Știri
Noi reguli în școli pentru elevi și profesori: Care sunt scenariile luate în calcul pentru a începe școala, pe 13 septembrie
Noile reguli pentru deschiderea școlilor au fost anunțate miercuri de miniștrii Sănătății și Educației, într-o conferință comună de presă.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat miercuri că până la 6 la mie rată de infectare, toate creşele, gradiniţele şi şcolile funcţionează cu prezenţă fizică, iar după depăşirea acestui prag, rămân deschise doar creşele şi grădiniţele şi toţi elevii trec în online, cu excepţia învăţământului special. Ministrul a anunţat că a fost elaborat ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii privind măsurile pentru începerea şcolii, dar va fi semnat după avizul CNSU.
„Măsurile de prevenție: distanțarea fizică, aerisirea cvasi-permanentă a spațiilor închise din școli, obligația măștii în interior. Tipul de mască: am recomandat purtarea măștii de tip medical, dar am revenit cu câteva condiții pentru măștile de tip textil: să acopere corect nasul și bărbia. Când apare un caz pozitiv în clasă: La preșcolar și clasele 0-6, elevii din clasa respectivă vor continua online timp de 14 zile. Se poate reveni începând cu ziua 8 după testarea antigen rapidă. Testarea se organizează în școli sau prin mobilizarea echipelor de la DSP. Pentru părinții copiilor care refuză testarea în ziua 8 se prelungește învățământul online. Pentru clasele 7-12, la apariția unui caz pozitiv: Pentru copiii vaccinați sau trecuți prin boală pot continua față în față. Pentru elevii nevaccinați sau netrecuți prin boală, se intră în scenariul online pentru 14 zile și testare după 8 zile”, a spus ministrul Educației.
Ordinul comun de ministru prevedea marți următoarele măsuri:
Distanța între elevi rămâne cea de minimum 1 metru, sau maximum posibilă, acolo unde acel metru nu se poate realiza.
Școala trebuie să asigure permanent un stoc de rezervă de măști și materiale de protecție pentru elevi/studenți/personal.
Elevii și copiii de grădiniță cu probleme grave de sănătate, certificate medical, cu vârsta sub 12 ani (vârsta de la care pot fi vaccinați) pot fi scutiți de școală cu prezență fizică. La fel și cei cu vârsta mai mare de 12 ani, dacă sunt imunodeprimați.
Pentru aceștia, unitățile de învățământ nu mai sunt obligate să asigure școală online, ci ordinul prevede următorul lucru: „conducerile unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional”.A fost eliminată prevederea prin care personalul didactic aflat în grupe de risc putea desfășura activități didactice în sistem online, în baza unei adeverințe emise de medicul de medicina muncii sau de medicul curant.
Scenariul 1
Participarea zilnică a tuturor antepreșcolarilor / preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, până la incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.
Scenariul 2
a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor / preșcolarilor și elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.
b) participarea zilnică, în sistem online a tuturor elevilor.
Dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.
În situații justificate de infrastructură și resursele existențe, unitățile de învățământ sau unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea Inspectoratului școlar județean, mai prevede documentul citat.
Ce se întâmplă dacă un elev e depistat pozitiv în clasă
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a prezentat scenariile după care vor învăța elevii în cazul în care un copil este depistat pozitiv în clasă.
„Am recomandat măștile de tip medical, pentru că e standardizată. Am revenit și la măștile de tip textil. Ele să fie adaptate feței și să acopere fața și bărbia. Se interzic alte tipuri de dispozitive cu excepția vizierelor pentru profesori.
Atitudinea este dacă vorbim de clase preșcolar și de la pregătitoare până la cls. a 6, ca elevii să facă școală online timp de 14 zile în cazul în care se descoperă cazuri. Se poate reveni din ziua 8 cu testare antigen, dacă testele sunt negative. Testarea se face la școală sau prin mobilizarea DSP. Pentru părinții copiilor care refuză se prelugește învățământul online până se întorc.
La cei de cls 7-12: elevii care au fost vaccinați sau au trecut prin boală pot continua să învețe față în față. Ceilalți trec în online, la fel ca cei mici.
La curțile și spațiile școlilor masca nu e obligatorie, cu excepția festivităților. Festivitatea să fie lmitată la o oră și jumătate”, a spus Ioana Mihăilă.
