Știri
Noi măsuri pentru o mai bună protecție a consumatorilor, adoptate de Guvern
Guvernul a modificat și completat legislația privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, în scopul unei mai bune protecții a consumatorilor și a clarificării unor aspecte atât pentru operatorul economic, cât și pentru consumator. Aceste clarificări legislative au fost făcute având în vedere aspectele semnalate în sesizările și reclamațiile înregistrate la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Citește mai mult pe radiounirea.ro
Principalele elemente de noutate aduse de Ordonanța privind modificarea și completarea Legii 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, adoptată astăzi de Guvern, vizează:
Introducerea perioadei maxime de 15 zile calendaristice în care vânzătorul are obligația să repare sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de garanție comercială, dacă acesta nu corespunde condițiilor de conformitate menționate în declarația referitoare la garanție sau în publicitatea aferentă. Legislația aflată acum în vigoare preciza că orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută într-o perioadă de timp stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și comerciant, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele, fără însă a preciza durata maximă a acestei perioade.
Menționarea unei prevederi potrivit căreia produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție emis în baza garanției comerciale și, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum și de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosite, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător.
Introducerea unei precizări explicite, respectiv că timpul de nefuncționare, din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul termenului de garanție, prelungește termenul de garanție legală de conformitate și, dacă există, și pe cel al garanției legale. Prin urmare, aceste termene curg din momentul în care a fost adusă la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea service până la aducerea produsului în stare de utilizare normal și, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării lui efective către consumator.
În ceea ce privește produsele de folosință îndelungată, se specifică în lege faptul că în cazul în care acestea înlocuiesc produsele defecte în perioada termenului de garanție, vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării produsului. Produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție legală de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție legală de conformitate depășește 10% din valoarea acestuia (practic, este mărimea termenului de garanție în care produsul nu functioneaza, de exemplu: 2,4 luni de nefuncționare din 24 luni (2 ani) de garantie legală), la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv. Termenul de garanție curge de la data intrării bunului respectiv în posesia consumatorului, inclusiv pentru bunurile noi de folosință îndelungată obținute prin tragere la sorți la tombole, castigate la concursuri și similar sau acordate cu reducere de preț ori gratuit de către operatorii economici.
Prevederile Ordonanței adoptate astăzi de Guvern vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Știri
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o sărbătoare a cărții, a cititorilor, a scriitorilor și a bibliotecarilor
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o sărbătoare a cărții, a cititorilor, a scriitorilor și a bibliotecarilor
Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba se vor desfășura, ca în fiecare an, la sediul instituției, în 28 și 29 noiembrie 2024. Pe parcursul celor două zile vor avea loc evenimente culturale diverse, care se adresează atât copiilor cât și adulților.
Programul celor două zile va fi următorul:
28 noiembrie 2024
Ora 9:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Mesajul managerului instituției cu prilejul Zilelor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Ora 10:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„Biblioteca, o călătorie inedită în lumea cărților”, lectură interactivă și concurs cu premii pentru copii
Ora 11:00 – Centrul de zi pentru persoane vârstnice
Aniversări Culturale la Alba Iulia: Dragomir Vlonga la 80 de ani
Ora 16:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Lansare de carte: „Aprinde Scânteia”, autor medicul Dan Orga-Dumitriu
Ora 17:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Clubul de scriere creativă Verbum
29 noiembrie 2024
Ora 10:00 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Reuniune științifică de biblioteconomie cu tema „Un bibliotecar pentru comunitate”, susținută de Silvia Nestorescu, coordonator al programelor de formare profesională în domeniul biblioteconomiei
Responsabil: Roxana Dad
Ora 16:30 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Conferințele bibliotecii: „Participarea civică” cu sociologul Alin Tomuș
Ora 17:30 – Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„50 de ani de Folk. Vali Șerban și invitații săi”. Recitaluri de muzică folk susținute de Vali șerba și Ziua de Mâine, Florin Săsărman, Felicia Pop și Daniel Avram
Responsabil: Daniela Floroian
Pe parcursul celor două zile, în foaierul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cei prezenți vor putea admira expoziții tematice de carte și expoziția de caligrame cu titlul „Gândurile Reginei Maria” și vor primi din partea organizatorilor răvașe literare. Pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba vor fi prezentate publicului rubricile: Aniversările zilei, Recenzii de carte, Citatul zilei, Recomandare de carte pentru adulți, Recomandare de carte pentru copii.
Proiectul 4.7 Zile speciale – Zilele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Centrul de zi pentru persoane vârstnice, Liceul de Arte „Regina Maria” Alba și Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia.
Știri
25 noiembrie: Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor
Zi internațională dedicată eliminării violenței împotriva femeilor
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată, în fiecare an, la 25 noiembrie.
La 7 februarie 2000, Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 54/134, data de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Cu acest prilej, Organizaţia Naţiunilor Unite a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să planifice activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.
Activiştii pentru drepturile femeii au sărbătorit, începând din 1981, ziua de 25 noiembrie ca Zi împotriva violenţei. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană. În cadrul celei de-a IV-a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
sursa: agerpres.ro
Știri
Ceaiul de mușetel: Lucruri mai puțin știute despre cel mai popular ceai terapeutic
Tot mai multe studii arata ca florile de musetel sunt intr-adevar un remediu pentru o serie larga de afectiuni
In Egiptul antic, de exemplu, florile de musetel erau considerate un panacea, raspunsul la toate afectiunile. Iar ceea ce credeau pe atunci egiptenii incepe sa fie sustinut si de stiinta moderna.
Ceea ce s-a descoperit in ultimile studii este ca un consum regulat de ceai de musetel este corelat cu o crestere semnificativa a nivelurilor in urina de hipurat (un produs rezultat din descompunerea unor compusi pe baza de plante si de glicina (un aminoacid). Musetelul este unul din darurile nenumarate ale pamantului pentru noi. Este un dar neconditionat si extrem de valoros. Prezenta acestor elemente pare sa contribuie la urmatoarele beneficii pentru sanatate ale musetelului:
Stimuleaza sistemul imunitar si lupta cu infectiile asociate cu gripa.
Relaxeaza spasmele musculare si crampele menstruale la femei.
Relaxeaza nervii.
Linisteste stomacul
Reduce inflamatia
Imbunatateste functia ficatului
Ajuta la ameliorarea durerilor de spate
Ajuta la ameliorarea reumatismului
Nivelele atat de hipurati cat si de glicina au ramas ridicate in organism timp de doua saptamani dup a ce participantii la studiu au incetat sa mai bea ceai de musetel. Acest lucru indica faptul ca acesti compusi raman activi pentru o buna bucata de timp dupa ce se consuma ceaiul de musetel.
Ceaiul de musetel este probabil cel mai popular ceai terapeutic pe care oamenii il folosesc pentru a se relaxa si a dormi. Proprietatile sale sedative bine cunoscute il fac sa fie o alegere populara si pentru cei care vor sa scape de anxietate.
Ceaiul de musetel este bogat in antioxidantul quercentin. Quercentinul este un fitochimical care da culoare fructelor si legumelor. Quercentinul este cunoscut pentru faptul ca lupta impotriva deteriorarilor facute de radicalii liberi si astfel este un aliat impotriva cancerului.
Musetelul are nivele ridicate de fosfor. Fosforul joaca un rol important in multe din procesele chimice care se petrec in organismul uman. O lipsa de fosfor este asociata cu letargia si sanatatea precara a oaselor printre altele.
Ceaiul de musetel este foarte bogat in aminoacidul glicina. Acesta joaca un rol important in mentinerea unui sistem nervos sanatos. Dulce la gust, glicina are cea mai simpla structura dintre toti aminoacizii.
Ceaiul de musetel are proprietati puternice antiinflamatoare. Abundenta de antioxidanti din musetel ajuta la reducerea inflamatiei. Musetelul este astfel un aliat foarte bun in lupta impotriva durerilor legate de artrita si reumatism printre altele.
Calitatea apei folosite la ceaiul de musetel este foarte importanta. Cu cat este mai curata si mai pura apa cu care este facut ceaiul de musetel, cu atat mai puternice vor fi efectele sale de sanatate.
Sursa:viataverdeviu.ro
-
Știriacum 4 zile
Cum se salută românii și câte forme de salut există: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 4 zile
No, Servus ! De unde vine salutul ardelenilor: 21 noiembrie, Ziua mondială a salutului
-
Știriacum 5 zile
TRADIŢII şi OBICEIURI de 21 noiembrie: Intrarea în biserică a MAICII DOMNULUI (OVIDENIA)
-
Știriacum o zi
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Costumul popular din Apuseni: Păstrează unitatea portului românesc prin piesele ce îl compun
-
Știriacum o săptămână
Top 10 locuri de vizitat toamna: Casa de Piatră, cătun din Parcul Natural Apuseni, între destinațiile recomandate
-
Știriacum 4 zile
De când începem să cântăm colinde: Potrivit tradiției, din 21 noiembrie e voie a se cânta despre nașterea Domnului, odată cu sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
-
Știriacum 2 săptămâni
Lăsata Secului în Postul Crăciunului: Tradițiile și obiceiurile zilei de 14 noiembrie