precizează că „șocul cultural al întoarcerii acasă” a atras atenția mediului academic încă din anul 1944, odată cu dificultățile psihologice de readaptare prin care trecerau veteranii de război. Apoi, preocupările psihologilor s-au axat pe expați și studenții care își perfecționează studiile în afară țării native.
Pentru mulți expați sau repatriați, procesul de readaptare la viața de acasă este dificil. „Adesea, aceștia suferă de sentimente de marginalizare, de îndoială identitară sau chiar de stări asemănătoare depresiei”, explică Craig Storti, cel mai mediatizat expert în comunicare interculturală, autorul cărții, devenită best-seller, The Art of Coming Home.
Dacă americanii și Occidentul iau această experiență psihologică dureroasă în serios, în România, țara care are aproape patru milioane de români plecați să muncească în străinătate, termenul nici măcar nu a fost adaptat, darămite să fie explicată această problemă cu care te-ai putea confrunta, la întoarcerea în țară.
„M-am izolat în casa bunicilor”
Am stat de vorbă cu o româncă, Ana, care a trecut prin astfel de momente. Ana e plecată în Marea Britanie de 15 ani, unde lucrează ca interpret legal pentru românii care nu vorbesc fluent limba engleză, martori sau inculpați în procesele judecate în UK. Ana și-a renovat o casă în satul bunicilor, în ideea de a petrece cât mai mult timp în România, dar prima sa experiență, la întoarecerea acasă, a fost marcată de anxietate.
„Întotdeauna mi-am dorit să petrec mai mult timp în căsuța de vacanță pe care am renovat-o, dar nu am apucat să mă bucur de ea din cauza jobului din UK. Ciudat e că în dimineața în care soțul meu, neamț fiind, se pregătea să plece din România și să mă lase acolo pentru cea mai lungă perioadă din ultimii 15 ani, am făcut un atac de panică. A fost oribil. M-am simțit abandonată, în pericol, expusă, greu să îți explic angoasa. Mi-am închis obloanele și nu am vrut să ies din casă pentru o zi. Irațională fază’’, începe să povestească ea.
Dar cum definesc, mai exact, specialiștii, această perioadă anxioasă?
„Experiența șocului cultural invers are multe definiții academice, dar cel mai simplu ar putea fi descris drept dificultățile de readaptare în țara natală, pe care cineva le experimentează, după ce acesta a trăit o perioadă lungă de timp în străinătate. Asemănător șocului cultural, prin care studenții trec în perioada în care se acomodează într-o țară de adopție, și la întoarcere, aceștia se simt tot străini, dar în țara lor, în afara normelor și valorilor specifice locului. În timp ce totul le este familiar, ei se simt diferiți. Pot trece prin sentimente de înstrăinare și toată rutina vieții zilnice poate fi afectată”, explică psihologul Kevin Gaw.
Dacă ai transpune într-un grafic, stările prin care treci în perioada de „reverse culture shock”, acesta ar arăta precum curba literei W, așa cum au arătat cercetătorii John și Jeanne Gullahorn. În primă fază, repatriații trec printr-o stare de euforie asemănătoare lunii de miere, dar această euforie nu durează mult. Cei întorși acasă intră în criză și resimt acut sentimente de alienare și stres. După care vor reveni la euforie, ca apoi să mai urmeze încă o perioadă depresivă.
„A fost prea mult să fiu activă în propria familie. Am citit mult, am stat la soare, am fugit de realitatea înconjurătoare și am început să beau mai mult decât de obicei. Rămăsesem așa cu o imagine idilică despre satul bunicilor mei. Am insistat că vreau o căsuță acolo. După ce a fost gata, îmi doream să petrec o vară întreagă acolo. Dar odată ajunsă acolo, a fost prea mult. Am încercat din răsputeri să mă reconectez. Nu mi-a ieșit”, mai povestește Ana.
Ca să iasă din criză, Ana a consultat un psiholog, după care a plecat din România. Revine frecvent în țară, dar nu pe perioade lungi.
Șocul cultural nu înseamnă depresie
Totuși, e important de subliniat că aceste stări psihologice sunt la limita normalității. Chiar dacă simptomele mimează maladii mai grave, cum ar fi depresia, ele nu trebuie confundate cu ea. Pentru Cinty Ionescu, artistă multimedia și regizoare de teatru, întoarcerea în țară, după aproape un an petrecut la New York, a fost factorul declanșator pentru un episod depresiv în toată regulă, finalizat cu o internare în spital și medicație.
„Cred că a fost un factor care a ajutat această depresie, care sigur s-ar fi declanșat și dacă nu ar fi fost această întoarcere. Pe de altă parte, eu am călătorit mult de-a lungul timpului și, de fiecare dată când te întorci, ai nevoie de o perioadă de readaptare.
Când s-a declanșat episodul depresiv sever a fost cam o lună după ce mă întorsesem de la New York. Totul era șocant. Mi se părea totul îngrozitor, faptul că mă împingeau oamenii când voiam să mă urc în tramvai, totul era complicat, mi-era greu să ies pe stradă. Te întorci și compari niște sisteme. Bun, m-am întors, asta e casa mea, dar mă încerca un sentiment ciudat, nici măcar casa mea nu mai părea casa mea.
Mă simțeam un străin în propria mea casă, în propriul meu oraș. Inclusiv cu prietenii mei mă simțeam străină. Foarte pregnant era sentimentul de neputință legat de evoluția mea profesională. Lucrasem la New York, unde lucrurile nu sunt ușoare, dar sunt bine organizate și te întorci în sistemul nostru în care nimic nu e clar, niciun om nu e specializat și simți că lupți cu morile de vânt. Ajungi să faci două-trei joburi într- unul ca să suplinești această neputință și demență care există în instituțiile de stat”, povestește Cinty.
În anul 2015, ca urmare a episodului său depresiv, Cinty a realizat un documentar interactiv despre această maladie, Fața ascunsă. Acum este pe picioarele ei, dar depresia a rămas una dintre preocupările sale artistice.
Ea a avut nevoie de ajutorul specialiștilor, ca să poate depăși acel episod, dacă, însă, treci doar prin acele stări fluctuante ale readaptării la țara natală, ele trec de la sine.
România a intrat în top cinci țări europene din care au migrat cei mai mulți oameni. Pe primul loc e Marea Britanie cu 4,9 milioane; pe doi, Polonia cu 4,4 și Germania, cu 4 milioane. Britanicii au realizat și un studiu pe tema șocului cultural invers.
Potrivit acestuia, 15% dintre expații britanici au spus că perioada de readaptare la țara natală le-a stârnit sentimente plăcute, 25% au avut sentimente amestecate, iar restul de 60% ar fi raportat sentimente negative. Copiii crescuți în familiile repatriaților întâmpină și ei astfel de inconveniente afective, dar gestionate bine, au, pe termen lung, și un avantaj net – capătă experiența unor cetățeni globali. Cam ăsta pare să fie și viitorul diasporei românești.
sursa.vice.com