Unde nu este obligatorie masca
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat faptul că masca va fi obligatorie la școală, mai puțin la orele de educație fizică. În cazul în care se va depăși rata de infectare de 2 la mia de locuitori, atunci se va purta mască și la orele de educație fizică desfășurate în interior.
”Referitor la situația per ansamblu, în București a crescut rata de infectare în doar o lună de zile de la 0,3 la mie la 0,7 la mie. Dacă vom ajunge în situația de a avea 6 cazuri la mia de locuitori, îmi cer scuze, nu am competențe medicale, dar în acel moment rămân deschide doar creșele și grădinițele.
Am înțelels neajunsurile, am îndreptat din situațiile apărute anterior. Spre exemplu, ora de educație fizică se va desfășura fără mască până la o rată de infectare de 2 la mia de locuitori, iar la peste 2 la mie se va desfășura fără mască de protecție doar în exterior.”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Sursa:realitatea.net
Știri
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc
Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.
Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.
In unele zone, de pilda, se colinda din 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, pana imediat dupa Craciun. Potrivit traditiei, e voie a se canta despre nasterea Domnului nostru, Iisus Hristos, din 21 noiembrie, odata cu sarbatorirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.
Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine”, au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului – cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu – si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.
Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie. Preot Costin Butnar
Citește și crestinortodox.ro
Știri
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
Este salutul specific sibienilor şi ardelenilor, în general…No, aşa îşi românii, saşii, maghiarii din Ardeal
Nu este o modă sau un moft, ci o tradiţie, un semn de respect faţă de cel care-ţi iese în cale. Iată istoria.
Servus!
Să luaţi aminte: Servus (în germană „servus”, în cehă „servus”, în maghiară „szervusz”, în croată „serbus” sau „servus”, în poloneză „serwus”) este o formă de salut folosită în mod familiar în Europa Centrală şi de Est, extrem de agreată, chiar împământenită în zona Ardealului.
Etimologie
Cuvântul provine din latinescul „servus”, care înseamnă „servitor”. Este o elipsă a expresiei latineşti „ego sum servus tuus” (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”, tradus şi ca „Sunt la dispoziţia ta”).
Deşi am fi tentaţi să credem că termenul „servus” provine din latină, lingviştii consideră că formula de salut, fără îndoială latinească la bază, a fost preluată la noi mult mai târziu, din limba germană (prin influenţa saşilor şi a şvabilor).
„Servus humillimus” era o formulă de salut folosită de romani şi însemna „sluga dumitale preaplecată!”. Salutul era utilizat doar între bărbaţi şi numai de la cei inferiori către superiori, termenul „servus” având semnificaţia de sclav sau rob (şerb).
Majoritatea specialiştilor consideră că termenul ar fi fost preluat în română, abia în perioada Imperiului Austro-Ungar, din germană. Aşa se explică şi faptul că formula de salut se utilizează încă, nu doar la noi, în Ardeal, ci şi în sudul Germaniei, Austria, Ungaria şi Polonia. În plus, este de remarcat că doar în Germania cuvântul şi-a păstrat forma grafică similară cu a noastră: „servus”, pe când ungurii scriu „szervusz”, iar polonezii „serwus”.
În schimb, de la maghiari am preluat formula de salut „servus tok” (atunci când se face referire la un grup de cunoscuţi) sau „szia”, formule care s-au încetăţenit.
De la cuvântul latinesc înrudit sclavus (în traducere tot „slujitor”, „servitor”) este derivat şi salutul italian ciao (din schiavo), româniazat în „ceau”, pe la Sibiu sau Timişoara.
Sursa:sibiunews.net
Știri
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus la ADR Centru proiectul pentru mobilitate urbană
Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze
Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și microbuze.
Primăria Municipiului Blaj a depus, în data de 15 noiembrie 2024, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), proiectul „Coridor Mobilitate Urbană prin Traseu Mobilitate Urbană, Amenajare Depou și Construire Park&Ride în Municipiul Blaj”.
Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional (Regio) 2021-2027.
Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar Blajul este al doilea municipiu, din cele peste 20 arondate ADR Centru, care a depus cerere de finanțare pe mobilitate, punctajul obținut de proiectul nostru fiind de 97 (din 100)!
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
Termenul de finalizare este anul 2030.
-
Știriacum 21 de ore
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 16 ore
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 2 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum 5 zile
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum 5 zile
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 13 ore
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum o săptămână
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie
-
Sănătateacum o săptămână
Cum îți dai seama că suferi de diabet: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului